Deputatul fracțiunii PAS, blocul ACUM, Vladimir Bolea susține că după alegeri blocul ACUM va avea două fracțiuni distincte în noul Consiliu municipal Chișinău (CMC), fracțiunea PAS și fracțiunea PPDA, la fel ca și în Parlament. Potrivit lui, fiecare dintre cele două partide va înainta câte nouă consilieri în CMC. Dar deciziile pe acest subiect urmează să fie luată în interiorul fiecărui partid în parte, după care blocul ACUM va ieși cu poziția comună. Declarațiile au fost făcute în platoul NTV Moldova.
„Știind calitatea oamenilor noștri pe care i-am delegat în Consiliul municipal, știind calitatea socialiștilor, ai lui Victor Chironda (candidat la funcția de primar al capitalei din parte Mișcării social-politice „Forța Nouă” – n.r), cred că, împreună cu acești oameni, lucrând împreună, poate fi creat un consiliu minunat, eficient al Chișinăului cu care pot fi începute schimbările în municipiu”, a afirmat Vladimir Bolea.
Deputatul socialist Bogdan Țîrdea a susținut în cadrul aceleași emisiuni că dacă s-ar forma o majoritate dintre consilierii PSRM și ai blocul ACUM în CMC, aceasta ar număra 41 de mandate din numărul total de 51 și ar fi o majoritate fără precedent în CMC, echivalentul al 81 de deputați în Parlament din totalul de 101. Potrivit lui, aceasta ar însemna o stabilitate și funcționalitate extraordinară, transmite IPN.
Bogdan Țîrdea spune că din moment ce cele două formațiuni au semnat un acord la nivel de țară, acest exemplu ar putea fi preluat și în teritoriu. „Noi trebuie să mergem pe acest acord și trebuie să dăm exemplu că ne-am înțeles și în ceea ce privește Chișinăul. Acolo unde are ACUM majoritate, să fie numit președinte reprezentantul lor, acolo unde are PSRM majoritate – al nostru și astfel vom reforma întreaga țară”, a declarat socialistul. În opinia lui, candidatul ACUM la funcția de primar general al capitalei Andrei Năstase a anunțat din considerente electorale că blocul va face în CMC o coaliție cu socialiștii– pentru că are nevoie de voturile foștilor candidați Octavian Țîcu Dorin Chirtoacă ș.a..
În urma alegerilor în CMC, care au avut loc duminică, 20 octombrie, Partidul Socialiștilor a obținut 37,60% din voturile alegătorilor, iar blocul ACUM, 33,30% din sufragii.
|
Au fost anunțate culorile anului 2021. Ce semnificație au acestea și cum ne pot influența acestea viața, citiți în rândurile ce urmează. Astfel, Institutul american Pantone a ales culorile care definesc anul 2021. Este vorba despre neutrul Ultimate Gray și Illuminating, o...
( ) Citeşte tot articolulFursecurile sunt „nevinovate” pentru ca nu contin nici zahar, nici faina. Rețeta îi aparține artistei Natalia Selegean, scrie fetede10.ro.
( ) Citeşte tot articolulForţele de ordine olandeze s-au confruntat din nou, luni seară, după un weekend de tulburări, cu cei care contestă restricţia de circulaţie pe timp de noapte şi au făcut mai mult de 150 de arestări, potrivit BBC.
( ) Citeşte tot articolulLa nord se vor înregistra 0..+3°С, în raioanele centrale vor fi +1..+4°С, iar în raioanele de sud termometrele vor indica la amiază +2..+5 grade Celsius.
( ) Citeşte tot articolulToate persoanele cu vârsta de peste 11 ani care vor să călătorească în Franţa pe cale aeriană sau maritimă din Uniunea Europeană, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Vatican şi Elveţia trebuie să prezinte, la îmbarcare, un test...
( ) Citeşte tot articolulMicul dejun te poate ajuta să fii într-o formă fizică mai bună.
( ) Citeşte tot articolulMitropolitul Moldovei Iosif Naniescu (Ioan), numit "cel sfânt şi milostiv", a fost canonizat în cadrul şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5 octombrie 2017.
( ) Citeşte tot articolulBERBEC Nu te simți prea bine din punct de vedere fizic, așa că ar trebui să lași efortul deoparte și să te liniștești puțin. Poate că este momentul să iei o pauză chiar și de la locul de muncă.
( ) Citeşte tot articolulB. Petriceicu- Hasdeu: IOAN-VODĂ CEL CUMPLIT - Aventurile, domnia, războaiele, moartea lui; rolul său în istoria universală și în viața poporului român. (1572-1574)
( ) Citeşte tot articolulMultă cerneală a curs în ultimii 10 ani despre reforma justiției... Am avut 20 de guverne în 30 ani, fiecare al doilea venea și reformă de doamne ferește totul și justiția ajungea într-un asemenea hal, încăt era numai bună s-o mai reformezi odată.
( ) Citeşte tot articolulOpozantul rus, închis imediat după ce s-a întors în țară, a contraatacat marți prin publicarea unei vaste anchete anticorupție ce îl vizează pe președintele Vladimir Putin și „palatul” imens pe care și l-ar fi construit pe malul Mării Negre.
( ) Citeşte tot articolul