Cultură

Ion Ungureanu, despre „Teatrul Vieţii Mele” la 75 de ani

Cu ocazia jubileului, Ion Ungureanu şi-a prezentat în avanpremieră apariţia noii sale cărţi “Teatrul Vieţii Mele”, o carte ce prezintă biografia omului politic şi al omului de cultură.

Serata, cu acelaşi nume – “Teatrul Vieţii Mele”, a adunat mai mulţi reprezentanţi ai diferitor instituţii culturale din Moldova printre care actorul şi regizorul Petru Hadârcă, regizorul Mihai Fusu, regizorul Petru Vutcărău, academicianul Mihai Cimpoi, academicianul Boris Găină, scriitorii Nicolae Dabija, Ion Hadârcă şi alţii. Toţi au venit cu mulţumiri, felicitări şi aprecieri ale meritelor lui Ion Ungureanu la dezvoltarea culturii, a teatrului şi la readucerea spiritului românesc în Basarabia.

Cu un cuvânt de felicitare şi urări de bine a venit şi Fundaţia Edelweiss. “Susţinerea culturii este o prioritate pentru activitatea fundaţiei, pentru că doar prin cultură putem făuri adevăratele valori în ţara noastră.” a menţionat Lara Castraveţ, Coordonator Proiecte „Edelweiss”.
Din partea fondatorului „Edelweiss”, Vlad Plahotniuc, Ion Ungureanu a primit în dar un calculator portabil performant „pentru că oamenii de cultură au nevoie de instrumente de lucru pentru a crea şi a ne bucura cu noi realizări”.

Serata jubiliară a fost moderată de către actorii Gheorghe Urschi şi Margareta Nazarchevici, iar cele 5 ore, timp cât a durat manifestarea, au fost prea puţine pentru toate urările care nu conteneau să vină din partea discipolilor şi prietenilor omului de cultură.

Ion Ungureanu a fost primul ministru al Culturii şi Cultelor al R. Moldova între 1990 şi 1994. În 1992 el a restaurant şi redeschis la Chişinău Teatrul Naţional "Mihai Eminescu". A deschis mai multe biblioteci de carte românească, teatre, printre care “Eugen Ionesco”, “Ginta Latină”, “Guguţă”, “Satiricus” etc. A repus în centrul Chişinăului statuia lui Ştefan cel Mare, a contribuit la organizarea Podurilor de Flori, a turneelor artiştilor peste Prut, fiind un personaj cheie în dezvoltarea culturii şi a teatrului în Moldova.

Mihaela Munteanu

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *