Artă

Ion Bolocan: „În artă nu poţi fi mincinos şi laş”

Fericit, pentru că reuşise să-şi organizeze în ţară a doua expoziţie personală, probabil ca un tribut artistic, pe care plasticianul a izbutit în sfârşit să-l plătească. Şi trist, pentru că a fost repudiat din mediul artistic de aici, iar cale de întoarcere, cum a dat de înţeles, nu există. Or, el nu se supune nimănui, doar artei. Nu se ascunde după perdea sau culise diplomatice, ci spune lucrurilor pe nume. Tocmai din acest considerent frica nu a reuşit să-i distrugă identitatea.

Născânda democraţie din R. Moldova, de altfel, reprobabilă şi şovăielnică, rămâne totuşi destul de vitregă pentru unii artişti de la noi. Ei adesea au de ales între a se porni pe calea pribegiei sau a se conforma realităţilor crunte. Absent o bună perioadă de timp din atenţia iubitorilor de artă, sculptorul Ion Bolocan revine zilele acestea cu o nouă expoziţie personală. Vernisajul are loc astăzi, 19 octombrie, la Galeria „Constantin Brâncuşi” din capitală. Expoziţia reprezintă o sinteză a activităţii sale artistice, „cu avantajele şi dezavantajele ei”.

Tematica lucrărilor sale este una variată, purtând o uşoară tentă filosofică şi, în acelaşi timp, realistă, exprimată prin nuduri feminine evident de graţioase. Printre ultimele se numără „Prinţesa” şi „Domnişoara din Chişinău”. „Recunosc că sunt mult mai activ în străinătate decât în ţară. Dar această absenţă nu este întâmplătoare. Explicaţia este că eu nu fac parte din găşti sau partide politice şi, probabil, de aceea nu sunt acceptat în mediul de aici. Este o afirmaţie pe cât de curajoasă, pe atât de adevărată”, remarcă artistul. El precizează că plasticienii sunt o categorie mult mai politizată decât cei din alte domenii. „Societatea noastră este foarte dificilă din punctul de vedere al conştiinţei şi, cu părere de rău, nici Uniunea Artiştilor Plastici nu este scutită de astfel de oameni. Nu este vorba despre concurenţă, fiindcă ea nu are de-a face cu laşitatea, care la noi este pe ordinea zilei”. El spune că în artă nu poţi fi laş şi făţarnic, fiindcă lucrarea este cea care reflectă starea emoţională şi spirituală, prin sincera expresie individuală. Un atribut indispensabil al creaţiei sale este însă intuiţia. Adesea face ceea ce îi dictează sufletul şi nu poate fi mincinos cu sine însuşi. Anume intuiţia îi serveşte drept valenţă şi punct de reper în arta pe care o face.

Plasticianul Ion Bolocan a avut mai multe expoziţii personale în Germania, Elveţia şi Lituania, participând şi în cadrul unor expoziţii de grup, precum Saloanele de Primăvară şi de Toamnă de la Chişinău, iar în afara ţării – în Rusia, România, Italia şi Belgia. Numeroase lucrări semnate de artist se regăsesc în colecţii publice şi private din România, Franţa, Germania, Elveţia, Belgia, Italia, Anglia, Suedia şi SUA, la Muzeul de Arte Plastice a Republicii Moldova, în Colecţia Bienalei de sculptură din Ravena, Italia.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *