Ion Iliescu a fost operat la inimă. Intervenţia a fost un succes, spun medicii
Intervenția chirurgicală s-a încheiat seara, iar fostul președinte este bine, afirmă aceleași surse.
Ion Iliescu are deja şase stenturi montate, din operații anterioare. Fostul preşedinte a venit singur la Spitalul Elias, luni dimineață, unde este programat lunar la control.
Iliescu, verificat de şefa pe probleme cardiace de la Elias
Le-ar fi spus medicilor că respiră cu dificultate şi că nu se simte prea bine. Aşa că doctorii au decis că investigaţiile trebuie continuate la CC Iliescu.
Specialiştilor de aici li s-a alăturat şi şefa clinicii de cardiologie din cadrul Spitalului Elias.
Momentan, echipa de medici îl monitorizează iar la final va decide dacă este nevoie de montarea unor noi stenturi.
Iliescu a fost operat de mai multe ori în trecut
În 2005, Iliescu a fost supus primei intervenţii chirurgicale pentru lărgirea a cinci vase de sânge, la Spitalul Elias.
Doi ani mai târziu a ajuns din nou în sala de operaţie, de data aceasta la Paris, unde i-a fot montat al şaselea stent.
În vârstă de 89 de ani, Ion Iliescu a acuzat în tomana anului trecut probleme cu tensiunea şi a avut nevoie de trei zile de spitalizare.
În 2012, fostul şef de stat a mai suferit o interventie chirugicală la colon. În ultimii ani, Ion Iliescu s-a confruntat şi cu dureri insuportabile pe care le are la picioare.
Din 2017, a ieşit tot mai rar din casă din cauza acestor probleme. Chiar medicii i-au recomandat să stea acasă şi să nu facă efort.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!