Astăzi 21 Ianuarie 2020, Marţi - Ultima actualizare la ora 18:50
Abonamente

Istorie 25 Septembrie 2019, ora 07:37

ISTORIE /// Revolte la moartea lui Iosif Stalin

Marime Font

Locuitorii RSSM au primit cu satisfacţie comunicatul oficial din 4 martie 1953 despre îmbolnăvirea lui Iosif Stalin, dar mai ales cel din 6 martie privind moartea dictatorului. Unii au avut curajul să se bucure public şi, fiind turnaţi la Securitate, au ajuns în gulag. 

La 1 martie 1953, după o beţie cruntă din ajun, Stalin este găsit de paza personală trântit la podea în sufrageria de la vila din Kunţevo, o suburbie a Moscovei. Trei zile mai târziu este difuzată prima informaţie despre îmbolnăvirea „iubitului conducător", iar la 6 martie se anunţă că a murit. Mulţi basarabeni n-au împărtăşit jalea care a cuprins muncitorii şi colhoznicii din întreaga lume, ci au răsuflat uşuraţi. Şi-au amintit despre necazurile pe care le-au avut de suferit.

Isteria despre „pierderea grea suferită de poporul sovietic şi partea progresivă a lumii" declanşată de propaganda sovietică la moartea lui Stalin nu a fost susţinută de basarabeni. Dosarele descoperite recent în arhiva SIS arată că au fost multiple revolte documentate de NKVD, între 4 şi 6 martie, şi ajunse în instanţa de judecată. Unii dintre cei care au simţit pe propria piele stalinismul nu s-au temut să-şi exprime satisfacţia în legătură cu dispariţia fizică a satrapului, dar şi speranţele pentru o viaţă mai bună.


Grigore Carp s-a născut în 1892 în familia lui Ion şi Elena Carp din Cetireni, plasa Ungheni, judeţul Bălţi. Grigore termină două clase şi, în 1915, este înrolat în armata ţaristă, unde s-a aflat până în 1918. Întors la vatră, lucrează pământul alături de părinţi, iar după căsătorie-din care se nasc patru copii-în gospodăria proprie. La 1940 avea opt hectare de pământ arabil, un cal, o pereche de boi, mai multe oi şi angaja 2-3 persoane la munci sezoniere.

„Stalin are dinţi de câine"

Simte stalinismul în primii ani, fiind judecat, în 1946, la şase luni de închisoare pentru neîndeplinirea obligaţiei de predare a cerealelor la stat (renumita postavka), iar în 1949 a fost inclus în lista persoanelor care urmau a fi deportate. Reuşeşte să evite surghiunul, fiind plecat din sat.
Când a auzit vestea despre îmbolnăvirea lui Stalin, pe la chindii, a mers la moara din sat, unde a anunţat primului grup de oameni întâlnit: „Stalin a fost paralizat. I s-a luat o mână şi un picior", adăugând, „şi dinţii i-au căzut, semănau cu ai unui câine". Altor persoane le-a declarat: „Bine a fost pe vremea românilor, dar de când la putere e Stalin o ducem foarte rău, ne ia totul. Acum el va muri şi viaţa noastră se va îmbunătăţi".

Liderul comsomoliştilor din sat l-a turnat la NKVD. Este arestat pe 27 martie, fiindu-i intentat un dosar penal în baza art. 54/10 Cod Penal al RSS Ucrainene-„Agitaţie sau propagandă contrarevoluţionară". La interogatorii şi confruntările cu martorii Carp negă învinuirile. Cu toate acestea, Judecătoria Supremă a RSSM l-a condamnat, la 6 mai 1953, la zece ani de corecţie prin muncă, fiind decăzut ulterior din drepturile politice pe cinci ani. Este eliberat din gulag în 1956 pe motiv de invaliditate. A fost reabilitat la 27 iunie 2005.

„În curând vor zdohni toţi şi va fi revoluţie"

Bulgarul Ivan Ivanov s-a născut în 1894, în satul Valea Perjii, plasa Ceadîr-Lunga, judeţul Bender. Până la 1940 face doi ani de armată (1917-1919), se căsătoreşte, creşte cinci copii, moştenind de la tatăl său profesia de croitor. În 1940 se mută cu traiul în satul Romanovca, acelaşi judeţ.

Pe 6 martie 1953, la aflarea veştii despre moartea lui Stalin, merge, pe la ora 11.00, să-şi „înece amarul" la bufet. În timp ce închina un pahar cu vin de sufletul răposatului, şi-a zis pentru sine în bulgară: „Unul a zdohnit, iar în curând toţi vor zdohni, va fi o nouă revoluţie, iar noi vom trăi mai bine". Fraza a fost auzită şi de alte persoane. La observaţia unui conaţional, Ivanov repetă cu voce tare, în limba rusă, cele spuse. O femeie care se afla alături i-a tras două palme. Ivanov i-a replicat:„Eşti o comunistă şi aştepţi comunismul". Unul dintre muşterii a anunţat un nkvd-ist. Între timp, Ivanov a mers la crâşma pieţii agricole, supravegheat îndeaproape de securist. Acolo a repetat de câteva ori cele spuse în cafeneaua precedentă. Este arestat pe loc.

La interogatorii susţine că nu ţine minte nimic, deoarece era beat. Însă certificatul medical şi mărturiile celor prezenţi arată contrariul - era treaz. Unii martori chiar afirmau că nu au văzut ca Ivanov să fi consumat băuturi alcoolice.
La 7 aprilie 1953, Judecătoria Supremă a RSSM l-a condamnat la zece ani de corecţie prin muncă şi cu decăderea ulterioară din drepturile politice pentru un termen de cinci ani. La 12 mai 1954, în baza unui protest al procurorului RSSM, aceeaşi instanţă consideră că în cazul lui Ivanov poate fi aplicat decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 27 martie 1953 „Cu privire la amnistiere", îi reduce pedeapsa la cinci ani şi dispune eliberarea lui din gulag. A fost reabilitat la 26 septembrie 2005.

„Slavă Domnului că a murit"

Ucraineanca Tecla Nagornaia (Moldavciuc) s-a născut în 1898, în satul Nezavertailovca, raionul Slobozia, dincolo de Nistru. A fost arestată la 8 martie 1953. I s-a încriminat că la 5 martie, în discuţia cu două prietene, şi-a permis „născociri răutăcioase şi calomnii antisovietice în legătură cu boala gravă a conducătorului URSS". Femeia a fost turnată în aceeaşi zi de una dintre prietene.
Ancheta preliminară nu a precizat care au fost acele „născociri răutăcioase şi calomnii antisovietice". Din depoziţiile unei martore reiese că, la vestea că Stalin e grav bolnav Nagornaia ar fi zis: „Şi ce dacă va muri, în locul lui vor veni alţi zece". Situaţia Teclei Nagornaia s-a agravat când s-a descoperit că ea nu lucra în colhoz, provine dintr-o familie de mijlocaşi, iar un frate de-al ei a fost judecat în 1929 pentru că a organizat rezistenţă la colectivizare.

La 4 aprilie 1953, Tecla Nagornaia (Moldavciuc) a fost condamnată de Judecătoria Supremă a RSSM la 10 ani muncă de corecţie cu decăderea ulterioară din drepturile politice pentru un termen de 5 ani. La 31 martie 1955, prin decizia Prezidiului Judecătoriei Supreme a RSSM, la recomandarea Comisiei pentru reexaminarea dosarelor persoanelor judecate pe criterii politice, îi este redusă pedeapsa la cinci ani şi este eliberată din gulag. A fost reabilitată la 26 septembrie 2005.

Simion Vladov s-a născut în 1911, în satul Parcani, raionul Tiraspol. Până la 1940 a lucrat în colhozul „Octombrie Roşu" din localitate. Auzind anunţul din 6 martie 1953 despre moartea lui Stalin, Vladov, aflându-se în mijlocul a mai multor colhoznici, a spus cu bucurie: „În sfârşit, slavă Domnului că a murit! De acum vom trăi bine!". Un colhoznic mai vigilent l-a denunţat la NKVD a doua zi. A fost arestat la 21 martie 1953. Probele acumulate arătau că bărbatul era un antisovietic mai vechi, securiştii descoperind şi alte „păcate" de-ale lui Vladov.

I s-a adus aminte că anterior a fost condamnat de două ori de regimul sovietic. Totodată, în vara lui 1941 a fost înrolat într-un batalion de construcţii al Armatei Roşii, iar în luna septembrie a aceluiaşi an a căzut în prizonierat. Turnătorii din sat au mai povestit anchetatorilor că încă în februarie 1953, când s-a anunţat despre descoperirea unui grup de medici sovietici care „au trădat patria", Vladov le-a luat apărarea, spunând:„Medicii şi-au dorit putere, precum Stalin. Lua-l-ar dracul, căci a distrus toată lumea. Nu a rămas mult şi partidul comunist va dispărea".

La 27 aprilie, ancheta preliminară este terminată, iar la 14 mai 1953 Judecătoria Supremă a RSSM l-a condamnat la zece ani de corecţie prin muncă, fiind decâzut din drepturile politice pentru un termen de cinci ani. La 14 aprilie 1955 lui Vladov îi este redusă pedeapsa la cinci ani şi este eliberat din gulag. A fost reabilitat la 26 septembrie 2005.

„Să se ducă dracii să-l vadă pe dictator"

Gheorghe Nastasiuc s-a născut în anul 1906, în comuna Lencăuţi, plasa Otaci, judeţul Soroca. Între 1928 şi 1930 a fost înrolat în Armata Română. A crescut trei copii, iar din 1933 a locuit în comuna Negurenii Noi, judeţul Bălţi, lucrându-şi propriul pământ, de circa 2, 5 hectare. Nu a fost luat la război pentru că-şi pierduse trei degete la mâna stângă în 1935. După 1944 a lucrat în colhoz. Între 1949 şi 1952 a deservit o maşină de tăiat lemne, iar din 1953 a lucrat paznic la grajdul colhozului „Lenin" din localitate.

„Relaţiile" ostile dintre Gheorghe Nastasiuc şi puterea sovietică, partidul comunist şi Stalin au început după ocuparea Basarabiei de sovietici. Ancheta a stabilit că Nastasiuc a denigrat în mai multe rânduri colectivizarea, a blamat sistemul de învăţământ sovietic, a pus la îndoială victoria Armatei Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial. El şi-a bătut joc de comunişti, luându-i în zeflemea, a negat geniul militar a lui Stalin, a ajuns până a declara că „Uniunea Sovietică trebuie distrusă. Stalin şi guvernul sovietic trebuie demişi" şi că „în Moldova nu va fi puterea sovietică, ci engleză şi americană".

În dimineaţa zilei de 6 martie 1953 auzind ştirea că Stalin a murit, Nastasiuc a exclamat:„Bine ar fi dacă, în decursul a trei zile, ar muri nu doar Stalin, ci toţi comuniştii, atunci nici colhozuri nu vor mai exista". A doua zi, la anunţul că celor ce doresc să-l vadă pe Stalin li se acordă gratuit bilete la tren, Nastasiuc a exclamat: „Să se ducă dracii să-l vadă!".

Este arestat la 10 martie 1953, fiind turnat de câţiva săteni. Ancheta preliminară a fost terminată pe 15 aprilie 1953, iar la 9 mai Judecătoria Supremă a RSSM l-a condamnat pe Gheorghe Nastasiuc la zece ani de corecţie prin muncă, fiind lipsit de drepturile politice pentru o perioadă de cinci ani.

Dispariţia fizică a lui Stalin nu a însemnat şi destalinizarea. Astfel, la doi ani de la moartea dictatorului, Comisia pentru reexaminarea dosarelor persoanelor judecate pe criterii politice din RSSM a considerat că Gheorghe Nastasiuc se face în continuare vinovat de „agitaţie sau propagandă contrarevoluţionară" şi nu propune eliberarea lui din gulag. A fost reabilitat abia la 19 decembrie 2005.

historia.ro

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Moldova 21 Ianuarie 2020, ora: 18:50 de Silviu Tănase

Ion Chicu se duce cu „sapa după avioane” și îi dă replici stupide Președintelui Klaus Iohannis

Ion Chicu se duce cu „sapa după avioane” și îi dă replici stupide Președintelui Klaus Iohannis

Tunul de lemn este o producție Moldova-Film, realizată la apusul Imperiului Sovietic. Filmul prezintă povestea unui bătrân, liniștea căruia a fost tulburată de apariția unui avion nemțesc care le-a ucis pe rând găinile, apoi oaia. Bătrânul găsește un tun pe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Ianuarie 2020, ora: 14:06

FOTO/// Icoane cu chipul lui Vladimir Putin, vandute pe strazile din Rusia cu peste 22 de mii de lei

FOTO/// Icoane cu chipul lui Vladimir Putin, vandute pe strazile din Rusia cu peste 22 de mii de lei

 Chipul lui Vladimir Putin poate fi gasit pe icoanele care se vand in Rusia. Despre asta a scris un internaut pe retelele de socializare, care spune ca a surprins icoana in aeroportul Pulkovo din Sankt Petersburg.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Ianuarie 2020, ora: 13:44

Valeriu Pasat Mihail Ostrovski, primul ambasador sovietic la Bucureşti, trimis în Gulag pentru că a „contribuit la destituirea din funcţie a ministrului de Externe al României, N. Titulescu”

Mihail Ostrovski, primul ambasador sovietic la Bucureşti, trimis în Gulag pentru că a „contribuit la destituirea din funcţie a ministrului de Externe al României, N. Titulescu”

 Este binecunoscut faptul că în procesul de instituire, ameliorare şi dezvoltare a relaţiilor reciproce dintre state un rol deosebit îl joacă, de obicei, personalităţi notorii ale diplomaţiei. În România interbelică, o astfel de personalitate diplomatică,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Ianuarie 2020, ora: 13:34

Piesa “Dosarele Siberiei,” în Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti

Piesa “Dosarele Siberiei,” în Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti

 Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău montează pe scena Naţionalului bucureştean, miercuri 22 ianuarie 2020, în Sala Mare, ora 19,00, piesa „Dosarele Siberiei”, în regia lui Petru Hadârcă.

( ) Citeşte tot articolul

Film 21 Ianuarie 2020, ora: 13:11

5 filme românești noi pe care le vei putea vedea în 2020

5 filme românești noi pe care le vei putea vedea în 2020

Anul 2020 va fi plin de noutăți în ceea ce privește industria cinematografică, inclusiv de noi filme românești de care să te bucuri. Anul 2020 va veni cu titluri mari. Pentru cei pasionați de filmele din universul DC, aceștia vor putea urmării continuarea poveștii...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Ianuarie 2020, ora: 13:05

Denunț la Procuratură împotriva lui Dodon și solicitări la ANI și FISC să verifice cheltuielile președintelui pentru vacanțele de lux

Denunț la Procuratură împotriva lui Dodon și solicitări la ANI și FISC să verifice cheltuielile președintelui pentru vacanțele de lux

Liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a pregătit denunțul pe care intenționează să-l depună la Procuratura Generală împotriva șefului statului pentru îmbogățire ilicită. Anunțul a fost făcut de prim-vicepreședintele PPDA, Alexandru Slusari.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Ianuarie 2020, ora: 12:06

Poze cu ROBII sovietici din Basarabia /// Zaharia Cușnir

Poze cu ROBII sovietici din Basarabia /// Zaharia Cușnir

A făcut senzație publicarea unui pachet de fotografii din satele basarabene ale anilor 50-60, la apogeul Uniunii Sovietice. Pe mine m-au întristat și vă spun de ce.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Ianuarie 2020, ora: 11:58

Parlamentul a CHELTUIT 2 milioane pentru 110 tablete ce le va permite deputaților să folosească sistemul e-parlament și e-vot

Parlamentul a CHELTUIT 2 milioane pentru 110 tablete ce le va permite deputaților să folosească sistemul e-parlament și e-vot

Tabletele au fost procurate încă în luna decembrie 2019, conform Agenției Achiziții Publice, informează jurnal.md

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Ianuarie 2020, ora: 11:53

Contrabandist cu imaginație. Vezi unde a ascuns un moldovean sute de pachete cu cafea din Italia

Contrabandist cu imaginație. Vezi unde a ascuns un moldovean sute de pachete cu cafea din Italia

Contrabandist cu imaginație. Un moldovean de 45 de ani din Nisporeni a ascuns mai multe produse alimentare fără acte în rezervorul unei stropitori, crezând că nu vor fi găsite, însă nu i-a mers.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Ianuarie 2020, ora: 11:46

Constantin Codreanu reacționează la acuzațiile la adresa Consulatului României de la Bălți

Constantin Codreanu reacționează la acuzațiile la adresa Consulatului României de la Bălți Foto: simbol

1. Am considerat oportun să reacționez la acest articol pentru că, dincolo de orice, vorbim de interfața statului român cu care interacționează românii din Republica Moldova și de imaginea noastră ca stat. În plus, de fiecare dată când vorbim de situații în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Ianuarie 2020, ora: 10:01

De sărbători, Loteria Națională a oferit câștiguri de peste 14,5 milioane de lei

De sărbători, Loteria Națională a oferit câștiguri de peste 14,5 milioane de lei

În perioada 1 decembrie – 15 ianuarie, Loteria Națională a oferit câștiguri în valoare de 14 575 000 de lei. Dintre acestea, 19 norocoși au descoperit premii mari în bilete de loterie în sumă de 5 619 439 de lei. 

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 21 Ianuarie 2020, ora: 09:15

OPINII ALTERNATIVE / Saharneanu îl critică pe fostul lider PPR, Vlad Țurcanu

OPINII ALTERNATIVE / Saharneanu îl critică pe fostul lider PPR, Vlad Țurcanu

Ex-deputatul Valeriu Saharneanu, reprezentant al Partidului Popular Românesc, a dezvăluit cum a ajuns fostul președinte al formațiunii, Vlad Țurcanu, să conducă partidul, dar și cum, ulterior, nu s-a mai implicat în activități.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Ianuarie 2020, ora: 09:04

VIDEO// Arest preventiv pentru minorul din ORHEI, care și-a ucis prietenul pentru o platformă XBOX

VIDEO// Arest preventiv pentru minorul din ORHEI, care și-a ucis prietenul pentru o platformă XBOX

Minorul de 14 ani care a ucis cu sânge rece un alt minor de 12 ani a primit mandat de arest pentru 30 de zile, după ce ieri a fost reținut pentru 24 de ore. Băiatul este suspectat că ar fi omorât un băiat de 12 ani, iar cadavrul l-a ascuns într-o clădire nefinisată.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Ianuarie 2020, ora: 08:54

Cadavru găsit într-o fântână de canalizare

Cadavru găsit într-o fântână de canalizare

Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost depistat în această după-amiază într-o fântână de canalizare de pe strada Alecu Russo, din sectorul Ciocana al capitalei. Solicitată telefonic, Natalai Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Ianuarie 2020, ora: 08:25

GALA CINEAȘTILOR 2020: Cele mai bune filme din Moldova

GALA CINEAȘTILOR 2020: Cele mai bune filme din Moldova

 Ieri, 20 ianuarie, a avut loc „Gala Cineaștilor 2020”. Evenimentul a fost organizat în premieră de către Uniunea Cineaștilor din Moldova în colaborare cu Centrul Național al Cinematografiei și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Laureații Galei...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 21 Ianuarie 2020, ora: 07:52

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 21 IANUARIE 2020. BERBECII SUNT CONFUZI

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 21 IANUARIE 2020. BERBECII SUNT CONFUZI

Horoscopul zilei de 21 ianuarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 21 ianuarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 21...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Ianuarie 2020, ora: 06:33

Electromobilitatea – Companiile petroliere și de utilități încearcă să preia controlul: își fac propriile rețele de încărcare a mașinilor electrice

Electromobilitatea – Companiile petroliere și de utilități încearcă să preia controlul: își fac propriile rețele de încărcare a mașinilor electrice

Mai mult de trei sferturi (79%) din infrastructura de încărcare a vehiculelor electrice din Europa era controlată de companiile de utilităţi şi petroliere.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 21 Ianuarie 2020, ora: 05:49

Cum vorbim, cum scriem?: Despre ton şi intonaţie

Cum vorbim, cum scriem?: Despre ton şi intonaţie Din editia print

În prezent, în spaţiul audiovizualului există numeroase (ca să nu zicem nenumărate) posturi de radio şi TV, care încearcă din răsputeri să ne ademenească, să capteze cu orice preţ atenţia publicului. În avangarda acestei permanente competiţii sunt cei de la...

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 21 Ianuarie 2020, ora: 00:25

Şapte trucuri pentru folosirea mai eficientă a minţii

Şapte trucuri pentru folosirea mai eficientă a minţii

Conştientul emite raţionamente şi subconştientul produce; conştientul alege şi subconştientul livrează marfa. Vă prezentăm câteva trucuri. Este de la sine înţeles că puteţi adăuga cele care corespund aşteptărilor, nevoilor sau dorinţelor voastre. 

( ) Citeşte tot articolul

Film 20 Ianuarie 2020, ora: 20:52

Radu Jude, primul regizor român cu trei producții la Berlinale 2020

Radu Jude, primul regizor român cu trei producții la Berlinale 2020

Cea de-a 70-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin se va desfășura între 20 februarie și 1 martie 2020

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)