Astăzi 15 Decembrie 2019, Duminică - Ultima actualizare la 14 Decembrie 2019
Abonamente

Carte 30 Ianuarie 2014, ora 20:08

BOGDAN PETRICEICU HASDEUIOAN-VODĂ CEL CUMPLIT (V) MARELE STRATEG

Marime Font

B. Petriceicu- Hasdeu: IOAN-VODĂ CEL CUMPLIT - Aventurile, domnia, războaiele, moartea lui; rolul său în istoria universală și în viața poporului român. (1572-1574) 

(PARTEA 1) IOAN-VODĂ CEL CUMPLIT - INTRODUCȚIUNEA și AVENTURIERUL 

(PARTEA 2) IOAN-VODĂ CEL CUMPLIT - CHEMAREA ȚĂRII 


(PARTEA 3) IOAN-VODĂ CEL CUMPLIT - ÎNCEPUTUL DOMNIEI - REFORMELE

(PARTEA 4) IOAN-VODĂ CEL CUMPLIT - URA PENTRU BOIERI ȘI CĂLUGĂRI. ÎNCEPUTUL LUPTEI

(...)

CĂPITANU

1. Înfricoșată era pozițiunea Moldovei. În Țara Românească și în Transilvania stăpâneau doi vasali orbi și muți ai Turciei.

În Polonia se încoronase Enric de Valois. Germania era departe; muscalii și mai departe... Niciodată istoria nu ne arată un popor mai mic și mai izolat, chemând fără sfială la o luptă de moarte pe un dușman mai puternic!

2. Știți cine erau turcii în 1574? Iată ce zice famosul Robertson: "O lungă succesiune de principi ageri dede o așa vigoare și tărie guvernului otoman, încât el ajunse în secolul XVI la putincioasa culme a dezvoltării sale; pe când statele cele mari ale creștinătății erau încă departe de a se urca în sfera lor la o treaptă analoagă.

Tot atunci oastea turcă se bucura de toate avantajele câte se nasc din superioritatea disciplinei militare.

La întronarea lui Suleiman, corpul ienicerilor era deja vechi de un secol și jumătate; și pășea, fără contenire, tot nainte pe calea disciplinării.

Ceilalți soldați, recrutați de prin provinciile imperiului, fură ținuți neîncetat sub arme în diferite războaie ale sultanilor, aproape fără nici un interval de pace.

Contra unor armate astfel organizate și exercitate, forțele statelor creștine ieșeau la luptă cu un mare dezavantagiu.

Autorii cei mai inteligenți și cei mai nepărtinitori din secolul XVI recunosc și deplâng inferioritatea militară a creștinilor față cu turcii"... cătră Curtea pariziană:

"Niciodată n-aș fi crezut că turcii sunt atât de groaznici, să nu-i fi văzut cu ochii"...

După calcul unui matematic de atunci, venitul anual al sultanuli se compunea din șesezeci butoaie mari cu aur...

Iată pe ce fel de dușman cuteză a-l înfrunta domnul Moldovei deși-l cunoscuse de aproape!

3. Primind insolentul răspuns ce i-l adusese bietul ceauș, revenit cu rușine, sultanul Selim destitui pe Ioan-vodă și numi domn în locu-i pe Petru, poreclit cel Șchiop, fratele domnului muntenesc și care, după mumă, descindea din sângele vechilor domni moldoveni.

Acesta era un june crescut între greci, amic al boierismului: prin urmare, urât poporului.

El promisese Turciei un tribut îndoit. Pe dată Poarta otomană expedi ordini la sangiacul de Nicopole, la munteni și la transilvani de a intra cu oștile lor în Moldova.

Sultanul trimisese și la Enric de Valois, dar moldovenii surprinseră pe ceauș, căci altfel cine știe dacă turcofilul rege al Poloniei nu s-ar fi grăbit a lua parte la vânatul leului român.

Fost-a cineva să ajute lui Ioan-vodă contra acestei formidabile coalițiuni?

Țăranii moldoveni și... o mână de cozaci!

4. Peste Nistru, la marginea Poloniei cu țara Tătărească, se formase cu vro cincizeci de ani mai nainte o mică republică de oameni disperați, a căror deviză era nimicirea dușmanilor creștinității.

Acea cavalerească republică se contopise din trei popoare învecinate: români, poloni și moscoviți, cari uitau aci urele lor naționale pentru a nu mai urî cu toții decât numai pre mahometani.

Ei vorbeau în o limbă amestecată, pe care lesne o învățau câteșitrele națiunile.

În toți anii sau, mai bine, pentru fiecare expedițiune militară, ei își alegeau prin sufragiu universal câte un cap numit "hatman".

Reședința lor era la gurile Niprului, unde ei își închipuiră o mică flotilă de luntri sau "seice", cu cari devastau, fără frică, țărmii Crâmului și ai Turciei.

Erau călăreți, pedestri, marinari, de toate pe rând, după cum le venea mai la socoteală: călăreți pe câmpie, pedestri în munți, marinari pe apă.
Cetele lor se compuneau din câte o sută de oameni comandați de centurioni sau "sotnici".

Strategia lor era mai mult tătărească, tactica mai mult polonă.

Viața lor se petrecea într-un neîncetat vagabundagiu la pânda vrăjmașului; armele erau arc, sabie, suliță, dar mai ales pușca, din care nu știau a da greș.

Toți erau băieți fără femei și fără copii, reînnoindu-se mereu prin voinici, prin criminali, prin aventurieri, cari se adăposteau aci din toate părțile.
Astfel, ei deveniră groaznici sub numele de cozaci, adecă oameni ușori ca o căprioară.

5. Pe acești nelegiuiți "outlaws" îi chemă Ioan-vodă, cu leafă mare, la luptă contra sultanului Selim.

Douăsprezeci centurii de bravi veniră la chemare. Era pe la mijlocul lui martie; primăvara română începea a-și dezboboci frumsețile; Ioan-vodă se afla în corturi la marginea Iașului, pe întinsa câmpie de la Copou.

El făcu cozacilor o primire strălucită: le ieși întru întâmpinare, încungiurat de floarea boierimii, cu împușcăturile tunurilor și zgomotoasa armonie de trâmbițe, tobe, fluiere, tâmpene...

Urmă un prânz, după care toți cozacii căpătară generoase daruri de aur și de argint.

Șase buți cu vin fură desfundate pentru scumpii oaspeți, cari le deșertară cu veselie în sănătatea lui Ioan-vodă.

"Nu sunteți decât o mie două sute le zise principele dar fiecare sută face cât o mie!"

6. Cu toată puținătatea mijloacelor sale, deciziunea lui Ioan-vodă de a sfărma robia otomană era bazată nu pe temeritate, ci pe cea mai profundă convicțiune că va putea reuși:

El știa ce poate el însuși!

El știa ce pot românii!

7. Ioan-vodă studiase arta militară la poloni, la tătari, la germani, la turci; și imensa-i inteligență, apropiindu-și în sinteză toate rezultatele progresului epocii, merse și mai departe.

Astfel, noi vedem cu admirațiune că principiile sale ostășești, elaborate prin propriul său geniu, diferesc, în mare parte, de ale tuturor domnilor români de mai nainte; diferesc, în mai multe privințe, chiar de starea lucrurilor de atunci la popoarele cele mai civilizate; și se înrudesc de minune cu perceptele științei de astăzi.

Ne va fi permis a da aci din capul locului două exemple mai generale.

Pe când în Franța artileria era încă atât de puțin aprețuită, încât abia peste treizeci de ani mai în urmă Enric IV izbuti a avea în arsenalul de la Paris 100 guri de foc, ei bine! Ioan-vodă, în scurta-i domnie de doi ani, își înzestră armata cu un număr îndoit mai mare.

Pe când în toată Europa nu era încă destul de simțită predomnitoarea importanță a infanteriei în comparațiune cu cavaleria deși celebrul Machiavelli se silise de demult a dezamăgi această rătăcire ei bine! Ioan-vodă ajunge deja la concluziunea cum că oastea călăreață trebui să formeze numai o mică parte din cifra totală a armatei.

Artileria și infanteria ca temelie, cavaleria ca accesoriu așa credea eroul nostru; cavaleria ca temelie, artileria și infanteria ca accesoriu așa crezuseră Ștefan cel Mare, Țepeș, Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanul; ba așa credeau pe la 1574 mai toți generalii italieni, francezi și germani.

Puteți judeca cine era Ioan-vodă.

8. Armata moldovenească se împărțea din timpii cei mai vechi în arcași, sau infanterie, și călărași, sau cavalerie.

Unii și alții deveniră celebri. Arcul moldovenesc era de dimensiuni mari; dar ostașul îl mânuia cu atâta artă, încât "întrecea vântul prin răpeziciunea zborului și covârșea zăpada prin mulțimea descărcăturilor", după expresiunea unei balade germane din evul mediu.

Numai doară renumiții arcași englezi ar fi putut intra în rivalitate cu arcașul moldovean.

Astăzi, când pușca înlocui cu totul întrebuințarea arcelor, s-a calculat că, în fiecare bătălie, se pierde în deșert aproape 1 500 de gloanțe sau 80 oca de plumb până a ucide sau răni un singur dușman; oare un bun arcaș de mai nainte nu întrecea prin rezultate pe un pușcaș modern?

Turcii și tătarii păstrară uzul arcelor mai până mai dăunăzi: săgețile lor făceau șirurilor creștine nește pierderi cel puțin egale cu efectul puștelor.

Arcul costa mai nemica: încît nu era poate nici un moldovean care să nu fi avut această armă și să nu se fi exercitat din ea așa zicând din leagăn.

Pușca posedă oare un asemenea avantagiu? Toate aceste supreme rațiuni erau cauza că arcul prea cu anevoie s-a putut dezrădăcina din oastea moldovenească, și nici până la 1700 nu-l alungase încă muschetul sau arcabuza.

Ș-apoi, curios lucru: epoca gloriei noastre militare fu tocmai epoca arcășiei!

Pe lângă arce, infanteria moldovenească mai avea ciomegi, cari, ca armă curat națională, merită un cuvânt aparte.

Ele se numeau "ghioage" și "fușturi". Erau subțiri în mănuchi, groase și ghintuite cu cuie la capătul opus.

Ciomagul era în privința arcului ceea ce baioneta este în privința puștii: teribilul său aspect, într-un atac de pedestrime, arunca spaimă, demoralizând curagiul dușmanilor.

Cu această armă țăranul era deprins de mic și o fabrica el singur: două mari avantaje.

În fine, unele părți din infanterie erau înarmate cu coase, cu cari secerau când picioarele cailor inamici, când pe prizonieri: de acolo se născu expresiunea "a snopi pre vrăjmași".

Erau nește snopi glorioși pentru țara noastră!

Caveleria moldovenească se compunea din toți proprietraii teritoriali, mari și mici, numindu-se oaste nemeșească.

Caii, străpunși la nări pentru înlesnirea răsuflării, se deosebeau nu prin mărime sau frumsețe, ci prin repeziciune și neoboseală.

Unde este astăzi acea mândră rasă, care ațâța odată admirațiunea străinilor și era oprită cu totul de a se exporta afară din hotarele Moldovei?

Unde este? unde, ah! unde sunt multe lucruri! Cavaleria nu costa statului nici un ban: era un serviciu feudal.

9. Din legea marțială a vechilor moldoveni cunoaștem un singur articol:
"Fugarul carele va lăsa câmpul bătăliei să fie pedepsit cu o moarte mai cumplită decât aceea ce i s-ar fi putut întâmpla în luptă din partea vrăjmașului."

10. Vom aduce o serie de mărturii despre proverbiala bravură a moldovenilor în secolul XVI.

Cităm numai o mică parte din câte lesne s-ar putea cita.

Graziani:
"Ei se bat cu o așa îndrăzneală, cu un așa dispreț pentru dușman, cu o așa încredere în sine, încât adesea cu o mână de oameni înfrânseră mari armate ale vecinilor"...

Vigenre:
"E un popor totdauna foarte ciudat, caprițios, țâfnos; dar atât de dur și războinic, încât nu o dată a dat învățăture acelora ce nu-l lăsau în pace"...

Reichersdorf: 
"Neamul moldovenesc e feroce, cam barbar, dar foarte ager, după propria sa manieră, în arta militară"...

Ruggieri: 
"Sunt oameni foarte vitejji, dar nu prea au arme, întrebuințând în ofensivă mai ales arce"...

Veranzio: 
"Moldovenii întrec pe munteni în bravură: dar muntenii întrec pe moldoveni în ospitalitate"...

Bielski:
"Ostașii moldoveni sunt viteji și meșteri de a mânui sulița și a se apăra cu scutul, deși sunt nește țărani proștil
uați de la plug"...

Miedzieleski:
"Domnul Moldovei are 30 000 de soldați, din cari 15 000 sunt ostași de cei mai buni și luptători de cei mai
viteji"...

Gorecki: 
"Fiecare moldovean, până și cel mai sărac, cată să aibe un cal, pe care-l încalecă pentru pradă și pentru război"...

Orzechowski:
"Sunt oameni groaznici și foarte viteji; și nici că este pe fața pământului un alt popor care pentru gloria războinică și eroism să apere o țărișoasră mai mică contra mai multor dușmani, atacându-i sau respingându-i fără încetare"...

11. Dar ceea ce făcea pe un ostaș moldovean formidabil în ochii vrăjmașilor era nu atât furioasa-i vitejie, precum o virtute a anticului legionar roman.

Scipionii, Metelii, chiar străbunul nostru Traian își mulțumeau stomacul, în timpi de război, cu o bucățică de slănină și cu o fărmitură de caș.
Un burduf de brânză și o pâine de grâu ajungeau soldatului moldovean pentru o expedițiune.

Chemându-i sub steaguri, principele îi înștiința de mai nainte de numărul zilelor pentru care trebui să se aprovizioneze cu hrană; niciodată ei nu luau mai mult decăt ceea ce puteau acăța de șea sau a purta de-a umeri.

Astfel, istoria nu ne arată nici un singur caz unde armata moldoveană să se fi plâns sau ar fi suferit din lipsa proviziunii.

Fără această frugalitate cu greu ne-am putea explica ilustrele campanii ale lui Ștefan cel Mare și Petru Rareș.

12. Artileria română, deși prea puțină în număr până la domnia lui Ioan-vodă, totuși, ar merita prin caracterul său o mențiune de tot aparte în istoria artei militare moderne.

Se știe că fusese român acela carele dirigease tunurile sultanului Mahomed la luarea Constantinopolei: constatăm aptitudinea națională, jelind însă din inimă împregiurarea prin care își dobândise primul său lustru.

Meșteri în artileria de asediu, românii se distinseră și mai mult în privința artileriei de câmp.

Răposatul Bălcescu făcu cel dentâi următoarea profundă observație, pe care o reproducem întreagă: ea este de Bălcescu!

"Artileria la români a fost mult mai în bună stare decât la cele mai multe neamuri.

La aceste, tunurile fiind prea mari, capii nu puteau, nici nu știau a le schimba poziția dentâi, și astfel de multe ori ajungeau a fi nefolositoare în bătălie.

Pentru aceea, în Europa scăzu mult artileria și începu a se întrebuința mai cu seamă în izbirea și apărarea cetăților; astfel a urmat până în veacul al XVII.

Tunurile românești erau mici: de aceea erau mai mobile și se putea trage tot folosul dintr-însele.

În planurile din cartea lui Georgio Tomasi se văd tunurile românești și moldovenești târâte numai de doi cai, în vreme ce cele împărătești sunt târâte de patru cai."

Vom completa această prețioasă notiță prin cuvintele unui autor polon din epoca lui Ioan-vodă, și care vorbește nu de prea auzite, ci ca martur ocular:

"Tunurile moldovenești de câmp sunt de fier. Ele se formează din câte șase sau câte opt tuburi, așezate numai pe două roate mici, în așa mod încât, dându-se foc unuia din tuburi, pe dată izbucnesc pe rând și celelalte, urmând șase sau opt detunete.

Cartușele sunt învălite în hârtie. Încărcarea se face cu multă ușurință. Lungimea tuburilor e ceva peste un cot. Gloanțele sunt de fier sau de plumb, cum se întămplă. Nemic nu poate fi mai bun și mai trebuincios pentru infanterie decât aceste tunuri, cari lesne se strămută din loc în loc, încât o oaste pedeastră, încungiurându-se în marș de un atare zid, înfruntă orice atac de cavalerie..."

Iată dară că moldovenii cunoscură, sunt acum trei secoli, nu revolvere cele în miniatură din zilele noastre, ci tunuri-revolvere!

Aci admirațiunea devine prea vie pentru ca s-o putem exprima prin cuvinte...

13. Am arătat cine era Ioan-vodă.
Am văzut ce fel era oastea moldovenească.
Închipuiți-vă acum o oaste moldovenească sub un Ioanvodă!

14. Sultanul Selim uită că, cu un secol mai nainte, Ștefan cel Mare cu 40 000 de moldoveni bătuse 120 000 de turci conduși de însuși sultanul Mahomet; și că mult mai încoace ilustrul sultan Suleiman crezu de trebuință 300 000 de otomani pentru a putea alunga din Moldova pe Petru Rareș.

Dormitând pe sofalele haremului sub vaporile vinului de Chipru, el credea că o armată de șesezeci mii de bașibuzuci lesne va călca în picioare mormântul lui Ștefan cel Mare și al lui Petru Rareș, prinzând și legând cot la cot pe dezmeticul Ioan-vodă.

20 000 de turci de la Nicopole, 40 000 de munteni cu domnul lor în frunte și vro 20 000 de secui trimiși din partea beiului transilvan pășeau cu sunetele tabulhanalei, ducând cu triumf pe Petru cel Șchiop pentru a-l așeza pe tronul Moldovei...

15. Ioan-vodă prânzea. Erau întinse două mari mese: la una ședea principele, având la dreapta-i pe marele logofăt, la stânga pe hatmanul și în giur pe căpeteniile cozacilor; la acealaltă masă ședea boierimea țării.

Deodată un călăraș aduce știre despre mișcarea dușmanilor.

Ioan-vodă se scoală din mijlocul prânzului. El are adunați lângă sine, deocamdată, numai 9 000 de cavalerie și cele douăsprezeci cete de cozaci.

Dar nu se sperie Ioan-vodă: planul său e gata. El cheamă pe credinciosul vornic Dumbravă, cunoscut deja prin artistica respingere a invaziunii polone.

"Ia pe cozaci; zboară cu răpeziciunea vântului și apucă pe neașteptate străjile vrăjmașului..."

Zis, făcut. Însuși eroul, cu rămășița cea mai grea a micii sale oștiri, urmează mai încet pe Dumbravă...

16. În județul Slam-Râmnicului, pe malul râulețului Râmna, în o depărtare aproape egală de la hotarele turce, transilvane și mldovene, se află satul Jiliște.

Acolo fu punctul natural unde se concentrară muntenii, secuii și otmanii, pentru a năvăli asupra lui Ioan-vodă.

Dosul armatei lor era spre vadul Râmnei, fața privea spre Focșani, avantposturile se întindeau până la țărmii Siretului.

Plini de încredere în puterea forței numerice, siguri că moldovenii sunt prea slabi pentru a se putea opune, bazați pe ura aristocrației cătră Ioan-vodă, inamicii sperau că vor ajunge la scopul lor chiar fără vărsare de sânge.

Astfel, oprindu-se la Jiliște, Petru cel Șchiop trimise porunci la toți boierii Moldovei să vină a i se închina la marginea țării, primindu-l ca pe un stăpân nou, venit cu steag de domnie de la înalta împărăție.

Până atunci, în așteptare, domnul muntenesc bea vin de Drăgășani în sănătatea frățâne-său; turcii beau hașiș în onoarea prorocului; secuii beau ce găseau pentru a nu rămânea nici ei în urmă...

Tabăra era fără șanțuri. Străjile stăteau la o mare distanță... Ce le păsa lor, fie oricum va fi, când victoria era atât de sigură?

17. Vornicul Dumbravă, înaintând în cea mai mare tăcere, surprinse într-amurgul serii, înconjură și dezarmă 400 munteni, cari păzeau de departe intrarea taberei.

Mai nainte de zori sosește Ioan-vodă cu grosul oștii. Află numărul, spiritul și dispozițiunea vrăjmașilor; și concertează la moment, cu scânteia giganticului său geniu, schița acțiunii.

Dimineața era brumoasă, ca mai totdauna în învecinările apelor.

Inamicii dormeau în liniște, iar caii lor pășteau în voie pe câmp.

Ioan-vodă trimite înainte pe bravul Dumbravă cu cozacii, pentru a încungiura tabăra și a lovi din dos despre vadul Râmnei.

El însuși își desfășură armata într-o singură linie puțin profundă, reține centrul, înaintează aripele și se răpede asupra inamicilor din celelalte trei
părți, izbind cu centrul său fața taberei, cu aripa stângă pe acea dreaptă și cu aripa dreaptă pe cea stângă a vrăjmașilor.

18. Tabăra dușmană, după maniera turcă, introdusă atunci și la munteni, era așezată în următorul mod.

Parcul, compus din căruțe și cămile, forma dosul. Mai încoace, spre mijlocul taberei, se aflau corturile căpeteniilor, în giurul cărora stătea în cuadrat infanteria.

Baterie de tunuri o acopereau: unele denainte, celelalte la spate.

Cavaleria se lungea în două linii perpendiculare parcului, în interiorul cărora era închisă toată tabăra, ca între două ziduri paralele.

19. Inamicii visau. Visuri dulci de victorie, de triumf, de pradă! Turcii visau paradisul lui Mohamed pe undoiosul sân al frumoaselor roabe moldovence.

Muntenii și secuii, smeriți tovarăși ai otomanilor, dobândeau în vis tot ce nu trebuia păgânului: turme de porci!

Deodată, când abia se lumina de zi, îi trezește o muzică infernală: strigăte de furie, țipete de durere, tropotul cailor, zângânitul armelor...

Vornicul Dumbravă sfarmă parcul și pătrunde până la corturile capilor; iar unde nu e vornicul Dumbravă, acolo este Ioan-vodă: Ioan-vodă din față, Ioan-vodă din dreapta, Ioan-vodă din stânga!

20. Las pe oamenii de atunce a face tabloul măcelului: "Era un spectacol hidos; spațiul câmpului sta așternut de cadavre, presărat de arme, îmbuibat de sânge; numai pe alocurea vedeai câte un rănit mai zbuciumându-se încă între viață și moarte, vrând să fugă, vrând să se țină pe picioare, încercând a se ridica din țărână și iarăși căzând"...

Orgolioasa armată a lui Satana, zdrobită de mânia cerului, în poemul lui Milton!

21. Cincizeci de mii de inamici își dederă sufletele, invocând în agonie unii pe Crist, alții pe Mohamed.

Petru cel Șchiop scăpă, nu se știe cum, la învecinata Brăilă.

Frate-său, domnul muntenesc, fugi la Floci, datorind mântuirea vieții eroismului unei ilustre familii, în care virtuțile se par a fi fost ereditare.

Cu treizeci de ani mai înainte visternicul Radu Golescu fuse celebru prin vitejiile sale.

El lăsă doi fii demni de tată: clucerul Alb și vornicul Ivașcu Golești.

Aceștia sunt cari scăpară în bătălia de la Jiliște zilele domnului muntenesc, precum o mărturisea mai în urmă el însuși într-un act oficial: "Mai mare dragoste am văzut de la jupânul Ivașco vel-vornic și de la frate-său, jupânul Alb vel-clucer decât de la toți ceilalți; fiind foarte bucuroși a-și pune ei capetele lor pentru capul domniei mele, căci să nu se fi întors ei asupra oștii moldovenești cu sulițele, apoi capul domniei mele ar fi căzut; și atunci jupânul Ivașco vel-vornic a scăpat din război rănit; iar jupânul Alb velculcer și-a lăsat capul său acolo, la vadul ce se zice Râmna, lângă satul Jiliște, pentu capul domniei mele"...

Goleștii, nu Petru cel Șchiop, meritau de a se bate cu un Ioan-vodă... o, nu! fericită ar fi fost România dacă tocmai cei aleși ai săi n-ar fi ridicat niciodată o fratricidă armă unul asupra altuia!

22. Pe când boieri munteni scăpau viața domnului lor, domnul moldovenesc scăpă viețile boeirilor săi.

Părcălabul Ieremia Golia, de care avurăm deja ocaziunea de a vorbi în vro câteva rânduri și vom mai vorbi și mai la vale, combătea cu o deosebită bravură alăturea cu Ioan-vodă, adecă acolo unde lupta era mai crâncenă, rezistența mai înverșunată, pericolul mai mare.

O armă inamică se rădică asupra viteazului boier. În focul bătăliei nu e chip a te feri de toate loviturile. Încă o clipă, și pârcălabul era mort. Ioan-vodă preveni acea clipă; buzduganul principelui turti pe îndrăznețul dușman.

Ieremia Golia rămase viu...

23. Pentru a micșora gloria eroului nostru în strălucita victorie de la Jiliște, un critic malițios ar putea, la prima vedere, s-o reprezinte ca un rezultat al neștiinței și al neglijenței capilor armatei celei biruite.

De ce oare să se fi oprit ei la Jiliște, pe când trebuia să pășească dreptînainte asupra Iașului?

De ce, oprindu-se cum au făcut, ei nu-și întăriră pozițiunea?

Aceste două imputări, ce se par a fi capitale, devin puțin serioase în fața unei aprofundate expozițiuni de motive.

Era forța majoră ca dușmanii să se oprească la Jiliște, și dacă nu era de asemenea o forță majoră, cel puțin era o puternică rațiune militară ca ei să nu se retranșeze în pozițiunea lor.

Să analizăm.

24. 1. Armata lui Petru cel Șchiop se compunea din trei elemente eterogene, turci, munteni și secui, cari, venind din diferite părți, nu puteau năvăli în Moldova mai nainte de a se fi întâlnit și concentrat undeva afară din hotare: Jiliștea fu, prin natura sa, punctul cel mai nemerit pentru atare operațiune.

Sosirea câteștrelor detașamente nu putea ocurge în aceeași zi, fiind plecate din distanțe și în împrejurări variate; astfel încât detașamentul sosit la Jiliște cel dintâi trebuia să aștepte acolo sosirea celui de al doilea, și apoi ambele să adaste până la sosirea celui de al treilea: iată deja un interval de mai multe zile.

Turcii veneau de departe, secuii de peste Carpați, chiar muntenii nu erau toți de pe aproape, cele mai brave fiind tocmai de la Olt; încât, după un marș foarte îndelungat până la Jiliște, le trebuia tuturora deopotrivă un timp de odihnă.
În acest mod se respinge acuzațiunea strategică cea mai gravă ce se putea face armatei lui Petru cel Șchiop: de ce nu merse înainte?

2. De la Focșani până la Iași este o distanță de 18 mile de marș ordinar, 8 zile de marș forțat pe drum mare, 6 zile de marș forțat pe drumuri lăturașe; iar cu toate înlesnirile câte se mai pot procura prin un sezon frumos cel puțin 5 zile.

Astfel, o depărtare minimum de 5 zile se întrepunea între armata de la Jiliște și reședința lui Ioan-vodă.

Către această considerațiune se mai adaogă o altă și mai ponderoasă: Petru cel Șchiop știa că domnul moldovenesc nu avusese încă timpul de a-și aduna o armată, de care se afla în o prea mare lipsă, deoarece se văzuse silit a alerga la sprijinul câtorva sute de cozaci.

Neavând de cine a se teme și mai fiind și de tot depărtată de la dezarmatul său adversar, contra cui oare să-și fi retranșat tabăra armata de la Jiliște?

În fine, până și într-o necesitate vegheată, tot încă fortificarea taberei ar fi fost prea vătămătoare, dând celor retranșați o idee exagerată de puterea adversarului și de propria lor slăbiciune, ceea ce i-ar fi demoralizat de mai nainte.

25. Care dară să fi fost greșeala celui bătut? Geniul, numai geniul aceluia ce-l bătuse!

26. Prin minunata execuțiune a ordinelor lui Ioan-vodă, vornicul Dumbravă fu principalul instrument al victoriei de la Jiliște.

Ambele sale misiuni, aceea de a surprinde avantposturile inamicilor și aceea de a-i lovi în dos, fură deopotrivă de o greutate extraordinară.

Să fi scăpat un singur om din avantposturi, vrăjmașii s-ar fi pregătit, și atunci totul era pierdut!

Să fi întârziat o singură clipă lovirea din dos dușmanii ar fi avut spațiul deschis ca să fugă peste Râmna, unde ar fi putut a se reorganiza.

Pentru a izbuti în aceste două artistice operațiuni, prin răpeziciunea mersului, tăcerea mișcării, calculul timpului, apropozitul atacului, se cerea din partea capului detașamentului inteligența cea mai vie unită cu sângele cel mai rece.

27. Dar sublimul victoriei constă în modul în care însuși Ioan-vodă atacă pe vrăjmași.

În arta militară acea specie de atac se numește "ordine concavă".

Din cauza acestei ordine Annibal fu biruitor la Canna, Narses la Casilino, Eduard III la Cr cy.

Tot din cauza acestei ordine, Petru Rareș fu biruit la Obertin.

Ea prezintă, prin urmare, și avantaje și dezavantaje, pe cari le pot aprețui în minutul decisiv numai crierii unui adevărat general.
Iată ce zice renumitul Montecuculli: "Ordinea concavă reușește mai cu samă pe un timp nouros, când e praf, când e fum, sau în alte asemeni ocaziuni, când adversarul nu poate observa mișcările tale."

Ce e dreptul, întinzându-ți prea mult fruntea armatei, ca să încingi pe vrăjmași, rărești peste măsură șirurile și le expui a fi rupte.

Aceasta se putea aplica mai cu deosebire cătră oastea lui Ioan-vodă, care era mai mult decât mică în comparațiune cu acea a rivalului.

De aceea nici eroul nostru nu recurse la ordinea concavă decât numai o singură dată: când avea a face cu nește dușmani orbiți prin somn și prin bruma dimineții. El ghicise pe Montecuculli!

28. Victoria de la Jiliște dezleagă una din problemele politice cele mai vitale: un principe poate el oare a pune temei pe o armată mică și compusă din recruți?

Astăzi România are sub arme întreit atâția cu câți Ioanvodă înfrânsese pe Petru cel Șchiop.

Petru cel Șchiop avea o oaste de șase ori mai numeroasă decât acea a lui Ioan-vodă.

Dacă atunci 10 000 de moldoveni bătuseră 60 000 de inamici, de ce oare acuma 30 000 de români n-ar fi în stare de a bate 180 000 de dușmani?

Atunci, ca și acuma, învingătorii erau adunați în pripă, rău disciplinați, nedeprinși cu focul, fără experiință.

Atunci ei aveau în fruntea lor un căpitan mare; un căpitan mare ne trebuiește acuma...
29. Imense fură consecințele acestei prime bătălii:

Ea supuse lui Ioan-vodă toată Țara Românească;

Ea topi una din cele mai frumoase armate dușmane;

Ea fu câștigată mai fără nici o pierdere din partea moldovenilor...

O asemenea victorie merită cu tot dreptul de a fi recunoscută ca una din cele mai remarcabile din istoria modernă.

30. Ioan-vodă rămase patru zile pe câmpul de bătălie: îngropă pe cei căzuți, între cari avu desplăcerea de a nu găsi și pe Petru cel Șchiop;
împărți între ostași bogata pradă, surprinsă în tabăra inamicului;

dete obositei sale armate un timp de repaos;

se mai întări cevași prin noi soldați de prin județele mai de aproape ale Moldovei.

Apoi se mișcă spre centrul Țării Românești; arzând, tăiând, jefuind toate în cale-i, după obiceiul timpului; căci Hugo Grotius nu venise încă pentru a respinge setea sângelui la proporțiunile strictei necesități.

Astfel, Ioan-vodă ajunse la București.

31. Eroul nostru era al doilea domn moldovenesc căruia i s-au închinat țărmii Dâmboviței.

Cu o sută de ani mai nainte, bucureștenii văzură aci pe strămoșul său, marele Ștefan, care, după ce bătuse pe domnul muntenesc de atunci într-o bătălie generală de pe la marginea țării, merse cu iuțeala săgeții, întocmai ca Ioanvodă, drept asupra capitalei: o regulă de strategie.

Dar în acele timpuri Bucureștiul fusese mai tare: pe înălțimile malului nordic al Dâmboviței, unde rămase până în zilele noastre memoria "Curții Vechi", se afla o citadelă, numită "Cetatea Dâmboviței", care în curs de o zi întreagă respinsese armata lui Ștefan cel Mare.

Vechile fortificațiuni răsipindu-se de atunci încoace, Ioan-vodă putu intra acum în București fără a fi întâmpinat cea mai mică opozițiune, nu de o zi, ci astă dată nici măcar de o oară.

32. Studiind istoria română, adesea ne cuprinde mirarea cum de n-a luminat niciodată în mintea străbunilor noștri, deși ocaziuni au fost prea destule, mântuitoarea idee de unire administrativă a unor țări mai mult decât surori.

Văzurăm steaguri moldave în București, văzurăm steaguri muntene în Suceava și în Iași; dar unire tot nu era.

Mircea cel Mare a fost cuprins Moldova și, în loc s-o încorporeze pentru totdauna cu Țara Românească, el se mulțumise a-i da un domn din mâna și sub protecțiunea sa.

Ștefan cel Mare imită acest exemplu în privința muntenilor.

Mult mai târziu Mihai Viteazul reuși a întruni sub sabia sa Transilvania, Țara Românească și Moldova; ei bine! el își lăsă sie numai Transilvania, dând Țara Românească unui fiu și Moldova unui nepot de frate.

De unde oare să fi provenit acea curioasă tendință tradițională, pe care abia-abia o putu stârpi ieri-alaltăieri murmurul Europei întregi?

33. Răuvoitorii românilor reprezintă acest fenomen ca o consecință a unei antipatii care ar fi despărțind din timpii cei mai vechi pe munteni de  moldoveni.

Dar să fi fost așa, Mircea și Mihai n-ar fi dat moldovenilor un domn separat, nici Ștefan muntenilor; ci fiecare din ei și-ar fi întărit propriul jug, fără care nu putea să-și exercite ura.

Purtarea lui Ștefan, Mihai, Mircea fu simpatică, nu antipatică.

Muntenii se băteau cu moldovenii, precum în anticitate atenienii se bătuseră cu beoțianii, spartanii cu arcadianii, toate orășelele Eladei unul cu altul, fără a rumpe prin atari "petreceri" legământul frăției grece.

Când venea vorba de un Omer, toți elinii se grăbeau a striga cu mândrie: al nostru.

La munteni și moldoveni sentimentul gloriei naționale panromâne fu, poate, și mai dezvoltat.

Vom da un singur exemplu. Ștefan cel Mare strivise în mai multe rânduri pe munteni; dar el ilustrase prin eroismul său numele tuturor românilor; și muntenii, uitând toate câte au fost suferit din parte-i, nu numai cântau cântece în onoarea-i, ci încă portretul său îl găsi însuși Ioan-vodă în palatul domnesc din București, făcut fresco chiar pe păretele ietacului princiar, în toată statura, cu coroana pe cap și cu un toiag în mână.

Cronicele muntene merseră și mai departe: ele pretind că viteazul Moldovei ar fi domnit șasesprezece ani asupra Țării Românești.

Unde dară fost-a vreodată antipatie? numai doară în imaginațiunea cabinetului vienez sau în alucinațiunile Turciei!

34. Mircea, Ștefan, Mihai fură oameni de geniu: ei nu puteau a nu fi înțeles supremele avantaje ale unei uniri, prin care se duplicau forțele lor și se micșurau în același grad acele ale dușmanilor; prin urmare, cată să fi fost o cauză foarte serioasă, pentru ca să-i fi împiedicat pe ei de a pune culme măririi naționale.

Noi, unii, întrevedem în misteriul trecutului aceeași tristă cauză care era cât p-aci să zădărnicească realizarea Unirii în zilele de acum: aristocrația.

Boierii preferiau să fie mai multe tronuri, mai multe logofeții, mai multe vornicii, mai multe visterii, mai multe postelnicii, mai multe "locuri boierești".

Boierii munteni se temeau de rivalitatea boierilor moldoveni și viceversa.

Boierii din ambele țări doreau a se ține mai în familie, pentru a fi cu atât mai tari.

În fine, boierii, de la început și până mai deunăzi, formau un zid nestrăbătut contra a orice încercare de unire administrativă.

În 1859 opozițiunea boierească fu învinsă, pentru că boierii nu mai erau decât o fantomă a trecutului lor; dar în secolii XV și XVI îi apărau încă două arme formidabile:

Fiecare boier nutrea sute de slugi ce-i lingeau tipsiile și jurau în numele său;

Fiecare avea facultatea de a revărsa în tot momentul asupra țării sale o invaziune turcă, maghiară, polonă.

Și la 1859 boierii ar fi vrut să lucreze tot prin slugi, și prin invaziuni; dar slugile se împuținară, se moleșiră, se săturară de atâta slugărit; iar politica
Europei închise calea invaziunii, pentru a nu se călca "echilibrul" idee necunoscută în zilele lui Ștefan, Mihai, Mircea.

35. Ioan-vodă făcu și el în cestiunea unirii tot ce-i permitea starea împregiurărilor.

El vroia să vadă Țara Românească dentâi mulțumită și al doilea unită cu Moldova prin cea mai strânsă legătură.

Pentru a satisface pe munteni, el le dede un principe dintre ei și din neam domnesc; însă, firește, dintr-o familie dușmană de moarte cu acea a lui Petru cel Șchiop.

Cu vro douăzeci de ani mai nainte, domnise acolo un bastard bastarzii erau prea mulți nu numai în Moldova un bastard renumit prin caracterul său blând și pașnic, și care, otrăvit de cătră boierii săi, deși ei înșiși îi recunoscuseră titlul de "cel Bun", lăsă orfani trei fii:
Petru Cercel;
Mihai cel Viteaz;
Vintilă.

Câteșitrei rămaseră despoiați de tron, pe care-l apucase o altă dinastie de asemenea bastardă, anume: tatăl lui Petru cel Șchiop.

În interval, cei trei frați dezmoșteniți cercau valurile lumii sub orizonturi străine: Petru Cercel călătorea prin Italia și Franța, învăță aproape toate graiurile Europei, scria versuri în limba lui Tasso și atrăgea asupră-și, prin maniere și învățătură, admirațiunea curtezanilor celor mai rafinați și a oamenilor celor mai instruiți ai epocii; Mihai cel Viteaz era încă mic, dar deveni gigant peste treizeci de ani; Vintilă își găsise un refugiu în Moldova, și Ioan-vodă îl puse acum domn al Țării Românești.

Devotamentul acestui nou principe muntenesc era asigurat nu prin recunoștința ce o datorea binefăcătorului său, căci recunoștința, de cele mai multe ori, e muma vrăj-mășiei, ci-l asigura simțul ereditar de răzbunare contra familiei lui Petru cel Șchiop: amicii cei mai buni sunt tocmai aceia ce urăsc împreună același lucru.

Cu toate astea, într-o cestiune atât de gingașă, eroul nostru nu se mulțumi cu o singură garanție; spre deplină liniște, el lăsă în București, pe lângă Vintilă, pe gloriosul vornic Dumbravă cu vro câțiva moldoveni, ca să-l apere, să-i slujească... să-l preveghieze.

Era oarecum o semiunire.

36. După patru zile de odihnă în capitala Țării Românești, Ioan-vodă sună acum trâmbița plecării și conduse triumfătoarea-i armată la Brăila, unde se afla refugit rivalul său, Petru cel Șchiop.

37. Ne întrerupem aci un pic pentru a face o observațiune asupra muvementului numeric al oștirii moldovene: altfel cu greu ne-am putea orienta în urmarea acestei campanii.

Am văzut că, în ziua de la Jiliște, Ioan-vodă avuse 9 000 de ai săi, cavalerie grea, și peste 1 000 de cozaci, cavalerie ușoară: infanteria îi lipsea cu desăvârșire, și nici că i-ar fi fost de vreun folos, atât din cauza miraculoasei răpeziciuni a mersului, precum și din acea a caracterului curat ecuestru al luptei.

Dar el se gândise la importanța pedestrimii chiar din ziua declarațiunii de război: "crainicii", adecă heralzii domnești, umblau din județ în județ, din oraș în oraș, din sat în sat, chemând oameni buni cari să meargă cu leafă mare să servească principelui lor contra urgiei păgâne.

Era timpul lucrului de câmp, dar oricum să fi fost, tot încă voinici s-au găsit destui și se înmulțeau mereu pe zi ce mergea.

Astfel, vro câteva mii din infanterie ajunseră la Ioanvodă în intervalul repaosului după victoria de la Jiliște; cei mai mulți, desigur, din învecinații munți ai Vrancei, popor totdauna vestit ca cel mai dârz între moldoveni.

Apoi în cursul trecerii prin țara Românească și în timpul șederii în București, infanteria moldovenească crescu prin un mare număr de munteni, veniți unii de bună voie, pentru a se distinge sub stindardele viteazului; alții din antipatie contra fostei dinastii; o seamă puși sub arme din obligațiune de alianță din partea lui Vintilă-vodă.

În acest chip, sosind sub murii Brăilei, Ioan-vodă avea deja aproape 14 000 de infanterie.

38. Cu o sută de ani mai nainte un istoric bizantin numea Brăila "cea mai celebră piață în toate țările române".

Negoțul era atât de întins, încât în cursul evului-mediu o vizitau până și vasuri spaniole, venite din depărtatele țărmuri ale Barcelonei.

Turcii, cuprinzând-o, după ce alungaseră pe famosul Țepeș, nu numai nu desființară comerțul Brăilei, ci încă îl înălțară până la culme.

Pentru a-și asigura această importantă pozițiune, ei încongiurară orașul cu un parcan și zidiră pe o stâncă a Dunării o formidabilă citadelă cu cinci bastioane.

Un bei comanda garnizoana.

39. Ca și la București, Ioan-vodă fu al doilea domn moldovenesc venit sub murii Brăilei.

Cu un secol mai nainte ea fusese arsă de cătră Ștefan cel Mare, pe ale cărui urme pășea acum viteazul său strănepot.

40. Ioan-vodă ceru extrădarea lui Petru cel Șchiop. Capul cetății trimise patru turci cu zece ghiulele, zece gloanțe și două săgeți, pentru ca să spună domnului moldovenesc că-l va ospăta cu acest fel de mâncări, dacă nu se va grăbi a se retrage cu pace denaintea Brăilei.
Ioan-vodă dede pe cei trimiși pe mânile calăilor; le tăie nările, buzele și urechile; îi răstigni cu cuie de fier pe o prăjină, cu capetele în jos; și-i expuse astfel în fața înspâimațilr orășeni, strigând că aceeași soartă așteaptă pe toți păgânii.

Apoi, fără a lăsa pe uimiții spectatori ai teribilului supliciu să revină din înlemnirea lor, el porunci pedestrimii a escalada murii.

Scările de asediu erau gata: imitate după acele întrebuințate atunci în Germania, ele conservară în limba noastră militară până și numele lor cel nemțesc "loitre" de la leiter

Infanteria moldovenească nu avusese încă ocaziuni de a se distinge sub ochii eroicului principe.

Pe de altă parte, ea știa din famă, cât de avută era neguțătoreasca Brăilă.

Amorul propriu și lăcomia unite făcură minuni: pedestrașii se aruncară asupra zidului cu atâta furie, răsipiră pietrele și făcură o lată breșă cu atâta iuțeală, încât garnizoana turcă nu avuse nici timpul, nici curagiul de a respinge turbatul asalt: câți putură fugiră în citadelă.

Virtutea infanteriei noastre la escaladarea Brăilei egală pe acea a cavaleriei la surprinderea taberei de la Jiliște.

Arcașul era demn de călăraș, călărașul era demn de arcaș.

41. Ioan-vodă dede acum armatei sale o deplină libertate de a se scălda cu toții în sângele vrăjmașului, de a se răsfăța în pradă, de a se îmbuiba în păcate.

Jaful Brăilei fu din același secol și avu același caracter cu famosul jaf al Romei, despre care un istoric italian ne lăsă următorul tablou:

"După luarea orașului, soldații se împrăștiară în toate direcțiunile.

Trecând pe poduri, ei văzură pe părinți, tați și mume șezând pe pragurile locuințelor, plângând moartea copiilor uciși în luptă și jelind calamitatea patriei.

Acești nenorciți, îmbrăcați în haine de doliu, ofereau soldatului casele, mobilele, toate avuțiile lor, cerând cu o voce sfâșietoare și cu lacrime pe gene numai grația vieții.

În zadar! Împinși la măcel prin sunetul tobelor și al trâmbițelor, sălbaticii învingători se aruncară asupra bietelor victime și le bucățiră, fără distincțiune de sex sau de vârstă, pe strade, prin case, sub altarele bisericelor.

Apoi urmară scene nu mai puțin oribile. Vedeai copile azvârlindu-se în brațele nefericitelor mume, cari, despletite, apucau pe soldați de barbă, de păr, silindu-se în deșert a-i opri de la crimă: iritați și mai mult prin rezistență, ei dezonorau femeie peste femeie și apoi le măcelăreau pe toate sub ochii părinților sau a bărbaților, pe cari îi țineau legați, muți, înțepeniți, desuflețiți ca nește statui privind cumplitul spectacol!

Unele mume își scoaseră ochii cu degetele, ca să fie marture acestor scene!

Iată și un alt tablou, mai scurt, dar mai energic, asupra jafului Brăilei: "Nimene nu fu cruțat; sângele curgea pârău în Dunăre; nu rămase nu numai un om, ci nici măcar un câine viu; nu rămase piatră pe piatră; pojarul nemici tot ce scăpase de sabie..."

Așa erau oamenii pe atunci.

Dacă Ioan-vodă fu barbar, snopind pe musulmani, apoi cu cât oare mai barbar fusese ducele de Bourbon, aducând o armată de gâzi asupra grandioasei capitale a creștinătății!

Pentru a judeca de gradul civilizațunii unui popor nu trebuie să ne bazăm pe propriile noastre idei moderne, ci să-l confruntăm, fără prevențiune, cu toate celelalte popoare din aceeași epocă.

42. După obiceiul său, Ioan-vodă permise armatei sale numai patru zile de odihnă.

Patru zile la Jiliște.
Patru zile la București.
Patru zile la Brăila.

Acest interval de patru zile de repaos după o izbândă se pare a fi fost una din regulile militare d-ale lui Ioan-vodă.

Ștefan cel Mare, în asemenea cazuri, se odihnea totdauna numai trei zile.

43. Citadela Brăilei rămase în posesiunea otomanilor. Ioan-vodă o lăsă în pace din următoarele cauze:

Petru cel Șchiop nu mai era acolo, fiind fugit peste Dunăre la Constantinopole;

Asediul ar fi adus multă scădere în cifra armatei moldovene;

Generalii cei mari, începând de la Alexandru și până la Napoleon I, nu-și pierdeau niciodată timpul denaintea
cetăților, ci băteau pe adversar în câmp deschis; și apoi forterețele cele mai tari, rămânând fără speranță de sprijin, se închinau de la sine.

44. Asigurat din partea Țării Românești prin victoria de la Jiliște, ruina Brăilei și instalarea amicului său Vintilă, Ioan-vodă nu mai avea temeri din această parte.

Dar acum îl mai amenința Răsăritul: turcii și tătarii se concentrau în sandjacaturile otomane de peste Prut, gata a revărsa "ceambulurile" lor asupra Moldovei.

Ioan-vodă își mișcă armata, al căriia număr sporea necontenit pe drum prin înrolarea noilor amatori de glorie și de pradă.

În avantgardă mergea hatmanul domnesc Slăvilă cu cozacii și cu 8 000 din cavaleria moldovenească.

După el urma însuși principele cu toată infanteria. Rămășița cavaleriei închidea mersul și voltigea, pentru pază, la flancurile oștirii.

45. Teatrul luptei se strămută în Basarabia. Astăzi sub acest nume se înțelege tot teritoriul românesc, lungit între Prut și Nistru, cu picioarele muiate în Marea neagră și cu fruntea umbrită la poalele Carpaților.

În vechime, numai partea sudică a acestei regiuni se numea Basarabie, nordul purtând un singur nume cu restul Moldovei.

Într-o vreme, mai ales până la moartea lui Mircea cel Mare, tot țărmul Dunării, de la Severin până la gura Nistrului, apărținea muntenilr, a cărora țară, după porecla dinastiei princiare, se numea Basarabie sau Țara Basarabilor.

După ce moldovenii se lățiră cu încetul, bucată câte bucată, și, în fine, sub Ștefan cel Mare, tăiară tocmai la Milcov hotarul Țării Românești, teritoriul dentre gura Nistrului și Dunărea conservă el singur, ca suvenir, numele de Basarabia.

Sub Petru Rareș, sultanul Suleiman cucerind de la Moldova acest prețios petic de pământ, stabili acolo două sandjacaturi otomane: unde fusese Cetatea-Albă a românilor se auzi numele turcesc de Ak-kerman, iară Tighina moldovenească deveni Bender.

De atunci încoace, Basarabia pierdu aproape cu totul primitiva-i poporațiune română, împlându-se de osmanlâi și, mai cu seamă, de tătari, năvăliți cu mii de peste Nistru și cari îi dederă până și un nume în limba lor: "Budjac" adecă unghi.

Un șanț antic, cunoscut la popor sub numele de Troian de Sus, începându-se de la Prut mai jos de Fălciu și sfârșindu-se la Nistru mai sus de Bender, despărțea Moldova proprie de această nouă provincie musulmană.

46. Natura Basarabiei diferește și diferea totdauna cu desăvârșire de acea a celorlalte țări române.
În loc de maestoase păduri și daurite holde nu vezi acolo decât monotone deșerturi, așternute cu luciul năsipului sau presărate cu debile arbuste, păducei sau măcieși și cu sălbatice ierburi și buruiene, iar între ele, ceva caracteristic, fantasticul scaiete, al cărui cap, rotund ca o mince, spinos ca un arici și ușure ca puful, se dezlipește toamna de putrezitul său trunchi, și apoi, gonit de cea mai slabă suflare a vântului, rotește mereu d-a lungul pustiului, pân'ce se îneacă în Nistru sau în Dunăre.

În loc de posomorâții Carpați, urieșe sentinele ale Moldovei, nu vezi acolo decât pitulate și împrăștiate grămezioare de pământ, cari se par a fi înălțate cu mâna omului, căci producerile naturii nu pot fi atât de meschine.

În loc de nenumărate ape și râulețe, vezi câte o baltă sărată, câte un părâu efemer ce nu-l vei mai găsi mâini, sorbit de arșița soarelui; sau dai din întâmplare peste un puț... vei umbla mult, sărmane, până a-i descoperi o pereche!

47. Astăzi pacea și industria împoporară Budjacul cu vro câteva orășele și mai multe sate.

În secolul XVI, sub tâmpitoarea dominațiune turcotătară, afară de Ak-kerman și Bender, împlântate tocmai la margine, nu întâmpinai acolo nici o locuință umană pe suprafața pământului.

Bordeiele erau săpate pe sub pământ, și numai fumul ce se furișa din fundul acelor îngrozitoare suterane putea conduce câteodată pașii rătăcitului călător.

Mai zăreai ici-colea câte o turmă albind la picioarele vreunei coline...

Adauge o pestriță societate de mierle, ganguri, grauri... și vei avea o idee completă despre toată vitalitatea Basarabiei.

48. Mai sus de Bender, cam în prejmetele Lăpușnei, deja pe teritoriul moldovenesc, avantgarda condusă de hatmanul Slăvilă surprinse un detașament de inamici, turci și tătari.

Ei erau siguri că Ioan-vodă se află departe, la Brăila. Atacați în pripă și descurageați chiar înainte de lovire, dușmanii fură înfrânți, răsipiți, alungați, secerați.

Abia o mie reuși a scăpa teferi la Bender, ducând cu sine ciuma spaimei.

49. Ioan-vodă, ajungând la câmpul luptei, nu permise nici un moment de zăbavă.

Înainte cu toții!

Pe șes, sub murii Benderului, stătea un alt detașament de vrăjmași, cătră care se adauseră acum fugarii de la Lăpușna.

Astă dată îi lovi însuși Ioan-vodă. Goniți până la porțile Benderului, învinșii intrară odată cu învingătorii.

Orașul fu cuprins; puțini izbutiră a se închide în citadelă.

Urmă, firește, un jaf frate gemen cu acela de la Brăila, cu acea numai deosebire că, în cazul de față, prada, din necesitate, fu mai modestă.

50. Bătaia de la Lăpușna și cuprinderea Benderului se succeseră cu atâta repeziciune și se realizară cu atâta ușurință, încât nu credem să mai fie în istoria română un alt exemplu cătră care mai bine să se poată aplica sublimul laconism al lui Cesar: "venii, văzui, vinsei".

51. După izbândă, eroul nostru, lăsând fără asediu citadela, după cum făcuse la Brăila, se așeză cu tabăra denaintea Benderului, cu fața spre inamic și cu dosul spre hotarul Moldovei.

Aci el dede armatei sale, pentru prima oară, un dublu interval de repaos: opt zile.

Această neobicinuită prelungire avea o gravă cauză politică.

Încă la începutul războiului, Ioan-vodă scrisese cătră doi dintre cei mai puternici din aristocrația polonă, rugându-i să-l ajute la nevoie chiar contra poruncilor turcitului lor rege.

Unul era celebrul Laski, prea adesea menționat în cursul acestei istorii.

Cellalt era principele Ostrogski, gubernatorul Poloniei meridionale.

Laski era furios pe turci pentru că în locul lui Ioanvodă puseră domn pe Petru cel Șchiop, iar nu pe dânsul, după cum stăruise; era furios pe Enric de Valois pentru că nu-și pusese pe lângă Poarta otomană toate silințele în această cestiune; era furios și pe turci, și pe Enric de Valois și, prin urmare, din rival periculos deveni acum amic devotat al principelui moldovenesc.

Ostrogski, pe de o parte fiind de rit grecesc, simpatiza cu coreligionarii români și desprețuia fanaticul papism al noului rege polon; pe de altă parte, fiind cap al marginilor meridionale ale Poloniei, el nu se putea răsufla de necurmatele invaziuni tătare și căpătă o ură nestinsă pentru tot ce era musulman; încât rugămintea lui Ioan-vodă îl atinse la coarda cea mai delicată.

Așadară, Laski și principele Ostrogski răspunseră amândoi într-o voce că, deși deosebite împregiurări nu le iartă a veni în persoană în ajutorul scumpului prieten, totuși, se vor grăbi a-i trimete ostași, munițiuni, bani, orice le va sta în putință.

Ambii magnați erau în stare de a pune sub arme 20 000 de oameni aleși, călări sau pedestri, prevăzuți cu arme de mână, însoțiți de artilerie și conduși de căpitani deștepți; ei bine! pentru un asemenea contingent, mai frumos decât acel al regelui Sardiniei în campania de la Crimea, pentru un asemenea contingent Ioan-vodă putea pierde patru zile peste număr.

Pozițiunea de la Bender era în cazul de față cea mai potrivită: puțin mai sus, de ceea parte a Nistrului, se începea teritoriul polon, până la care era abia vro câteva ore de depărtare.

52. Aflând de bătălia de la Lăpușna și de arderea orașului Bender, sandjacul de Ak-kerman trimise 10 000 de păgâni în sprijinul citadelei, rămase până acum în mâinile otomanilor.

Ioan-vodă cheamă pe Swierczewski, cel mai renumit dintre căpitanii cozacilor.

"Voiesc a-ți arăta astăzi o deosebită a mea încredere, îi zise principele; ia cozacii voștri și trei mii din călărimea moldovenească; o oaste vrăjmașă se apropie pentru a ne respinge de aice; așteapt-o după acele movile, el arătă cu mâna, așteapt-o și zdrobește-o; fă astă dată ca slava biruinței să fie numai a ta!"

Cozacul se simți măgulit până în adâncul amorului propriu: cuvintele lui Ioan-vodă l-ar fi făcut erou să nu-l fi făcut erou natura.

53. De ce oare principele nu porni cu toate forțele sale întru întâmpinarea inamicului?

Sau de ce oare, detașând un corp de oaste, el nu-i porunci a merge mai departe, iar de a aștepta pe dușman chiar în apropierea Benderului?

Aceste două întrebări sunt foarte legitime; un general e dator a da seamă de toți pașii săi, arătând limpede pentru ce a făcut așa cum a făcut, și nu altminterea, și probând lămurit că trebuia să facă anume cele făcute.

Să se fi mișcat Ioan-vodă cu întreaga armată, el lăsa garnizoanei din citadela Benderului facultatea de a-l lovi din dos, încât s-ar fi pus el singur între două focuri.

Să fi înaintat detașamentul său prea departe, rămânea fără sprijin la caz de nenorocire; iar detașamentul fiind învins, pe de o parte demoralizarea intra în toată masa armatei moldovene, pe de altă parte garnizoana din Bender se unea cu contingentul de la Ak-kerman și ne ataca cu un adaus de forță materială și morală.

Așadară, Ioan-vodă fu constrâns a nu porni cu toate forțele sale, ci numai a dezlipi un detașament, poruncindu-i a nu se prea depărta cumva de prejmetele Benderului.

54. Locul unde stătu Swierczewski, aținând calea turcilor, era într-o așa distanță de la tabăra lui Ioan-vodă, încât urcând vreo movilă din acele cu cari e acoperit aci în abundanță tot litoralul Nistrului, principele observa cu ochii săi toate evoluțiunile bătăii.

Citadela de la Bender se afla la mijloc între dosul detașamentului lui Swierczewski și fața taberei lui Ioanvodă.

Această ingenioasă dispozițiune a armatei moldovene îi asigura victoria chiar mai nainte de a se fi încins lupta; căci:

Să fi ieșit garnizoana turcă din citadelă pentru a lovi pe dindărăt detașamentul lui Swierczewski, în aceeași clipă Ioan-vodă s-ar fi repezit, lovind-o tot pe dindărăt pe ea însăși, ceea ce ar fi adus după sine căderea citadelei în mâinile moldovenilor.

Contingentul turc, venit de la Ak-kerman, să fi reușit a turbura detașamentul lui Swierczewski, Ioan-vodă pe dată ar fi mișcat în ajutoru-i alte două sau trei mii de oameni, fără a înceta de a ținea totodată închisă ieșirea din citadelă.

55. În bătălia de la Bender, Swierczewski fu ceea ce fusese Dumbravă în bătălia de la Jiliște: cel mai inteligent executor al ordinelor unui om de geniu.

Fără doi-trei ca aceștia, oare s-ar fi putut realiza miraculoasele izbânde ale lui Ioan-vodă?

Atingem o cestiune care interesează toate popoarele și toți secolii în genere; și care ne va interesa mâini-poimâini pe noi înșine, în specie.

A întreba cum ar fi mers Ioan-vodă fără un Dumbravă sau un Swierczewski este a întreba cum ar fi mers Bonaparte fără un Ney, un Murat, un Lannes.

A întreba cum ar fi mers Bonaparte fără un Ney, un Murat, un Lannes este a întreba cum ar fi mers Columb fără busolă.

Columb ar fi inventat busola, și tot izbutea a merge înainte; Bonaparte ar fi descoperit pe mareșalii săi în toate unghiurile Franciei; Ioan-vodă ar fi creat pe un alt Swierczewski și pe un alt Dumbravă.

Prima și fundamentala trăsătură a oamenilr mari, în orice ram, este că lor nu le lipsesc niciodată instrumente; prima și fundamentala trăsătură a oamenilor mici, iarăși în orice ram, este că ei nu văd instrumentele zăcând la picioarele lor și în zadar își frâng capul căutându-le aiurea.
Sub Ludovic XVI, Ney ar fi murit dogar, Lannes vezeteu, Murat birtaș; trebuia un Bnaparte ca să recunoască în ei stofa de generali.

Swierczewski nu fusese nimic cât timp se afla în Polonia, Dumbravă era necunoscut sub predecesorii lui Ioan-vodă...

Oamenii de geniu creă tot, tot, până și uneltele creațiunii!

Prin dogărit, prin birturi, prin grajduri, mulți Nei, Lanni și Murați români oftează în tot momentul după un soare care să pătrunză cu razele sale
până la soiosul lor întuneric.

56. Swierczewski își așeză detașamentul în următoarea ordine.

Cozacii formau linia de bătaie. La aripa stângă patru centurii cu sulițe, în centru patru centurii cu puștile, la aripa dreaptă patru centurii cu arce.

La spatele acestora se lungea un șir de colnice, din dosul cărora se ascunseră trei mii de călărime moldovenească.

Dentâi pușcașii și arcașii descărcară o ploaie de săgeți și de gloanțe, pentru a produce o dezordine în centrul și în aripa stângă a dușmanilor.

Apoi sulițașii făcură atac asupra aripii drepte. Inamicii concepură, și trebuia să conceapă ideea, pe acest corp, azardat prea înainte, să-l desparță de celelalte două corpuri cozace, rămase pe loc.

Deci ei își mișcară centrul și dreapta asupra pușcașilor, punându-se la mijloc între aceștia și sulițașii cei încăierați cu aripa dreaptă.

Pe baza atării combinațiuni, turcii își închipuiau a fi căpătat un avantagiu decisiv, putând acum a încongiura pe cei opt sute de cozaci, lipsiți de o aripă, al căreiia teren rămase gol, și care, și aceea, izolată la o parte fără nici un sprijin și compusă numai din patru sute de sulițași, căta neapărat a fi tăiată în bucăți.

În acest mod câmpul bătăliei, în urma evoluțiunilor, prezenta două grupe: mai încoace, peste 6 000 de turci strângând 800 de cozaci; mai încolo, din dos, 400 de cozaci strânși de peste 3 000 de turci...

Sosi momentul oportun. Pușcașii și arcașii cozaci, precum ziserăm, stăteau răzemați de nește colnice, la spatele cărora se ținea în embuscadă cavaleria moldovenească.

Când cornurile atacului turc, silindu-se a încinge pe cei 800 de cozaci, se apropiară de linia colnicelor, deodată moldovenii săriră cu răcnete la dreapta și la stânga.

Turcii se treziră înconjurați ei înșiși. Îi cuprinse o panică. Victoria fu completă. Lupta durase numai o oră. Toată pierderea detașamentului moldovenesc abia trecea peste o sută de morți.

Din turci, cei mai mulți așternură câmpul, puțini scăpară cu fuga, vro două sute fură prinși.

Ioan-vodă, privind din tabăra de lângă Bender, aplauda pe copiii geniului său.

Oare să fi aplaudat și garnizoana turcă, privind la spectacol și mai bine din vârful citadelei?

57. Meritul lui Swierczewski se cuprinde în următoarele:

El permise turcilor să vază în voie toată puținătatea cetei cozace, ceea ce-i făcu a nu se forma în două linii, mai
lăsând și o rezervă după obiceiul lor, ci să se grupeze cu toții într-o singură linie de bătaie, în speranță de a scurta astfel lupta, turtind în clipă o mână de cozaci sub greutatea mulțimii.

El puse în risc o aripă întreagă, micșurându-i înadins lungimea frontului, ceea ce, înlesnind turcilor facultatea de a încongiura pe cozaci, îi îndemnă a profita de o greșeală imaginară și-i atrase drept asupra embuscadei.

58. Bătaia de la Bender dede naștere unui epizod pe care îl reproducem aci, ca o poezie purtând cașetul epocii.

Un mare filosof a zis: "Când cineva devine famos în bine sau în rău, poporul se grăbește a și-l închipui în cutare sau cutare împregiurare, și inventează apoi asupra-i fabule în armonie cu caracterul eroului; cari sunt minciuni factice, dar verități ideale, căci gloatele nu imaginează decât ceea ce este analog cu realitatea.

Detașamentul lui Swierczewski prinsese, între alții, pe însuși agaua, capul armatei turce, bărbat frumos, nalt, plin de farmecul manierelor, și atât de bogat, încât, voind a se răscumpăra din mâinile cozacilor, pentru ca să nu-l ducă denaintea teribilului Ioan-vodă, le-ar fi propus să-l cântărească de șase ori, contra balanțându-l o dată cu mărgăritar, de două ori cu aur, de trei ori cu argint.

Mărgăritar în greutatea unui om trupeș... nu știm, zău, dacă Rotschild ar fi în stare a se răscumpăra cu un așa preț să fi căzut în robia păgânilor; dar fabula nu căuta la atari șicane de detaliu; ea tindea numai a da o idee pitorească de bogăția pașalelor turci de atunci și, în această privință, minciuna e adevărată.

Urmăm mai departe cu narațiunea. Oricât de splendidă fuse oferta prinsului agă, totuși, cozacii nu se lăsară a se corumpe, ci-l depuseră viu în mâinile lui Ioan-vodă, punând credința cea jurată principelui mai sus de orice avuție.

Nu-i de crezut că fidelitatea cozaciloor se va fi urcat vreodată tocmai până la un așa grad de cavalerism; dar chiar câtă a fost, ea tot încă era prea mare și, am putea zice, neprobabilă din partea unei oștiri mercenare din secolul XVI; încât fabula avea oarecum dreptul de a iperboliza acea minunată fidelitate, caracterizând-o mai în reliev.

În fine, adus denaintea lui Ioan-vodă, nenorocitul agă fu interogat de cătră principe în curs de câteva zile asupra celor atingătare de Turcia și apoi dat soldaților să-l taie în bucăți cu coasele, deși nici lui Ioan-vodă, desigur, el nu va fi uitat să-i propună cele șase măsuri de mărgăritar, de aur și de argint.

Mult mai erau urâți păgânii în ochii eroului român: din acest punct de vedere, bine îl cunoscu fabula!

59. Pe când Swierczewski triumfa asupra inamicilor, douăzeci și cinci de luntri, pogorându-se pe Nistru de la fruntariile polone, aduseră lui Ioan-vodă prima mică dovadă cum că Laski și Ostrogski sunt în adevăr deciși a-i trimite ajutoare; era 600 de cozaci pedestri sub comanda unui vechi marinar, Pokotilo.

Oricât de slab, acest contingent fu de o valoare nespusă pentru trebuința momentului.

Ioan-vodă porunci noilor-veniți a se rembarca în luntrile lor, câte 24 în fiecare, lăsându-se în josul Nistrului asupra Ak-kermanului unde nu puteau întâmpina multă rezistență, precedându-i spaima victoriei de la Bender.

Însuși principele rămase în excelenta-i pozițiune, având la spatele său hotarul Moldovei, de unde își procura în abundanță proviziuni și-și mărea cadrele oștii, și în învecinarea Poloniei, de unde aștepta pe toată oara deplina realizare a promisiunilr lui Laski și Ostrogski.

Să se fi mișcat el singur pe uscat asupra Ak-kermanului, ariditatea năsiposului sol, lipsa de apă, ucigătoarea căldură a acelei semiafricane regiuni, pe care am descris-o cu câteva rânduri mai sus, n-ar fi întârziat a introduce foamete, sete și boale într-o armată crescută deja la o cifră destul de considerabilă.

Luntrașii cozaci erau mai potriviți pentru atare misiune. Dezbarcând pe neașteptate la Ak-kerman, ei surprinseră orașul, măcelăriră orice li s-a părut a fi musulman sau musulmănit, se încărcară de bogată pradă, și, dând foc caselor, lăsară numai citadela, înălțându-se ca un monument funebru dasupra mormintelor...

60. Să observăm că Ioan-vodă fu unicul principe român victorios pe uscat și pe apă.

61. Trecură numai două luni de la exploziunea războiului. În acele două luni fu câștigată marea victorie de la Jiliște, fu cucerită toată Țara Românească, fură luate Brăila, Benderul și Ak-kermanul; mari detașamente inamice fură frânte, o dată lângă Lăpușna și de două ori lângă Bender...

În acele două luni pieriră, de incendiu și de sabie, cel puțin 200 000 de dușmani, pe când moldovenii nu se vede a fi pierdut peste tot nici o mie de oameni...

Trecură numai două luni de la exploziunea războiului!

62. Până aci avurăm ocaziunea de a analiza numai resoartele parțiale ale fiecărei din bătăliile lui Ioan-vodă, explicând victoriile sale una câte una, fără legătură cu celelalte.

Până aci văzurăm cauzele succeselor în varietatea mijloacelor: diferite terenuri, diferite arme, diferite ordine de bătaie, diferite timpuri...

Până aci arătarăm, bunăoară, cavaleria ilustrându-se în ordinea concavă pe șesul de la Jiliște în bruma dimineții, infanteria culegând lauri prin o furioasă escaladare a Brăilei, marina aruncând dezolațiune în Ak-kerman, embuscada reușind pe terenul unduios de lângă Bender, și așa mai departe.

Până aci, în fine, nu ne atinserăm de loc de acele principii sintetice cari fac să reușească nu o singură bătălie, ceea ce se poate întâmpla chiar unui general mediocru, prin efectul azardului, ci cari fac să reușească o campanie întreagă ceea ce nu se poate întâmpla decât unui geniu militar prin forța combinațiunilor...

63. Elementele, adunate mai sus, ne permit acum a atribui minunile lui Ioan-vodă, în țara Românească și în Basarabia, la trei cauze mari și generale, cari planează deasupra tuturor celorlalte, mici și speciale:
marșul;
alegerea teatrului luptei;
manierea personală a capului.

64. Toate mișcările lui Ioan-vodă fuseră astfel încât inamicii nu-l puteau surprinde niciodată, pe când el, din contra, îi surprindea la tot pasul.

Armata sa mergea închisă din față, din laturi și la dos prin o întinsă rețea de așa-numite străji, compuse din oaste ușoară, și pe cari le străjuiau iarăși o mulțime de sentinele, presărate în toate direcțiunile, prin sate, pe înălțimi, în strâmtori, la trecătorile apelor...

Cea mai ascunsă urnire a dușmanului era pe minut cunoscută lui Ioan-vodă, care se azvârlea asupra-i, îl sfărma, îl măcelărea, făcea să se simță trăsnetul mai nainte de a se fi văzut fulgerul.

Principalele rezultate ale acestei extreme răpeziciuni, unită cu o extremă pază, fură:
forțele mici învingeau forțe mari;

inamicii pierdeau mii de oameni, iar ai noștri rămâneau mai-mai intacți.

65. Alegerea teatrului luptei fu și mai fecundă în consecuențe.

Ioan-vodă nu lăsă pe dușmani să calce Moldova, ci-i înfruntă în propria lor țară, dentâi în Muntenia, apoi în Budjac.

În acest chip, el ajunse la trei scopuri de o supremă importanță:

Moldovenii, scutiți înântrul patriei de nemulțumirile, zăpăceala și pagubele războiului, rămaseră ca o nesecată rezervă de bani și de brațe.

Inamicul, simțindu-se atacat în propriul său cămin, primea pericolul asupra-și în loc de a-l da altora, exagera în imaginațiune-i puterea adversarului, se descuragea.

Aflându-se într-o țară vrăjmașă, ostașii lui Ioan-vodă, din cari cei mai mulți fără soldă, aveau drept impuls perspectiva predei.

66. Un vechi autor polon, care avu bunul-simț de a cuprinde și pe români în tractatul său universal asupra artei militare, ceea ce n-a făcut până acum nici un autor nou francez sau german, zice, între altele:

"Ioan-vodă din Moldova, Mihai cel Viteaz din Țara Românească și Gustav Adolf, regele Sveziei, știau a înfrâna pe numeroșii lor ostași numai prin prestigiul elocuenței și prin familiaritate"...

67. Trebuie oare să mai spunem că Annibal, Cesar, Wallenstein, Frederic cel Mare, Napoleon nu avură nici ei alte principii afară de cele de mai sus, deși fiecare le aplica în modul cel mai potrivit cu împregiurările propriei sale epoci?

(VA URMA partea VI și VII)

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Moldova 14 Decembrie 2019, ora: 19:45 de Silviu Tănase

Tancurile lui Dodon și neutralitatea

Tancurile lui Dodon și neutralitatea Din editia print

Săptămâna trecută (n.red - 2017), premierul Filip și Secretarul General NATO au semnat un acord privind deschiderea unui oficiu NATO la Chișinău. Biroul NATO va fi unul mic format din doar patru persoane civile care vor încerca să mențină o colaborare între RM și...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Decembrie 2019, ora: 17:33 de Natalia Hadârcă

De ce doctorii moldoveni fug peste Prut

De ce doctorii moldoveni fug peste Prut Din editia print

Fiecare al treilea medic din R. Moldova se pregătește să plece în România

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Decembrie 2019, ora: 16:23

Ion Chicu: Sunt adeptul teoriei și practicii că cel mai bine procesele le gestionează și le gândesc doamnele

Ion Chicu: Sunt adeptul teoriei și practicii că cel mai bine procesele le gestionează și le gândesc doamnele

Autoritățíle trebuie să susțină femeile în antreprenoriat, iar Planul de Acțiuni aprobat de Guvern include mai multe măsuri pentru eliminarea dificultăților în acest proces. De asmenea, premierul Ion Chicu a declarat că susține și va susține promovarea femeilor...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Decembrie 2019, ora: 15:47

Ion Chicu: Este mult loc de îmbunătățire atunci când vorbim despre eficiența cheltuielilor publice

Ion Chicu: Este mult loc de îmbunătățire atunci când vorbim despre eficiența cheltuielilor publice

Subiectul majorării investițiilor publice în infrastructură, în domeniul educației, în agricultură și mediu, prevăzute în Planul de Acțiuni al Guvernului, a fost discutat în cadrul unei ședințe convocată de premierul Ion Chicu și la care au participat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Decembrie 2019, ora: 14:41 de Ana Marchitan

Școala pentru românii din Poroșcovo prinde contur

Școala pentru românii din Poroșcovo prinde contur Foto: Școala din Poroșcovo

Comunitatea izolată de români/volohi din Poroșcovo, o mică localitate din regiunea Transcarpatia, Ucraina, ar putea avea în curând o școala. Părintele Eftimie Mitra, sprijinul românilori/volohi din regiune a anunțat despre ultimile lucrări care au avut loc în acest sens.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Decembrie 2019, ora: 08:46

Regina Elisabeta angajează o persoană care să se ocupe de paginile ei de Facebook și Instagram. Ce salariu oferă

Regina Elisabeta angajează o persoană care să se ocupe de paginile ei de Facebook și Instagram. Ce salariu oferă

Familia Regala a Marii Britanii face angajari. Astfel, regina Elisabeta a II-a cauta o persoana care sa se ocupe de conturile de social media ale Casei de Windsor. Salariul este avantajos: 50.000 de lire sterline pe an.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Decembrie 2019, ora: 08:41

Vreme de weekend. Maxime de pana la +11 grade și cer noros se așteaptă în capitală. Ce temperaturi vom avea în urmatoarele zile/ FOTO

Vreme de weekend. Maxime de pana la +11 grade și cer noros se așteaptă în capitală. Ce temperaturi vom avea în urmatoarele zile/ FOTO

Potrivit meteorologilor, astazi, se prevede cer variabil. Presiunea atmosferica va fi scazuta. In urmatoarele zile vremea se va incalzi usor. In cursul noptii, in nord se asteapta 1 grade, ziua termometrele vor indica 10 grade.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Decembrie 2019, ora: 08:38

Piton de trei metri, ascuns printre ornamentele din bradul de Crăciun. Cum a fost observat// FOTO

Piton de trei metri, ascuns printre ornamentele din bradul de Crăciun. Cum a fost observat// FOTO

O femeie din Australia a descoperit, printre ornamentele din bradul său împodobit, un piton de trei metri lungime. Leanne Chapman şi soţul ei, din Brisbane, Australia, s-au întors acasă şi au fost alertaţi de comportamentul neobişnuit al păsărilor din balcon. „Sunt...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 14 Decembrie 2019, ora: 07:47

REVOLUȚIA ANTI-CEAUȘESCU din ROMÂNIA. 14 decembrie - 15 decembrie încep PRIMELE MIȘCĂRI la IAȘI și TIMIȘOARA

REVOLUȚIA ANTI-CEAUȘESCU din ROMÂNIA. 14 decembrie - 15 decembrie încep PRIMELE MIȘCĂRI la IAȘI și TIMIȘOARA

La 14 decembrie 1989 are loc o tentativă de organizare a unei manifestaţii anti-ceauşiste la Iaşi care este zădărnicită de forţele de represiune.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Decembrie 2019, ora: 07:32

OPINIE despre unirea unioniștilor /// Trebuie cooptați lideri noi, credibili. Dacă se va merge pe formulele vechi, nu cred că se va ajunge la schimbare

OPINIE despre unirea unioniștilor /// Trebuie cooptați lideri noi, credibili. Dacă se va merge pe formulele vechi, nu cred că se va ajunge la schimbare

Partidul Liberal propune crearea unei Mișcări Unioniste în Republica Moldova din care să facă parte toate formațiunile care optează pentru unirea cu România și care să participe în comun la alegerile parlamentare și la scrutinul prezidențial din anul viitor. Asemenea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Decembrie 2019, ora: 07:29

Ce temperaturi vor fi în weekend și următoarele 7 zile

Ce temperaturi vor fi în weekend și următoarele 7 zile

Vremea o ia razna! Meteorologii promit temperaturi de până la 14 grade în săptămâna ce urmează și zile cu soare.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 14 Decembrie 2019, ora: 04:53

14 decembrie 1467 - Armata lui Ştefan cel Mare incendiază oraşului Baia (Moldova) şi atacă pe invadatorii unguri

La 14-15 decembrie 1467, noaptea, armata moldovenească (circa 12.000 de oşteni), comandată de Ştefan cel Mare, dă foc oraşului Baia, fosta capitală a Ţării Moldovei, şi atacă pe invadatorii unguri.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 14 Decembrie 2019, ora: 03:14

Cum reduci porția de mâncare, dar să nu rămâi flămând!

Mestecaţi îndelung o bucată de pâine. La un moment dat, veţi simţi gustul dulce, semn că amidonul a fost descompus în glucoză. Aşa reduceţi porţiile imense de mâncare.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 18:48

Câteva gospodării din Sîngera au rămas fără porţi de Sfântul Andrei

Câteva gospodării din Sîngera au rămas fără porţi de Sfântul Andrei

Tradiție cu năbădăi. Câteva gospodării din Sîngera au rămas fără porţi de Sfântul Andrei. Acestea au fost furate, iar apoi lăsate la staţia terminus 31.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 18:35

Focuri de armă, în centrul capitalei/ VDEO

Focuri de armă, în centrul capitalei/ VDEO

Focuri de armă în centrul capitalei. Un polițist a fost reținut de ofițerii anticorupție, în momentul în care lua 1.000 de euro mită de la un șofer, prins anterior băut la volan. Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 13 decembrie, pe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 15:54

Statul a înglodat-o în datorii, iar privații o salvează! Datoriile imense ale Companiei „Air Moldova”, lichidate

Statul a înglodat-o în datorii, iar privații o salvează! Datoriile imense ale Companiei „Air Moldova”, lichidate

La un an de la privatizare, fosta companie de stat „Air Moldova” scapă de o bună parte din povara datoriilor. „Civil Aviation Group”, actualul proprietar privat al „Air Moldova”, a reușit performanța de a rambursa, din banii câștigați din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 15:50

România este cel mai mare exportator de viori din UE

România este cel mai mare exportator de viori din UE

Satele membre ale Uniunii Europene au exportat anul trecut 105.000 viori, în valoare de 23,3 milioane de euro, iar România este cel mai mare exportator de viori al UE în restul lumii, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică, scrie euractiv.ro.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 14:49

Iată cât de periculoase sunt mezelurile

Iată cât de periculoase sunt mezelurile

Românii sunt înnebuniţi după mezeluri, arată un studiu recent, peste 60% consumând cel puţin o dată pe săptămână astfel de produse. Nutriţioniştii şi medicii avertizează însă că mezelurile de pe piaţa românească sunt, în mare parte, de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 14:45

Cea mai bună reţetă de nuci umplute

Cea mai bună reţetă de nuci umplute

 În amintirea anilor de copilărie, când nicio masă de sărbătoare nu era completă fără cozonac, nuci umplute, „faguri" lipiţi cu şerbet şi prăjitură albă ca zăpada, va propunem să vă aromaţi bucătăria şi să vă răsfăţaţi simţurile cu reţeta de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 14:39

Ion Ceban: Moș Crăciun și Alba ca Zăpada împart zâmbete copiilor și adulților, în PMAN

Ion Ceban: Moș Crăciun și Alba ca Zăpada împart zâmbete copiilor și adulților, în PMAN

Moș Crăciun și Alba ca Zăpada împart zâmbete copiilor și adulților. Primarul Ion Ceban informează locuitorii Capitalei că aceștia pot fi întâlniți lângă Pomul de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 14:36

Expert: Asistăm la schimbarea tendințelor economice pe fondul creșterii ponderii construcțiilor și serviciilor publice

Expert: Asistăm la schimbarea tendințelor economice pe fondul creșterii ponderii construcțiilor și serviciilor publice

Ascensiunea unor sectoare, inclusiv industria, arată schimbarea tendințelor economice, a opinat în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”, economistul Ion Tornea. Potrivit lui, asistăm la avansul sectorului construcțiilor, care a ajuns la o pondere de 10 la sută...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 13:30

Donald Trump îl felicită pe Boris Johnson pentru victoria obținută

Donald Trump îl felicită pe Boris Johnson pentru victoria obținută

Președintele american Donald Trump l-a felicitat vineri pe premierul britanic Boris Johnson pentru victoria obținută de formațiunea sa politică, Partidul Conservator, în scrutinul parlamentar din Marea Britanie, relatează site-ul agenției Reuters.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)