Actualitate

Ion Hadrca, poet, eseist, traducator, publicist si om politic

S-a nascut pe 17 august 1949 in comuna Sangereii Vechi, judetul Balti. Inca din anii studentiei, frecventeaza Cenaclul „Luceafarul” si publica in presa periodica. Pe parcursul anilor, este redactor, sef de redactie la Editura „Literatura artistica” (1978-1981), presedinte al Cenaclului literar de pe langa ziarul „Tinerimea Moldovei” (1982-1985), consultant literar (1985-1987) si secretar (1987-1989) al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor. Se incadreaza in Miscarea de eliberare si renastere nationala (1986-1996).

Este primul presedinte al Frontului Popular din Moldova (1989-1992) si presedintele Marii Adunari Nationale din 27 august 1989. Este ales deputat in Sovietul Suprem al URSS (1989-1991); deputat in Parlamentul R. Moldova (1990-1998); prim-vicepresedinte al Parlamentului R. Moldova (1990-1993). In perioada activitatii parlamentare a contribuit la proclamarea suveranitatii si independentei R. Moldova. Este presedinte al Cenaclului literar „Mihai Eminescu” de pe langa Biblioteca municipala „Onisifor Ghibu”. Semneaza mai multe volume de poezie: „Zilele” (1977), „Lut ars” (1984) „Darul vorbirii” (1985) s.a., precum si de publicistica: „Arena cu iluzii” (interviuri, discursuri, eseuri, 2000), „Era barbara” (2005). Opera sa a fost tradusa in mai multe limbi. De asemenea, el a tradus mult din clasica literaturii universale. Cu ocazia aniversarii sale, TIMPUL ii doreste multa sanatate si inspiratie.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *