Investigație: Ivan Diacov a avut dreptate atunci când a indicat cauza mirosului neplăcut din Chișinău

publicat în Actualitate pe 18 Octombrie 2019, 08:00

O investigație apărută pe portalul deschide.md confirmă declarațiile anterioare ale fostului procuror al Capitalei, Ivan Diacov, potrivit cărora, problema mirosului urât din Chișinău este rezultatul corupției din Primărie pe vremea când era condusă de liberali. 

Diacov, care este candidatul Partidului Nostru pentru funcția de primar al Chișinăului, declara acum câteva săptămâni că liberalii au dat în exploatare, în grabă, centrifugele cumpărate din creditul contractat de la BERD. Problema menționată de Diacov și confirmată de deschide.md este că centrifugele nu pot funcționa la parametrii optimi din cauza nerespectării proceselor tehnologice.

Potrivit investigației deschide.md, publicată astăzi, centrifugele, aduse la Chișinău, au “fost montate, construite căi de acces către ele, hale speciale cu fundații enorme de beton armat, conducte etc. care au presupus costuri suplimentare destul de mari. Dar nu era suficient ca acestea să funcționeze. Pentru a le utiliza mai este nevoie de un set complet de utilaje conexe”.

Mai mult, investigația scoate la iveală și faptul că pentru centrifugele de la Stația de Epurare s-au plătit 800 de mii de euro, de două ori mai mult decât a dat pe unele similare un producător local de alcool.

Reamintim, candidatul la funcția de primar al mun. Chișinău, Ivan Diacov consideră că problemele Primăriei pot fi rezolvate numai după ce instituția va fi curățată de corupți. El spune că, după mai bine de 35 de ani de activitate în organele procuraturii, știe cum să stârpească corupția din administrația publică locală.