Astăzi 26 Aprilie 2019, Vineri - Ultima actualizare la ora 14:14
Abonamente

Istorie 19 Februarie 2019, ora 00:40    Din editia print

Drama femeii care a câștigat duelul cu „marele URSS”

Marime Font

Olga Focșa din Strășeni a evadat de două ori de sub baionetele sovieticilor, apoi și-a trăit o bună parte din viață, ascunsă în podurile sătenilor

Regimul sovietic de ocupație, instaurat în Basarabia anilor ’40, ai secolului trecut, ar fi lăsat urme mult mai sinistre, dacă toți oamenii s-ar fi împăcat cu expresia lui criminală. Olga Focșa, o țărancă simplă din Tătărești, Strășeni, a câștigat duelul cu „marele urss” chiar din prima sa confruntare directă. Destinată Siberiei, s-a strecurat de două ori într-o zi printre puștile soldaților. Ce-i drept, o dată era noaptea, acea noapte de 6 iulie 1949…

Olga Focșa era o femeie inocentă și smerită, dintre cele care își face semnul crucii dimineața și seara, până a se așeza la masă și după mâncare. Ea nu scăpa nicio slujbă de la biserică și era iubitoare de oameni, dar mai ales de copii, căci Dumnezeu nu a dat să-i aibă pe ai săi. Femeia miluia fiecare micuț pe care-l întâlnea și-i dădea din bucățica sa. În anii ’20, ai secolului trecut, Olga s-a căsătorit cu Gheorghe Focșa, un plugar cu caracter și voință regească. Ulterior, cei doi soți au reușit să zidească și să agonisească o gospodărie de invidiat: casă arătoasă, cal, căruță, oi, alte animale, păsări, livezi și semănături, dar și câteva hectare de pământ cu vie… S-au bucurat de toate acestea doar până au năvălit sovieticii în Basarabia, deoarece, puterea sovietică, care se autointitula „a clasei muncitoare” nu-i avea de bine pe țăranii gospodari. Așa că, în noaptea de 6 iulie 1949 (al doilea val al deportărilor din Basarabia), teroarea bolșevică n-a trecut pe lângă căminul lor conjugal. Cu atât mai mult că, până la venirea sovieticilor, Gheorghe Focșa fusese activist public și membru al Partidului Național Țărănesc din România.

Atrocități bolșevice în noaptea deportărilor

În acea noapte de vară, gospodarii au adormit obosiți după o zi de muncă, când deodată somnul le-a fost tulburat de niște împușcături. Trezindu-se din somn, soții au văzut cum cineva le omoară câinii. Înțelegând ce se întâmplă, bădița Gheorghe s-a strecurat prin fereastra peretelui din spatele casei și a dispărut. Totuși, bărbatul a reușit să-i spună soției să le transmită nepoftiților că este plecat de ieri-alaltăieri la târg. La rândul ei, Olga a încercat să-i țină de vorbă pe aceștia, anunțându-i că soțul nu este acasă, însă după strigătele și bătăile lor insistente în uși și ferestre, șocată, femeia a înțeles, că aceștia au venit și după ea. Atunci, Olga a alergat iute la același geam, adineauri salvator pentru Gheorghe, uitând că este doar în cămașă de noapte, și a trecut prin el, dar era prea târziu… Deoarece după ce a făcut doi pași reușiți, femeia a fost doborâtă de o ciubotă ostășească, apoi bătută nemilos cu patul puștii și strivită de călcâiele roșii - pe față, pe sâni, pe tot corpul.


Țipetele ei de chemare în ajutor i-au fost înăbușite de perdeluța ferestrei, pe care „eliberatorii” au smuls-o și i-au băgat-o în gură ca un căluș, ca să tacă. Astfel, Olga Focșa își lua adio de la casa ei, de unde, ca o ultimă imagine, un ostaș i-a ridicat cu vârful baionetei un covoraș de pe podea și i l-a aruncat batjocoritor peste trupul ei dezbrăcat. Au dus-o pe sus la selsovet, cu mâinile legate la spate și în cămașă de noapte, aruncând-o așa, în cel mai umed și întunecos colț al infernului, care abia începea. În scurt timp, beciul primăriei s-a umplut cu alți tătăreșteni nefericiți, ridicați și ei în acea noapte. Când lumea arestată a fost scoasă din sat, Olga Focșa a mai suportat câteva batjocoriri și lovituri de la paznicii săi, urcând în căruța ce urma s-o ducă pe ultimul drum, așa flămândă, bătută și însângerată. Nu i-au permis să ia nici măcar ceva de mâncare, o haină mai groasă, o pernă sau altceva pentru drumul lung spre Siberia. A strâns la piept doar covorașul de pe podeaua casei sale și perdeaua ferestrei, care i-au scoas-o din gură tovarășii de suferință…

Evadarea din vagonul morții

La gara din Strășeni, soldații cu steluțe roșii pe chipiu făceau apelul și încărcau vagoanele cu oameni. Multă lume era îndurerată! Femeile boceau, copiii, mulți la număr, plângeau, cerând ca părinții lor să fie lăsați acasă, la văcuță, la cârlani, la merele care s-au copt… Bătrânii lăcrimau, cei bolnavi se chinuiau, iar unii bărbați, mai rezistenți, încercau să se adreseze cumva soldaților. Însă, drept răspuns primeau câte o cizmă sau un pat de pușcă în plină figură. În scurt timp, „eliberatorii” îi înghesuiau pe toți, câte cincizeci-șaizeci de persoane într-un vagon, și trăgeau zăvoarele, strigând ceva rău în altă limbă. În perimetrul gării se adunaseră sute sau mii de oameni, veniți să-și petreacă rudele pentru totdeauna. Bocete multe erau și aici, jale mare în toate părțile. În acea zi, la gara Strășeni, a participat și o orchestră militară. La umbra plopilor îmbrăcați în drapele și alte straie roșii, cineva cânta întruna: „Ya drugoi takoi strany ne znaiu, gde tak volno dyshit chelovek…” (Nu cunosc pe lume o altă țară, în care omul s-ar simți atât de liber …”)

În timp ce trenul mai stătea să se umple cu lume de prin toate satele din jur, Anicăi lui Scridon Magari din Recea i-a venit să nască. Era în a noua lună. Santinelele au deschis să intre medicul, lăsând câțiva oameni să iasă din vagon, căci era prea mare înghesuială. Într-o așa vară fierbinte, nici doctorul nu putea să lucreze. Printre cei ieșiți s-a strecurat și Olga. Arătând spre lumea care privea, le-a spus ostașilor că tocmai i-au adus mâncarea și hainele, pe care trebuia să le primească. Deși sub ochii acestora, cu un aer de indiferență, ea a mers spre lumea multă din afară, unde mai stăteau plângând surorile sale, Grapina și Culina. A ajuns la un pas de ele, s-a prefăcut că primește ceva și a sărit în mulțime... Astfel, Olga Focșa, sora tatălui meu și mătușa mea, și-a luat partea sa de libertate, însă doar pe cât i-au putut-o oferi vremurile de atunci.

A făcut parte din grupul de haiduci împreună cu soțul său

La Tătărești a revenit după mai multe zile de pribegie. L-a reîntâlnit între timp pe Gheorghe și au intrat în pădurea Ghirești, unde i-au întâlnit pe alți frați, care împărțeau aceeași suferință, din Recea, Zubrești, Greblești și din alte localități apropiate, salvați și ei de malaxorul sovietic al Siberiei. Toți au hotărât să răzbune nedreptatea și au constituit grupul de rezistență antisovietică „Armata din Pădure”. Treptat, grupul a devenit o mare organizație clandestină, care a dat mult de lucru trupelor securității, confruntându-se cu acestea de vreo câteva ori pe câmpul de bătălie, din care au rezultat morți și răniți din ambele părți.

În aprilie 1953, Gheorghe a fost prins și condamnat la 25 de ani de lagăr pentru „trădare de patrie (sovietică) și atentat la viața conducătorilor sovietici”. Mătușa Olga a fost ascunsă de mai mulți oameni de sat. A trăit în fânul Nadei lui Gheorghe a Zamfirei. Apoi s-a ascuns în beciul nepoatei sale, Natalia Calancea. Își găsea refugiu în casa fratelui său, Nicolae Mârzenco, și la surorile care au ajutat-o să se salveze din vagonul morții. Dar, cel mai mult a stat ascunsă în podul casei noastre.

După eliberările și amnistierile celor deportați și condamnați la pușcării speciale, anunțate prin 1955-1956, mătușa Olga a mai trăit vreo 15 ani. Dar în tot acest timp, despărțirea de barbatul ei, Gheorghe Focșa, a fost o mare suferință pentru ea. Acesta murise tragic într-un accident rutier chiar în fața casei, pe care abia și-o recuperase. Iar covorașul rămas în vagon a plecat singur spre Siberia, formând o altă istorie a demnității neamului românesc, pe care o voi povesti cu alt prilej.

Un articol de: George Mârzencu
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 26 Aprilie 2019, ora: 14:14

Construcția conductei de gaze naturale Ungheni-Chișinău, care va demara săptămâna viitoare, este, în opinia premierului Pavel Filip, un pas important spre asigurarea securității energetice a Republicii Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Aprilie 2019, ora: 11:06

Cel mai mare parc de distracții din țară, ”OrheiLand”, se pregătește pentru deschiderea de 1 iunie, atunci când împlinește un an de la inaugurare. Ca de obicei, administrația Centrului vine cu surprize și atracții inedite pentru vizitatori.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Aprilie 2019, ora: 11:04

 Alegerile parlamentare anticipate pot avea loc în baza aceluiași sistem electoral ca scrutinul ordinar, adică în baza sistemului mixt aplicat la 24 februarie curent.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Aprilie 2019, ora: 08:52

Peste un sfert din ţigările electronice sunt contaminate cu bacterii care provoacă astm, inflamaţii şi reducerea capacităţii pulmonare, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Harvard, din SUA, citat de The Telegraph.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Aprilie 2019, ora: 08:37

UE: Decretul lui Putin este un atentat la suveranitatea Ucrainei

Decizia Rusiei de a înlesni acordarea cetăţeniei ruse pentru locuitorii regiunilor separatiste din Ucraina constituie un alt atac al Moscovei asupra suveranităţii ucrainene, a declarat joi un purtător de cuvânt al diplomaţiei europene, cerându-i Rusiei să înceteze...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Aprilie 2019, ora: 08:34

Vinerea Mare. Tradiţii şi superstiţii în Vinerea Paştilor sau Vinerea Seacă din Săptămâna Mare

Vinerea Mare este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi. În această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul Iisus Hristos. În Vinerea Paştilor sau Vinerea Seacă din Săptămâna Mare nu se lucrează, iar cei care mor ajung în iad, pentru că...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Aprilie 2019, ora: 08:31

Tragedie în Vinerea Patimilor, transmisă Live pe Facebook. Un şofer a ars de viu, după ce s-a izbit cu Opelul de copac

Tragedie în Vinerea Patimilor, în localitatea Truşeşti, judeţul Botoşani. Un şofer a murit ars de viu, după ce maşina în care se afla a luat foc după ce s-a izbit violent de un copac aflat pe marginea drumului. Un alt şofer a transmis accidentul live pe Facebook.

( ) Citeşte tot articolul

Interviu 26 Aprilie 2019, ora: 08:29 de Dorin Dusciac

Grigore Chiper: „Literatura română încă nu este un obiectiv al cititorului occidental”

Grigore Chiper: „Literatura română încă nu este un obiectiv al cititorului occidental” Din editia print

Grigore Chiper s-a născut la 16 aprilie 1959, în s. Copanca, r-nul Căușeni. Este absolvent al Facultății de Filologie a USM (1981). A activat ca profesor la Universitatea din Tiraspol (cu sediul la Chișinău). Este redactor asociat la revista „Contrafort” din Chișinău. A...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 26 Aprilie 2019, ora: 08:22

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 26 APRILIE 2019. BALANȚELE ÎȘI POT EXTINDE FAMILIA

Horoscopul zilei de 26 aprilie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 26 aprilie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 26...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Aprilie 2019, ora: 07:19 de Mihaela Culcinschi

Egalitatea de gen în R. Moldova, cum se respectă și cât e de necesară?

Egalitatea de gen în R. Moldova, cum se respectă și cât e de necesară? Din editia print

După 13 ani de la adoptarea Legii cu privire la asigurarea egalităţii de şanse Între femei şi bărbaţi, rata violenței domestice se menține la un nivel destul de înalt

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Aprilie 2019, ora: 06:47 de Ana Marchitan

FOTO /// Un arhitect propune construcția Coloanei Infinitului la Chișinău

FOTO /// Un arhitect propune construcția Coloanei Infinitului la Chișinău Din editia print

Arhitectul Alexei Gărgăun a schițat proiectul unui monument care, în opinia sa, ar putea revoluționa arhitectura din țara noastră. Este vorba de un centru de business, sub forma renumitei sculpturi Coloana Infinitului de Constantin Brâncuși, care s-ar încadra perfect...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Aprilie 2019, ora: 18:30

Autoritatea Aeronautică Civilă vine cu detalii despre AVIONUL, care a aterizat ILEGAL pe Aeroportul din Chişinău

Autoritatea Aeronautică Civilă anunţă că furnizorul de servicii de navigație aeriană Î.S. MoldATSA a raportat despre intrarea în spațiul aerian al Republicii Moldova a unei aeronave străine Boeing 737-800 fără autorizația de zbor.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Aprilie 2019, ora: 18:29

Rami Malek va juca rolul personajului negativ din noul film „James Bond”

Alături de Daniel Craig, actorul Rami Malek, premiat recent cu Oscar pentru rolul din „Bohemian Rhapsody”, va face parte din distribuţia noului film al francizei „James Bond”, au anunţat, joi, din Jamaica, producătorii Barbara Broccoli şi Michael G. Wilson, alături...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Aprilie 2019, ora: 16:30

FMI avertizează politicienii din opoziție să nu atenteze la independența BNM

Fondul Monetar Internațional recomandă politicienilor de la Chișinău să evite orice inițiative care ar atenta la independența și funcționalitatea Băncii Naționale a Moldovei. «FMI va monitoriza îndeaproape evoluțiile din acest domeniu», se spune într-un...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Aprilie 2019, ora: 13:44

Fără limba rusă în instituții! Limba ucraineană este unica limbă de stat din Ucraina

Rada Supremă a Ucrainei a votat astăzi un proiect de lege care prevede că limba ucraineană este unica limbă de stat și de utilizare la nivel oficial în țară. Astfel, președintele țării, deputații, judecătorii, procurorii, funcționarii Băncii Naționale, persoanele care dețin...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Aprilie 2019, ora: 13:37

Partidul estonian cu cele mai multe mandate în parlament a rămas în opoziție din cauza aroganței liderului său, ar putea fi un precedent pentru Moldova

În Estonia, partidul care a luat cele mai multe voturi la ultimele alegerile parlamentare, a rămas în opoziție, din cauza aroganței liderului acestuia, Kaja Kallas.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Aprilie 2019, ora: 13:34

Die Zeit despre relativa normalitate a rezultatului scrutinului din Ucraina

Alegerea actorului de comedie Volodimir Zelenski în funcţia de preşedinte al Ucrainei la sfârşitul săptămânii trecute ar putea fi mai puţin neobişnuită decât ar fi tentaţi să creadă oamenii, scrie joi săptămânalul german Die Zeit, transmite dpa.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Aprilie 2019, ora: 13:33

Ucraina a cerut convocarea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU din cauza ultimei decizii a lui Putin

Autoritățile ucrainene au cerut președintelui Consiliului de Securitate al ONU să convoace o întrunire de urgență în legătură cu decizia lui Vladimir Putin, presedintele Rusiei, de simplificare a eliberării de cetățenii ruse locuitorilor din zonele controlate de forțele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Aprilie 2019, ora: 13:22

Partidul ȘOR a început lucrările de iluminare stradală în al treilea sat din circumscripțiile în care a învins la alegeri

Partidul ȘOR a început lucrările de iluminare stradală în al treilea sat din circumscripțiile în care a învins la alegeri

La doar două săptămâni de la anunțarea noului program infrastructural de anvergură, care prevede iluminarea a 104 localități din Republica Moldova, Partidul Șor a început lucrările în al treilea sat deja – Furceni, raionul Orhei. Astfel, peste aproximativ o lună,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Aprilie 2019, ora: 12:41

(video) Dumitru Alaiba, deputat PAS: Vom organiza atâtea alegeri anticipate, câte vor fi nevoie pentru a lua majoritatea

Deputații din fostul bloc electoral ACUM se pare că sunt cu gândul numai la alegeri, chiar dacă organizarea acestora costă bugetul de stat sute de milioane de lei. Cel puțin asta reiese din declarațiile făcute de Dumitru Alaiba, deputat din fracțiunea PAS. Alaiba a declarat că...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Aprilie 2019, ora: 12:40

România este cel mai fidel susținător al integrării europene a Republicii Moldova

Stadiul actual al cooperării Republica Moldova-UE, importanța aprofundării Parteneriatului Strategic cu țara vecină dar și sprijinul României acordat autorităților Republicii Moldova în continuarea procesului de reformă în spirit european a fost discutat de secretarii...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Aprilie 2019, ora: 12:39

Proprietarul unei rețele de farmacii apreciază modificările în legislația fiscală, operate în vara anului trecut

Implementarea micii reforme fiscale de către actuala guvernare are un efect pozitiv asupra economiei naționale. Este opinia lui Iurie Bezer, directorul companiei farmaceutice Becor și al rețelei de farmacii Elody, exprimată într-un interviu pentru pavelzingan.md.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Aprilie 2019, ora: 12:38

Analiză: Prin îmbunătățirea programului Prima Casă, Executivul impulsionează creditul imobiliar din țara noastră

Către finele anului 2019, împrumuturile imobiliare ar putea să se plaseze pe locul doi în structura creditului bancar, depășindu-le pe cele pentru consum și industrie. Este concluzia la care au ajuns autorii unei analize publicată pe pagina de Facebook Poșta de Știri.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Aprilie 2019, ora: 12:35

Fapte Bune - un nou proiect inițiat de Partidul ȘOR

Fapte Bune - un nou proiect inițiat de Partidul ȘOR

În ajunul sărbătorilor pascale, Partidul Politic ”ȘOR” a mai inițiat un program menit să schimbe viața oamenilor în bine. Este vorba de proiectul ”Fapte Bune”, care, la prima etapă, este implementat în localitățile în care cetățenii...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Aprilie 2019, ora: 10:08

Penibil! Deputatul PAS Alaiba vorbește despre lupta cu corupția, dar diminuează de minim 3 ori valoarea casei sale

Deputatul PAS, Dumitru Alaiba ar fi ocupat abuziv un teren de doi ari ari din proprietatea Primăriei Chișinău, iar valoarea cadastrală a bunurilor deținute de acesta este de peste 82 mii euro. Cu toate acestea, scrie bloggerul Corneliu Grandrabur, într-un articol publicat azi, Alaiba a...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)