De ani buni o majoritate a populației circulă cu niște sicrie pe roți (microbuzele) și își pune viața în pericol. Șoferi bădărani, vitezomani și neprofesioniști. Mașini uzate, negarea totală a regulilor de circulație și a respectului față de viața cetățeanului – cam așa ar putea fi caracterizat transportul public din Chișinău.
De ani buni, primăria tot promite că va rezolva problema, însă rezolvările se limitează la niște reguli tâmpite pe care nimeni nu le respectă în timp ce numărul victimelor crește. Vina este și a noastră, a pasagerilor comozi deprinși cu prinsul rutierei la orice colț de stradă indiferent dacă există sau nu stație. Așa că ar fi bine să căutăm împreună soluțiile.
Oficialii dau vina pe lipsa de bugete, însă bugetele pot fi găsite, doar că vor micșora un pic buzunarul deținătorilor de rute de microbuz. Ne dăm seama că primăria vede în transportul public o sursă de venit pentru apropiații săi, nu pentru bugetul capitalei. În general, transportul public ar trebui să reprezinte în primul rând o modalitate comodă și sigură de circulație pentru cetățeni, iar mai apoi o sursă de venit.
În timpul ultimei greve a șoferilor de microbuze veniturile RTEC au crescut considerabil, așa că o strategie bine pusă la punct ar aduce banii necesari în bugetul RTEC și ne-ar ajuta să scăpăm o dată și pentru totdeauna de microsicrie, pardon, microbuze.
Probabil sunt un pic mai naiv și visător decât „profesioniștii” din primărie, însă cred că această problemă poate fi rezolvată în câțiva pași simpli.
1. Scoaterea microbuzelor de pe rutele pe care circulă troleibuze și autobuze. Acest lucru ar aduce venituri mai mari, ar simplifica traficul și ar face posibilă cumpărarea unor noi troleibuze și autobuze.
2. Mărirea amenzilor și retragerea permisului de conducere pentru șoferii de microbuz care circulă cu viteză excesivă, staționează neregulamentar și iau mai mulți pasageri decât le permite capacitatea mașinii. Încă o sursă de venit care ar permite înlocuirea microsicrielor cu autobuze și troleibuze.
3. Interzicerea microbuzelor în centrul orașului. Avem un oraș mic, așa că centrul capitalei s-ar descurca excelent și fără microbuze.
4. Stabilirea unei limite de viteză pentru microbuze. Transportul public nu trebuie să cirule cu 100 km la oră, doar dacă nu e vorba de tren de mare viteză. Viteza maximă permisă pentru transportul public, în aria urbană, ar trebui să fie de 50 km la oră.
5. Controlul medical și psihiatric obligatoriu pentru toți șoferii de microbuze. Unii din ei chiar dau impresia că au un trecut de interlop și nu le-ar strica un control la spitalul de nebuni.
6. Amenzi mai mari pentru pasagerii care opresc microbuzele unde le vine cheful. Ca să educăm șoferii, trebuie să educăm și pasagerii.
7. Amenzi usturătoare pentru deținătorii de rute de microbuz care angajează neprofesioniști și permit folosirea mașinilor uzate.
După cum vedeți, acești șapte pași ne-ar ajuta să scăpăm de calvarul microbuzelor pentru totdeauna. Sper că primarul nostru european va citi aceste rânduri și va încerca să implementeze soluțiile. După accidentul din 3 iulie de pe ruta 155, primarul a plecat la spital și a rugat medicii să facă tot posibilul ca să salveze victimele. Trebuia să mai aprindă și o lumânare la biserică, dacă crede că asta ține de competența unui primar. Eu am impresia că un primar european ar trebui să rezolve problema de la origine, nu să umble prin spitale și să vorbească cu medicii. Credem că se poate, să fie doar dorință. Astfel, vom continua să numărăm victimele și să dăm vina pe lipsa de bugete.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
