Ion Ceban: „Mai întâi creștem bunăstarea chișinăuienilor și apoi actualizăm tarifele”

publicat în Actualitate pe 23 Octombrie 2019, 17:37

 

Ion Ceban, candidatul pentru primăria Chișinău, susține că creșterea tarifelor pentru transportul municipal în Chișinău nu trebuie acceptată, transmite Breaking News.

După părerea lui Ion Ceban problema nu este în costul călătoriei, care nu este acoperit de tarif.

Dânsul face referință la faptul că locuitorii Chișinăului, care folosesc serviciile transportului public, au venituri modeste și o creștere a tarifelor ar afecta dramatic bunăstarea lor.

Ion Ceban mai menționează că mai întâi trebuie întreprinse măsuri pentru creșterea bunăstării chișinăuienilor și ridicarea calității serviciilor de transport – și doar apoi de revenit la actualizarea tarifelor.