Ion Gheorghiță – 80 de ani de la naștere

publicat în Opinii & Editoriale pe 15 Aprilie 2019, 07:47

Uniunea Scriitorilor din Moldova şi Muzeul Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu” au organizat, pe data de 2 aprilie, medalionul literar „Ion Gheorghiță - 80 de ani de la naștere”.

Poetul Ion Gheorghiță s-a născut pe 2 aprilie 1939 în satul Larga, județul Hotin. După absolvirea Universității din Cernăuți, a lucrat redactor la ziarul „Zorile Bucovinei”, redactor la revista „Moldova”, redactor-șef al Colegiului de traducere al USM. În toamna anului 1991 a fost asasinat de persoane necunoscute.

În deschiderea evenimentului, Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, a precizat că poetul a fost unul dintre arhitecţii Mişcării de Renaştere Naţională de la sfârşitul anilor ‚80, făcând parte din acea echipă de scriitori şi intelectuali de şoc, dar totodată s-a și întrebat – pe drept cuvânt – care ar fi fost mersul lucrurilor astăzi dacă oameni ca Vatamanu, Gheorghiță, Damian ar fi fost și acum cu noi.

Întâlnirea a continuat cu o proiecție video (imagini și documente), prezentată de directorul muzeului, Vasile Malanețchi. Iar ulterior au luat cuvântul Vladimir Beșleagă, Ion Ciocanu, Ion Țâbuleac, Ana Bantoș, Ioan Mânăscurtă și alți scriitori, care l-au cunoscut în timpul vieții pe Ion Gheorghiță.
Am vrut să relatez despre acest eveniment pentru că mi se pare extrem de important să ținem minte că scriitorul Ion Gheorghiță a fost unul dintre pilonii de rezistență ai mișcării de renaștere națională. Iar astfel de oameni nu trebuie uitați. Creația lor îi păstrează în memoria noastră, iar istoria ne obligă să ținem cont de lupta lor pentru acest neam și pentru valorile lui.

Cred că în ziua în care toți acești oameni vor fi uitați, istoria va fi contrafăcută. Pentru că sunt câteva mari evenimente în istoria noastră (de la Unirea din 27 martie până la evenimentele din aprilie 2009) care trebuie ținute minte, trebuie evocate cu fiecare prilej ca să înțelegem că fără oamenii de atunci, fără lupta lor, astăzi n-am fi știut cine suntem.