Astăzi 20 Iunie 2019, Joi - Ultima actualizare la ora 16:20
Abonamente

Actualitate 2 Iunie 2019, ora 00:10    Din editia print

ISTORIE /// „Partizanii moldoveni” erau bandiți ruși

Marime Font

„Grupul atacă și jefuiește populația fără milă. Din această cauză, oamenii din partea locului îi detestă ca pe niște tâlhari bețivani”, raportau sovieticii despre activitatea partizanilor 

Este binecunoscut faptul că, în cel de-al Doilea Război Mondial, sovieticii n-au avut cum să organizeze activități subversive în spatele frontului român, în Basarabia, din simplul motiv că, în iunie-iulie 1941, armata română intrase pe acest teritoriu, multașteptată și întâmpinată cu flori de către băștinași. Astfel, după război, propaganda sovietică a fost nevoită să inventeze niște „partizani moldoveni”, cărora le-a atribuit curaj și acțiuni inexistente. Minciunile bolșevice stau inserate și astăzi atât în enciclopediile vremii și în presa sovietică, cât și pe internet. Deschiderea arhivelor de război însă pune toate lucrurile la locul lor în această privință.

Unii pretinși istorici continuă până în prezent să manipuleze lumea cu născocirile bolșevice. Începând cu platforma enciclopedică virtuală Wikipedia și până la scrierile academice din Rusia, vom găsi o mulțime de afirmații fără suport, precum că, „între anii 1941-1944, pe teritoriul RSSM, au activat vreo trei mii de partizani, care au nimicit peste 27 mii de ocupanți, au aruncat în aer peste 300 de garnituri militare de tren, 62 de poduri de comunicații, au distrus 20 de avioane, peste o sută de tancuri, alte sute de mașini...” etc. În realitate, așa-zișii „partizani moldoveni”, chiar dacă se și arătau pe undeva prin Basarabia, nu erau decât niște diversioniști din trupele sovietice regulate, antrenați pentru activități în spatele frontului, dar și anihilați cu rapiditate, dacă era cazul.


În primăvara anului 1944, linia frontului s-a stabilit pentru un timp îndelungat lângă Orhei. Căutând aventuri, un grup de ostași roșii s-a rătăcit prin pădurea satului Săseni, zonă controlată de trupele române. Au dat de casa pădurarului, căruia i-au cerut „să le raporteze situația”. Cu țeava puștii „eliberatoare” în piept, pădurarul a zis ceva, bâlbâindu-se. Aflând că trupele inamicului încă n-au călcat pe acolo, sovieticii au tras focuri de armă în niște animale, ca să se hrănească, dar... s-au dat de gol. La fața locului, a sosit imediat un dispozitiv al Armatei Române și, în scurt timp, nepoftiții s-au trezit ciuruiți. Cei rămași vii au reușit să se ascundă prin pădure, în dezordine.

Klava de lângă șefu’ și Valea din „zemleankă”

Întâmplarea de mai sus face parte din memoriile lui G. Osipov, publicate în seria de volume sovietice „Военная Литература”. Însă câteva decenii mai târziu, birourile propagandistice ale partidului bolșevic au ticluit o poveste întreagă despre pretinsul eroism al așa-zisului „detașament de partizani „Jurnalist” de la Săseni, condus de moldovenii M. Smеlevski și E. Isaikin”. Pentru ca această istorie să pară mai credibilă, istoriografii sovietici au găsit și oamenii „de la transmisiuni”, și anume pe Klava Krikunenko din Rostov și Valea Maksimova din stepele Hersonului. Iar pentru sperietura pe care a tras-o, pădurarul din Săseni s-a învrednicit de titlul de „partizan-erou din sânul poporului moldovenesc”. Fiindcă autorii poveștii nu cunoșteau numele acestuia, l-au botezat simplu: „Moș Chirică, pădurarul din Săseni”.

De asemenea, Klava nu era decât „prietena de bordei” (zemleancă) a tovarășului Smelevski. În acest sens, menționăm că, în fiecare grup de diversioniști, sovieticii plasau și câte o fată, două, ca telefoniste sau bucătărese. De regulă, acestea trăiau în coliba comandantului, dar puteau să înnopteze și în cazarmă. Uneori însă comandantul le lua în dormitorul său pe amândouă și soldații rămâneau cu buza umflată și unii dintre ei se dedau la sodomie. În numerele viitoare, vom prezenta materiale de arhivă care confirmă cu prisosință afirmațiile de mai sus.

„Marea unitate moldovenească de partizani” era plină de infractori

Să vedem cu ce se mai ocupau „partizanii moldoveni”, care nici nu cunoșteau în ce parte se află Moldova. În vara anului 1943, comandamentul sovietic a desantat prin pădurile Ucrainei și Belarusului câteva grupuri de parașutiști, care trebuiau să formeze „Marea unitate moldovenească de partizani”. Aceștia s-au contopit cu grupurile mai vechi: „Grigori Kotovski”, „Serghei Lazo” şi altele, având misiunea să ajungă în marș de luptă până în Basarabia. În funcția de comandant, l-au numit pe „cel mai moldovean dintre moldoveni”, colonelul de securitate Andreev, un siberian get-beget, pe care arhivele germane din acele timpuri îl numeau „un bandit înrăit”. Iată și alte nume din renumita formațiune de „luptători moldoveni”: I. Alioșin, G. Rudi, A. Drucin, P. Leasnikov, I. Logacev, K. Prostasinski, P. Tarapin etc.

Până la urmă, la această unitate „moldovenească” n-a aderat niciun basarabean. Andreev cu bandiții săi n-au mai reușit să ajungă nici până la Nistru, însă au făcut tărăboi mare prin Ucraina. Cităm doar câteva pasaje din arhivele recent descoperite: „Detașamentul moldovenesc „Kotovski”, în număr de vreo cincizeci de bărbați, este dislocat în raionul Vîsotski, cătunul Veliuga... Grupul acesta atacă și jefuiește populația fără milă. Din această cauză, oamenii din partea locului îi detestă ca pe niște tâlhari bețivani”.

Un oarecare partizan „moldovean” pe nume Volodin scria într-o notă adresată comandamentului central ucrainean: „Tov. Frolov, vă raportez o serie de atrocități comise de oamenii lui Kojuhari. Aceștia fac incursiuni pe care le numesc „operațiuni cu inamicul”, care, de fapt, nu-s altceva decât acțiuni de jefuire și execuție a populației pașnice... Oamenii lui Kojuhari au deschis focul de mitralieră, în dezordine, prin satul Lalcitska Buda. Combatantul Tușinski a rănit-o aproape mortal pe o minoră din familia Lișcinski... Altădată, grupul comandantului Anisimov i-a jefuit pe țărani, sechestrându-le dobitoacele, pâinea, hainele, inclusiv 30 de basmale femeiești. După aceasta, Anisimov a schimbat prada pe rachiu și s-a pus pe băut. Când i-am atras atenția la fărădelegile comise, el şi-a justificat jafurile prin faptul că obiectele au fost sustrase de la evrei și polițiști...”

După ce s-a speriat de nemți, a cerut să fie decorat pentru vitejie

Volodin menționa în aceeași notă: „Într-un raport, Kojuhari a informat greșit despre faptele oamenilor săi, inventând că au ucis 52 de polițiști și soldați nemți. În realitate, Kojuhari l-a trimis pe Anisimov cu un detașament de 24 de oameni în satul Bechi, unde aceștia s-au îmbătat ca porcii și au adormit, fără să-și pună măcar vreo santinelă. Noaptea, ostașul Titovici a ieșit afară și a văzut un grup de dușmani care se apropiau. A deschis focul și i-a culcat pe vreo șase, reușind să-i alerteze pe tovarășii săi, dar a căzut în luptă. Speriindu-se că nemți ar fi mai mulți, Anisimov a lăsat corpul neînsuflețit al eroului pe câmpul de luptă și a fugit. Ulterior, Kojuhari a solicitat ca, pentru această operațiune pierdută, să fie decorați cu ordine și medalii Anisimov, Drunin și, desigur, el însuși, care nici măcar n-a fost prezent la fața locului.” (Arhiva de Stat a Ucrainei, ЦДАГО. Ф.62. Оп. 1. Спр. 38.)

P.S. Un „patriot moldovean”, ascultător devotat al poveștilor sovietice despre război, se plângea odată în felul următor: „M-am întristat citind că, pe vremea războiului, s-a înregistrat numai un singur partizan moldovan, restul fiind din Rusia și Ucraina. De atunci nu mai pot cânta „Oh, smugleanka-moldavanka” și nici filmele cu partizani nu mai are rost să le privesc.” Auzindu-l, un altul îi răspunde: „O fi poate adevărat că doar un singur moldovean a fost partizan în război, dar nici aceluia nimeni nu-i știe numele…”. 

Un articol de: George Mârzencu
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 16:20

Putin a început să vorbească despre CONCESII în fața Occidentului

Putin a început să vorbească despre CONCESII în fața Occidentului

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu vor exista schimbări fundamentale în atitudinea Occidentului faţă de Rusia, chiar dacă Moscova ar face concesii şi ar fi de acord să îndeplinească toate cerinţele oponenţilor ei, potrivit TASS.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 16:06

Sergiu Sîrbu: Mulţi profitori s-au alipit de PD atunci când era la guvernare şi se vor dezlipi acum și probabil se vor alipi la noua guvernare

Sergiu Sîrbu: Mulţi profitori s-au alipit de PD atunci când era la guvernare şi se vor dezlipi acum și probabil se vor alipi la noua guvernare

Deputatul Partidului Democrat Sergiu Sîrbu dă de înţeles că formaţiunea este conştientă că foarte mulţi demnitatari, care anterior s-au alipit PD-ului, care se afla la guvernare, acum se vor dezlipi.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 15:32

Începe marea târguială din UE: Un summit unde posturile cheie sunt scoase la mezat

Începe marea târguială din UE: Un summit unde posturile cheie sunt scoase la mezat

Întrebase odată fostul secretar de stat american (și controversat premiu Nobel pentru pace) Henry Kissinger: “Pe cine sun când vreau să vorbesc cu Europa?” Chiar dacă anecdota e probabil apocrifă, de la tratatul de la Lisabona (2007) încoace, lucrurile sunt mult...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 15:22

Președintele Curții Constituționale și-a dat DEMISIA

Președintele Curții Constituționale și-a dat DEMISIA

Președintele Curții Constituționale a R. Moldova, Mihai Poalelungi, și-a dat demisia.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 14:50

Avertisment de la București: „Toată PUTEREA e concentrată la Dodon, care ia notițe de la Putin. Rusia este în interior, fără să se tragă niciun FOC. Guvernul Maiei Sandu va fi PICAT”

Avertisment de la București: „Toată PUTEREA e concentrată la Dodon, care ia notițe de la Putin. Rusia este în interior, fără să se tragă niciun FOC. Guvernul Maiei Sandu va fi PICAT”

Consultantul politic Cozmin Gușă a declarat că România ar fi pierdut total în lupta pentru R. Moldova, pavând astfel drumul Moscovei „în inima fraților de peste Prut”. De asemenea, acesta spune că socialiștii lui Igor Dodon ar deține de facto puterea,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 14:11

Analiză: Lumea se pregătește de un CONFLICT MAJOR

Analiză: Lumea se pregătește de un CONFLICT MAJOR

În opinia jurnalistului Cristian Unteanu, lumea se pregăteşte de un conflict major având în vedere semnalele de alarmă care arată că forțele din Orientul Mijlociu au fost puse în stare de pre-război. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 14:06

Viorel Gârbu: „Rata de bază mai mare - credite mai scumpe, ceea ce înseamnă un cost al facerii mai mare și agenții economici vor avea povara mai mare pentru a-și realiza activitatea

Viorel Gârbu: „Rata de bază mai mare - credite mai scumpe, ceea ce înseamnă un cost al facerii mai mare și agenții economici vor avea povara mai mare pentru a-și realiza activitatea

Decizia de majorare a ratei de bază va duce și la majorarea dobânzii la depozite, dar și la credite, ceea ce va afecta economia, precum și cetățenii, considerămai mulți analiști economici, relatează Radio Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 13:23

Satul moldovenesc de altădată cu zeci de ansambluri folclorice și bucate pe vatră vă așteaptă în acest weekend la Complexul Etno Cultural VATRA

Satul moldovenesc de altădată cu zeci de ansambluri folclorice și bucate pe vatră vă așteaptă în acest weekend la Complexul Etno Cultural VATRA Din editia print

La prima ediție a ”Festivalului Familiei și Tradițiilor Populare” vor fi peste 100 de ansambluri etno-folclorice, care vor reprezenta distincțiile culturale ale fiecărei regiuni de la nord până la sud. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 12:53

Numărul fumătorilor scade datorită noilor produse de tutun. Concluziile Forumului Global de Nicotină

Numărul fumătorilor scade datorită noilor produse de tutun. Concluziile Forumului Global de Nicotină

Prevalența fumatului a scăzut în țările unde fumătorii au trecut la produse de nicotină mai sigure. Avantajele noilor alternative fumatului au fost discutate la Varșovia unde a avut loc Forumul Global de Nicotină la care au participat peste 650 de experți în domeniul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 12:49

AgroMeteo: SHS a prelungit Codul Galben de averse puternice însoțite de grindină și descărcări electrice

AgroMeteo: SHS a prelungit Codul Galben de averse puternice însoțite de grindină și descărcări electrice

Serviciul Hidrometeorlogic de Stat (SHS) a prelungit până joi, 20 iunie, Codul Galben de instabilitate atmosferică. Conform meteorologilor, în perioada indicată se prevăd descărcări electrice, izolat averse puternice (15-45 litri pe metru pătrat) cu grindină și vijelie...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 12:41

EURO 2019 U21 | Partida Anglia şi România va fi arbitrată de suedezul Andreas Ekberg / ORA meciului

EURO 2019 U21 | Partida Anglia şi România va fi arbitrată de suedezul Andreas Ekberg / ORA meciului

Meciul Anglia - România de la EURO 2019 U21, care va avea loc vineri, de la ora 19:30, va fi arbitrat de suedezul Andreas Ekberg.

( ) Citeşte tot articolul

Externe 20 Iunie 2019, ora: 12:36

Armata rusă BOMBARDEAZĂ în continuare Ucraina

Armata rusă BOMBARDEAZĂ în continuare Ucraina Din editia print

Trupele de ocupație rusească au continuat astăzi, 19 iunie, bombardamentele în regiunile separatiste ucrainene. Sub focul rușilor a nimerit localitatea ATLU Zolotoe-4 din regiunea Lugansk, acolo unde bombardamentul a avut loc la distanța de numai 30 de metri de un bloc locativ. Din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 12:19

Alertă pentru turiștii care călătoresc în Grecia - Un virus periculos i-ar putea ucide

Alertă pentru turiștii care călătoresc în Grecia - Un virus periculos i-ar putea ucide

Oficialii greci din domeniul Sănătății îi avertizează pe turiștii care plănuiesc să călătorească în Grecia în această vară cu privire la riscurile la care se expun din cauza tânțarilor, purtători ai virusului West Nile, potrivit stirileprotv.ro.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 12:08

VIDEO /// Putin, discurs în fața națiunii, la o zi după ce patru separatiști pro-Rusia au fost puşi sub acuzare pentru doborârea zborului MH17

VIDEO /// Putin, discurs în fața națiunii, la o zi după ce patru separatiști pro-Rusia au fost puşi sub acuzare pentru doborârea zborului MH17

Preşedintele rus Vladimir Putin se va adresa naţiunii într-un discurs televizat în direct joi, la o zi după ce o investigaţie condusă de Olanda a pus sub acuzare patru separatişti pro-Rusia din Ucraina pentru doborârea zborului MH17 în 2014, relatează The Guardian,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:57

Usatîi a venit la Primăria mun. Bălți într-un tricou cât trei salarii pentru un an și jumătate / FOTO

Usatîi a venit la Primăria mun. Bălți într-un tricou cât trei salarii pentru un an și jumătate / FOTO

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi a revenit zilele acestea la Bălți. Înainte de asta, le-a făcut o vizită colegilor de partid din Fălești, și-a revăzut casa părintească și școala unde a învățat.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:46

Pentru a-l înlocui pe cumătrul său, Năstase va organzia un concurs la IGP

Pentru a-l înlocui pe cumătrul său, Năstase  va organzia un concurs la IGP

În cadrul ședinței guvernului de astăzi, noul ministru de Interne Andrei Năstase a declarat că intenționează să organizeze un concurs pentru selectarea unui nou șef la Inspectoratul General de Poliție și pentru a-l  înlocui pe cumătrul său Gheorghe Băla.n 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:44

ULTIMA ORĂ /// Persoana care a atacat procurorul din Hânceşti a fost REȚINUTĂ / Riscă dosar penal pentru tentativă de OMOR

ULTIMA ORĂ /// Persoana care a atacat procurorul din Hânceşti a fost REȚINUTĂ / Riscă dosar penal pentru tentativă de OMOR

Bărbatul, care a atacat procurorul din Hânceşti, a fost reţinut acum câteva minute.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:20

Imagini incredibile au fost filmate pe cerul Marii Britanii.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:09

Dodon își face PR electoral și anunță primul că locatarii blocului din Otaci ar trebui să primească apartamente sau case din BANII STATULUI

Dodon își face PR electoral și anunță primul că locatarii blocului din Otaci ar trebui să primească apartamente sau case din BANII STATULUI

Dodon a mers astăzi dimineață la Otaci și le-a promis oamenilor afectați de prăbușirea blocului de din Otaci ar trebui să fie compensați din bugetul statului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:07

Promisiunea unei „alianțe temporare” - O MINCIUNĂ PREMEDITATĂ? Hahn către Greceanîi: „Ne dorim să vedem această majoritate parlamentară și coaliție guvernamentală până la SFÂRȘITUL mandatului”

Promisiunea unei „alianțe temporare” - O MINCIUNĂ PREMEDITATĂ? Hahn către Greceanîi: „Ne dorim să vedem această majoritate parlamentară și coaliție guvernamentală până la SFÂRȘITUL mandatului”

Comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, care s-a aflat ieri într-o vizită în R. Moldova, a apreciat maniera pașnică de gestionare a crizei politice de la Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:05

 Stimată doamnă prim-ministru, mă îndoiesc că la Universitatea Harvard din SUA, unde țin lecții peste 30 de laureați ai Premiului Nobel, ați studiat limba română și istoria poporului nostru. Cum puteți afirma că noul Guvern, pe care cu onoare îl conduceți,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 10:40

VIDEO de COȘMAR /// UPDATE - Clădirea va fi demolată /// O parte dintr-un bloc de NOUĂ etaje din Otaci s-a PRĂBUȘIT sub ochii locuitorilor

VIDEO de COȘMAR /// UPDATE - Clădirea va fi demolată /// O parte dintr-un bloc de NOUĂ etaje din Otaci s-a PRĂBUȘIT sub ochii locuitorilor

Un bloc cu nouă etaje s-a prăbuşit la Otaci. S-a întâmplat aseară, în jurul orei 21.30, şi, din fericire, nimeni nu a fost rănit.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 10:29

Veste proastă pentru cei care trec des vama cu România /// Guvernul Sandu promite să ÎNCHIDĂ toate magazinele duty free

Veste proastă pentru cei care trec des vama cu România /// Guvernul Sandu promite să ÎNCHIDĂ toate magazinele duty free

Toate benzinăriile, barurile și restaurantele duty free la intrarea în Republica Moldova și regiunea transnistreană vor fin interzise, despre acest lucru a anunțat pe pagina de Facebook, Maia Sandu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 08:43

Iurie Bolboceanu, condamnat la 14 ani de închisoare pentru SPIONAJ în favoarea Rusiei, a fost ACHITAT astăzi de Curtea de Apel /// VIDEO

Iurie Bolboceanu, condamnat la 14 ani de închisoare pentru SPIONAJ în favoarea Rusiei, a fost ACHITAT astăzi de Curtea de Apel  /// VIDEO

 Curtea de Apel din Chișinău, a decis la 19 iunie curent, în favoarea fostului deputat din fracțiunea Partidului Democrat, Iurie Bolboceanu, care anterior fusese condamnat pentru spionaj în favoarea Rusiei, scrie „Kommersant“. Potrivit sursei, acesta ar fi fost...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)