Internațional

Irakul anchetează moartea civililor la Mosul

Martorii oculari și autoritățile locale afirmă că zeci de morți au fost scoși din ruinele cartierului Jadida din Mosul, rămase după loviturile aeriene ale coaliției internaționale conduse de SUA. Militarii irakieni susțin că 61 de cadavre au fost recuperate dintr-o clădire minată de luptătorii Statului Islamic, care nu pare să fi fost lovită de aviație.

Un fotograf al agenției France Presse a observat direct, duminică, cum voluntari și membri ai apărării civile scoteau morții de sub dărâmăturile din cartierul respectiv, unde au fost complet distruse cel puțin șase case.

O oficialitate medicală din provincia Ninive, citată de Reuters, a vorbit duminică despre 160 de morți înmormântați de apărarea civilă.

Coaliția internațională a recunoscut sâmbătă că a efectuat un raid aerian la Mosul pe 17 martie și a anunțat că defășoară propria anchetă privind uciderea unor civili în această operațiune.

Armata irakiană și coaliția bombardează partea de est a orașului pentru a sprijini ofensiva trupelor care încearcă din februarie să recupereze de la Statul Islamic și sectorul de vest din Mosul, după ce au recucerit partea de est. 

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *