Pe parcursul unei lungi perioade, pe alocuri continuând și astăzi, propaganda ruso-sovietică a falsificat adevărul istoric, vorbind despre „începutul războiului pentru apărarea patriei, la 22 iunie 1941”, fără a lega această dată de 28 iunie 1940. Însă cel puțin până la Nistru, acel război al României a fost unul de eliberare. Și deoarece sovieticii nu-și cedau de bună voie prada, bătălia pentru Basarabia s-a dat pe viață și pe moarte.  

Astfel am ajuns să avem astăzi mai multe cimitire ale românilor căzuți în acele lupte. Unul dintre acestea este Cimitirul Eroilor Români din s. Micleușeni, r-nul Strășeni, construit la o distanță de 40 km de Chișinău, lângă șoseaua spre Nisporeni. Aici și-au găsit somnul de veci peste două sute de martiri. TIMPUL a intrat în posesia unor documente din arhiva militară a Rusiei, întocmite în vara anului 1941, cu privire la acea confruntare sângeroasă din apropierea satului Micleușeni.

Din sursele istorice românești aflăm că, la 6-7 iulie 1941, Corpul 3 al Armatei Române și-a continuat marșul eliberator în Basarabia. Divizia 35 Infanterie Rezervă a început să înainteze în direcția Nisporeni – Bucovăț și spre Călărași. În ziua următoare, adică la 8 iulie, ora 10:45, grupul 53 de cercetare a raportat că a ocupat dealul de la nord de Micleușeni și pădurea Răcătău. Trupele sovietice s-au retras spre Chișinău.

Cimitirul eroilor necunoscuți…

Puțin mai târziu, acest raport s-a dovedit a fi fals. Spre seară, exact din acea zonă a pornit contraatacul sovietic împotriva batalionului II al Regimentului 67 Infanterie și a unor subdiviziuni ale Regimentului 63 Artilerie, care se deplasau în coloană, de-a lungul șoselei. Sovieticii au lovit prin surprindere, din față și din flancuri, folosind și mai multe blindate și românii au bătut în retragere. În fața tancurilor, unii ostași s-au panicat, creând o debandadă ce a permis inamicului să pătrundă spre Dolna. Colonelul Cocinschi, comandantul Regimentului 63 Artilerie, a ordonat imediat să se pună tunurile în poziție de tragere, însă efectivul era deja încercuit în mare parte. Ostașii cădeau răpuși unul după altul. Chiar și Cocinschi a fost rănit, în timp ce trăgea cu pușca-mitralieră în direcția inamicului.

În această situație, generalul de brigadă Emil Procopiescu, comandantul diviziei 35, a reușit să reorganizeze o linie de apărare și să oprească trupele în retragere. Astfel, Batalionul I al Regimentului 50 Infanterie, aflat în rezervă, a ieșit la contraatac și a oprit înaintarea sovietică la est de Șendreni și Vărzărești. Două ordine „Mihai Viteazul, clasa a III-a” au fost acordate căpitanilor Alexandru Borcescu și Valerie Neguț, ambele post-mortem, pentru că cei doi au murit în timpul luptelor.

Potrivit Oficiului Național pentru Cultul Eroilor din România, sovieticii au aruncat cadavrele românilor în gropi comune, după ce morții fuseseră dezbrăcați, fiindu-le confiscate actele, pentru a nu fi identificaţi. Atunci când Armata Română a recuperat vechile poziţii, rămăşiţele pământeşti ale martirilor au fost exhumate și îngropate din nou în Cimitirul Eroilor din satul Micleuşeni, inaugurat la 17 iulie 1941. După retragerea armatei române din Basarabia, cimitirul a fost distrus de autorităţile sovietice, fiind reinaugurat oficial tocmai acum trei ani, în octombrie 2016. Dintre cei peste 200 de eroi români, care zac în acel loc, majoritatea este neidentificată.

Basarabenii din armata sovietică refuzau să lupte împotriva fraților eliberatori

Rapoartele de luptă sovietice arată că, la 8 iulie 1941, pe linia Bucovăț - Nisporeni, se aflau unitățile Diviziei 95 Infanterie, care făcea parte din Corpul 35 de Armată, având misiunea să apere Chișinăul dinspre Nord. Din această divizie, făcea parte și Regimentul 90 Infanterie, dislocat pe frontul Horodiște – Bursuc, care a dat lovitura asupra unităților române, lângă Micleușeni. Menționăm că anume unitățile de luptă nominalizate au fost cele care, un an mai devreme, au atacat mișelește granițele României, la Nistru și în Nordul Bucovinei.

Aviația, care a inspectat linia frontului, informa că, în dimineața zilei de 8 iulie, comandantul Corpului 35 al armatei roșii, Ivan Dașicev, a ordonat atacul împotriva trupelor române pe linia Bucovăț - Nisporeni. Însă, din cauza debandadei create, despre acest ordin s-a aflat tocmai pe la ora prânzului. Dar nici în acest caz regimentul n-a fost gata să întreprindă vreo acțiune de luptă din cauza basarabenilor înrolați în armată.

După cum menționează documentele rusești, odată cu declanșarea acțiunilor militare la Prut, basarabenii din armata sovietică refuzau să lupte împotriva fraților eliberatori. Cu prima ocazie, aceștia încălcau ordinele de luptă, refuzau să tragă în români și treceau de partea cealaltă. De aceea, orice ordin de luptă al sovieticilor putea să-și aibă efectul numai după ce basarabenii erau scoși din dispozitive și trimiși pe linia a doua a frontului. Astfel, atacul propriu-zis al Regimentului 90 Infanterie sovietic de lângă Micleușeni a început tocmai pe la ora 17:00. Din dispozitivul de atac au făcut parte trei campanii, având efective de 120, 130 și 75 de oameni. 

Confruntarea, descrisă în rapoartele sovietice

Acești peste trei sute de infanteriști înaintau pe flancuri, în timp ce artileriștii regimentului lansau obuze de pe poziția frontală, din direcția din care au pornit înaintarea și câteva zeci de tancuri, mașini blindate și tanchete „Komsomoleț”. Rapoartele de luptă sovietice descriu în cele mai mici detalii mersul bătăliei, inclusiv cum au adormit vigilența românilor, cum aceștia s-au panicat, văzându-se înconjurați, și cum au trecut de Micleușeni, ajungând la Dolna etc.

Expuse într-un stil triumfalist, caracteristic mentalităţii imperiale sovietice, documentele elogiază mai mulți militari, care au participat la acea luptă. Se mai spune că, în urma bătăliei, care a durat patru-cinci ore, au fost omorâți 400-500 de ostași români. Alți 180 de militari, inclusiv cinci ofițeri, au fost luaţi prizonieri. De asemenea au fost capturate 40 de tunuri, peste 70 de automobile și circa 1000 de cai. O mie de cai au fost omorâți în luptă. De asemenea, sovieticii au intrat în posesia a sute de carabine și mitraliere a altui echipament militar şi a unor documente importante ale unităților militare românești.

În același timp, actele, pe care le-am studiat din arhivele ruse, relatează că, în ziua următoare, pe 9 iulie 1941, trupele sovietice au mai făcut o tentativă de atac, în același loc, dar s-au lovit de riposta românilor. Astfel, linia frontului a continuat să se miște iarăşi spre Chișinău, sovieticii retrăgându-se pe alocuri în dezordine. În consecinţă, peste o săptămână, la 16 iulie, trupele române au reuşit să elibereze capitala Basarabiei.