Pe parcursul unei lungi perioade, pe alocuri continuând și astăzi, propaganda ruso-sovietică a falsificat adevărul istoric, vorbind despre „începutul războiului pentru apărarea patriei, la 22 iunie 1941”, fără a lega această dată de 28 iunie 1940. Însă cel puțin până la Nistru, acel război al României a fost unul de eliberare. Și deoarece sovieticii nu-și cedau de bună voie prada, bătălia pentru Basarabia s-a dat pe viață și pe moarte.
Astfel am ajuns să avem astăzi mai multe cimitire ale românilor căzuți în acele lupte. Unul dintre acestea este Cimitirul Eroilor Români din s. Micleușeni, r-nul Strășeni, construit la o distanță de 40 km de Chișinău, lângă șoseaua spre Nisporeni. Aici și-au găsit somnul de veci peste două sute de martiri. TIMPUL a intrat în posesia unor documente din arhiva militară a Rusiei, întocmite în vara anului 1941, cu privire la acea confruntare sângeroasă din apropierea satului Micleușeni.
Din sursele istorice românești aflăm că, la 6-7 iulie 1941, Corpul 3 al Armatei Române și-a continuat marșul eliberator în Basarabia. Divizia 35 Infanterie Rezervă a început să înainteze în direcția Nisporeni – Bucovăț și spre Călărași. În ziua următoare, adică la 8 iulie, ora 10:45, grupul 53 de cercetare a raportat că a ocupat dealul de la nord de Micleușeni și pădurea Răcătău. Trupele sovietice s-au retras spre Chișinău.
În această situație, generalul de brigadă Emil Procopiescu, comandantul diviziei 35, a reușit să reorganizeze o linie de apărare și să oprească trupele în retragere. Astfel, Batalionul I al Regimentului 50 Infanterie, aflat în rezervă, a ieșit la contraatac și a oprit înaintarea sovietică la est de Șendreni și Vărzărești. Două ordine „Mihai Viteazul, clasa a III-a” au fost acordate căpitanilor Alexandru Borcescu și Valerie Neguț, ambele post-mortem, pentru că cei doi au murit în timpul luptelor.
Potrivit Oficiului Național pentru Cultul Eroilor din România, sovieticii au aruncat cadavrele românilor în gropi comune, după ce morții fuseseră dezbrăcați, fiindu-le confiscate actele, pentru a nu fi identificaţi. Atunci când Armata Română a recuperat vechile poziţii, rămăşiţele pământeşti ale martirilor au fost exhumate și îngropate din nou în Cimitirul Eroilor din satul Micleuşeni, inaugurat la 17 iulie 1941. După retragerea armatei române din Basarabia, cimitirul a fost distrus de autorităţile sovietice, fiind reinaugurat oficial tocmai acum trei ani, în octombrie 2016. Dintre cei peste 200 de eroi români, care zac în acel loc, majoritatea este neidentificată.
Aviația, care a inspectat linia frontului, informa că, în dimineața zilei de 8 iulie, comandantul Corpului 35 al armatei roșii, Ivan Dașicev, a ordonat atacul împotriva trupelor române pe linia Bucovăț - Nisporeni. Însă, din cauza debandadei create, despre acest ordin s-a aflat tocmai pe la ora prânzului. Dar nici în acest caz regimentul n-a fost gata să întreprindă vreo acțiune de luptă din cauza basarabenilor înrolați în armată.
După cum menționează documentele rusești, odată cu declanșarea acțiunilor militare la Prut, basarabenii din armata sovietică refuzau să lupte împotriva fraților eliberatori. Cu prima ocazie, aceștia încălcau ordinele de luptă, refuzau să tragă în români și treceau de partea cealaltă. De aceea, orice ordin de luptă al sovieticilor putea să-și aibă efectul numai după ce basarabenii erau scoși din dispozitive și trimiși pe linia a doua a frontului. Astfel, atacul propriu-zis al Regimentului 90 Infanterie sovietic de lângă Micleușeni a început tocmai pe la ora 17:00. Din dispozitivul de atac au făcut parte trei campanii, având efective de 120, 130 și 75 de oameni.
Expuse într-un stil triumfalist, caracteristic mentalităţii imperiale sovietice, documentele elogiază mai mulți militari, care au participat la acea luptă. Se mai spune că, în urma bătăliei, care a durat patru-cinci ore, au fost omorâți 400-500 de ostași români. Alți 180 de militari, inclusiv cinci ofițeri, au fost luaţi prizonieri. De asemenea au fost capturate 40 de tunuri, peste 70 de automobile și circa 1000 de cai. O mie de cai au fost omorâți în luptă. De asemenea, sovieticii au intrat în posesia a sute de carabine și mitraliere a altui echipament militar şi a unor documente importante ale unităților militare românești.
În același timp, actele, pe care le-am studiat din arhivele ruse, relatează că, în ziua următoare, pe 9 iulie 1941, trupele sovietice au mai făcut o tentativă de atac, în același loc, dar s-au lovit de riposta românilor. Astfel, linia frontului a continuat să se miște iarăşi spre Chișinău, sovieticii retrăgându-se pe alocuri în dezordine. În consecinţă, peste o săptămână, la 16 iulie, trupele române au reuşit să elibereze capitala Basarabiei.
|
Poliţia rusă l-a reţinut miercuri pe Oleg, fratele lui Aleksei Navalnîi, după ce a efectuat percheziţii la apartamentul din Moscova al disidentului. Poliţia a efectuat miercuri mai multe raiduri la birourile organizaţiei lui Navalnîi, Fondul de luptă împotriva...
( ) Citeşte tot articolulPremierul britanic Boris Johnson a afirmat miercuri că ar fi fost „mare păcat” dacă Regatul Unit ar fi urmat sfatul de a rămâne în programul de vaccinare al Uniunii Europene, mai degrabă decât să-şi stabilească propriul plan.
( ) Citeşte tot articolulSute de protestatari s-au adunat miercuri seară în faţa Tribunalului constituţional din Varşovia, după decizia justiției prin care în Polonia este interzis aproape în totalitate avortul, scrie digi24.ro.
( ) Citeşte tot articolulExistă o listă cu alimente pe care nu trebuie să le consumi niciodată pe stomacul gol. Câteva dintre ele sunt foarte consumate la micul dejun. De ce trebuie să nu te mai atingi la prima masă a zilei, citește un pic mai jos.
( ) Citeşte tot articolulSfântul Cuviosul Efrem Sirul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 28 ianuarie. Sfântul Efrem Sirul a studiat cu străduinţă Sfânta Scriptură şi a fost din tinereţe un îndrumător duhovnicesc neîntrecut. Câteodată nu putea să rostească...
( ) Citeşte tot articolulMeteorologii anunță pentru astăzi temperaturi de temperaturi de -4..+1 grade Сelsius în raioanele de nord, -4..-1°C în raioanele de centru și de -3..0°C în raioanele de sud. Presiunea atmosferică va fi joasă.
( ) Citeşte tot articolulPreşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri, în cadrul unei întâlniri virtuale a Forumului Economic Mondial, că pandemia de coronavirus a exacerbat problemele şi dezechilibrele globale şi că acestea se pot agrava până la o luptă de tipul ”toţi...
( ) Citeşte tot articolulHoroscop joi 28 ianuarie. Ce le rezervă astrele celor 12 zodii: Berbec Atunci când ai de-a face cu oameni mai dificili sau cu anumite situații de care nu ești singur, soluția vine mai ușor dacă adopți o atitudine pozitivă și încerci să să fii de acord cu...
( ) Citeşte tot articolulSerialele au devenit un element important al vieții noastre, mai ales în contextul pandemiei. Având mai mult timp la dispoziție de petrecut în interiorul casei, oamenii au început să urmărească tot mai multe producții cinematografice. Astfel, unele dintre ele...
( ) Citeşte tot articolulOpozantul rus, închis imediat după ce s-a întors în țară, a contraatacat marți prin publicarea unei vaste anchete anticorupție ce îl vizează pe președintele Vladimir Putin și „palatul” imens pe care și l-ar fi construit pe malul Mării Negre.
( ) Citeşte tot articolulUn minor de 16 ani, lovit de un troleibuz în sectorul Botanica. La fața locului s-a deplasat poliția și ambulanța.
( ) Citeşte tot articolulDupă ce s-a aflat în comă timp de 10 zile, tânărul de 25 de ani, care a fost bătut cu bestialitate într-o staţie PECO din raionul Floreşti, a murit marţi seara pe patul de spital. Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV de vicedirectorul...
( ) Citeşte tot articolulFamilia acestora, dar și oamenii din localitate, sunt șocați. Ei spun că nu pot crede că nunta însângerată avea să însemne moartea celor doi consăteni, pentru care au doar cuvinte de laudă. Fratele și sora au vorbit în exclusivitate pentru noi despre...
( ) Citeşte tot articolul