Astăzi 29 Mai 2020, Vineri - Ultima actualizare la 28 Mai 2020
Abonamente

Istorie 24 Aprilie 2020, ora 11:30

Istorii incomode / 515 ani în urmă rușii au omorât-o pe fiica lui Ștefan cel Mare - Elena Voloșeanca

Marime Font

Politica de alianţe a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare împotriva pericolului turcesc a fost o constantă a întregii sale domnii. Pentru această cauză a încercat să se apropie de curtea Moscovei, nepregetând să ofere mâna fiicei sale, Elena, fiului Cneazului Ivan al III-lea. Aceasta avea însă să sfârşească tragic, căzând victimă intrigilor de la curtea cneazului, ratându-se astfel unica şi nerepetabila şansă ca ţarii ruşi să coboare din apărătorul creştinătăţii. Vă prezentăm în continuare destinul tragic al Domniţei Elena.

Cu aproape o sută de ani în urmă, Alexandru Papadopol-Calimachi prezenta într-o şedinţă a Secţiunii Istorice a Academiei Române o lucrare amplă despre Sofia Paleolog, nepoata împăratului Constantin XII Paleolog, şi Domniţa Olena (Elena), fiica Voievodului Moldovei Ştefan cel Mare. Era prima încercare a unui istoric de reconstituire a tragicului destin al fiicei Domnului Moldovei, care căzuse victima unor uneltiri şi încâlcite interese politice de la curtea Cneazului Moscovei.

Nicolae Iorga a preluat şi el o parte din ideile şi concluziile lui Papadopol despre această dramă în "Istoria lui Ştefan cel Mare", iar mai târziu, Constantin Gane în "Trecute vieţi de doamne şi domniţe", fără prea multe informaţii suplimentare. Prin deceniul şapte al secolului trecut, apar date noi, rezultate din cercetarea bibliografiei ruseşti, în monografia "Ştefan cel Mare", scrisă de Alexandru V. Boldur, după care subiectul a fost practic uitat.

Loading...


Cu câţiva ani în urmă, tragicul destin al Domniţei Elena a fost readus în actualitate, cu date noi, de către istoricul Maria Magdalena Szekely.
O scrisoare neterminată

"Slăvitului şi prin darul lui Dumnezeu fericitului şi de Hristos iubitului şi de Dumnezeu binecuvântatului cu mare cinste, încununatului şi în toate ţările prea măritului şi singur stăpânitorului, iar pentru noi prea dulcelui şi scumpului domn şi dragului părinte Ioan Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al ţării Moldovei, închinăciune adâncă şi dragoste credincioasă şi adevărată de la iubita fiică a Domniei Tale şi Domniţă Elena, Mare Cheaghină a Moscovei. Întru aceasta, scumpe şi iubite Domn al nostru şi drag părinte, cerând mila lui Dumnezeu, am fost bucuroşi până acum să auzim despre a Domniei Voastre viaţă şi bună sănătate, pentru care noi, auzind despre viaţa şi buna sănătate a Domniei Voastre, cu sârguinţă aducem laudă milostivului Dumnezeu şi ne bucurăm din suflet, şi întru aceea rămânem în mulţumire şi vă ţinem pe toţi în cinste, şi tot astfel, scumpe Domn şi prea dulce părinte al nostru, dau ştire Domniei Voastre că doresc ca milostivul Dumnezeu şi Prea Cinstita Maica Domnului să vă aducă Domniei Voastre fericire..."

Iată un fragment de scrisoare neterminată pe care Domniţa Elena a început să o scrie acum o jumătate de mileniu, "din îndepărtatele şi neprimitoarele ţinuturi ruseşti", cum spune doamna Szekely, părintelui ei, Ştefan cel Mare. Nu se ştie din ce motive epistola nu a fost expediată şi nici terminată. Ea s-a păstrat într-o arhivă, ajungând până în zilele noastre. Să fi vrut domniţa să-i comunice tatălui ei drama pe care o trăia la curtea din Moscova? Să fi dorit să-l roage să intervină pentru a-i curma suferinţele? Să fi răbufnit în sufletul ei dorul mistuitor faţă de părintele pe care îl iubea atât de mult, căruia îi brodase pe steagul de luptă chipul Sfântului Gheorghe? Întrebări la care este greu să dai un răspuns.

Un mariaj cu substrat politic

Domniţa Elena era rodul căsătoriei, din 5 iulie 1463, a lui Ştefan cel Mare cu Evdochia de Kiev, sora Cneazului Simeon Olelkovici. Numele ei apare, pentru prima dată, într-un document din 10 mai 1466. Elena mai este numită uneori şi Olena, în forma rutenească a numelui dat de părinţi. Aşadar, ea s-a născut în intervalul 1464-1466. Abia ridicată din leagăn, Elena rămâne orfană de mamă, la 25 noiembrie 1467.
În 1479, s-a ivit ocazia ca tânăra domniţă să contracteze o căsătorie cu Ivan Ivanovici cel Tânăr, fiul Cneazului Ivan al III-lea, mariaj cu un substrat evident politic, care urmărea asigurarea temeiniciei relaţiilor dintre Moldova şi ţara soţului ei, într-o Europă dominată din ce în ce mai mult de turci.

În acest scop, Ştefan face apel la sora răposatei sale soţii, Cneaghina Teodosia. În aprilie 1480, aceasta îi trimite o scrisoare Domnului Moldovei, în care îi comunică faptul că atât Marea Cneaghină, cât şi Marele Cneaz au binevoit "că să vrea să ia pentru fiul său pe fiica ta. Şi Marea Cneaghină şi Marele Cneaz au poruncit ca să poruncesc către tine ca tu cu acest lucru cu tot să trimiţi la Marele Cneaz pe omul tău bun".

O logodnă, ca un adio

Nu se ştie din ce motive Ştefan a tergiversat un an de zile tratativele pentru această căsătorie. În 1481, el trimite totuşi o solie la Moscova, după ce, în prealabil, îl rugase pe Craiul Cazimir al Poloniei să lase liberă trecerea "prin Marea Cnejie a Litvei" a soliilor lui către "Cneazul Moscovei". Un an mai târziu, o solie moscovită, formată din Andrei şi Petre Plesceev şi Ivan Zinovievici, soseşte la curtea lui Ştefan cel Mare, unde s-a şi săvârşit logodna Elenei, "probabil în Biserica Mirauţilor, în care-şi odihnea trupul doamna Evdochia, mama miresei", după cum crede istoricul Maria Magdalena Szekey. Solia de la Moscova avea să plece de la curtea lui Ştefan cu mireasa. Din acel moment, Elena nu avea să-şi mai vadă niciodată tatăl şi ţara.

Un alai de mare prinţesă

Drumul pe care l-a străbătut alaiul tinerei mirese poate fi reconstituit după descrierea din salv-conductul (permisul de liberă trecere) dat de regele Poloniei, Cazimir, la 28 martie 1482. Astfel, Elena era însoţită de o suită de soldaţi, de nobili, oameni cu stare, care şi cai. Alaiul a trecut prin Sniatin, Trembovla, Liov, Belz, Chelm şi Brest-Litowsk.

Domniţa Elena a ajuns la Moscova spre sfârşitul anului 1482, după sărbătoarea Sfântului Filip, plecarea ei din Moldova făcându-se mult mai târziu, după data la care intra în vigoare salv-conductul de la regele Poloniei.

Prinţesa a fost primită la Moscova de bunica logodnicului său, mama lui Ivan al III-lea, şi cazată la Mănăstirea Voznesenskaia, unde a rămas până la oficierea căsătoriei, la 6 (sau 16) ianuarie 1483.


Nunta Elenei cu Ivan

Căderea în dizgraţie a Domniţei

La 10 octombrie anul următor, Elena dădea naştere unui fiu, botezat cu numele de Dimitrie. Toate lucrurile păreau a merge bine "pentru mlădiţa Marelui Ştefan, numai că la 7 martie 1490, soţul ei, Ivan, murea fie de podagră, cum s-a spus, fie, mai sigur, de otrava strecurată de medicul evreu din Veneţia, Leon", este de părere Maria Szekely. Din acel moment, viaţa Domniţei Elena a început să se transforme într-un calvar, din cauză că Sofia Paleolog, a doua soţie a lui Ivan al III-lea, nu vedea cu ochi buni atenţia pe care Marele Cneaz o acorda nurorii şi nepotului său. "Mai mult, ea dorea cu orice preţ ca Elena şi Dimitrie să cadă în dizgraţie, iar fiul ei, Vasile, să devină moştenitor al tronului. Aceste manevre au declanşat ceea ce istoricii au numit "criza dinastică moscovită din intervalul 1497-1502", spune doamna Szekely. Situaţia era deosebit de gravă pentru că, până la această dată, niciodată la curtea rusească nu se pusese problema alegerii moştenitorului între urmaşul primului născut (acesta din urmă fiind deja mort) şi cel mai mare supravieţuitor dintre fiii prinţului domnitor. Acest impas a fost creat din pricina Domniţei Elena şi a fiului ei.

Fi-vor în viaţă fiica şi nepotul meu?

Aflând despre situaţia creată la Moscova, Ştefan cel Mare cere în 1496 principelui lituan Alexandru cale liberă spre Rusia pentru solii săi, "ca să se încredinţeze de sănătatea fiicei sale, a Marii Cneaghine şi a nepotului său".

În această perioadă, la curtea lui Ivan al III-lea, Sofia Paleolog împreună cu o parte dintre boierii ruşi puneau la cale un complot, care în cele din urmă a fost dejucat de Marele Cneaz, care l-a proclamat pe Dimitrie Mare Cneaz al Vladimirului, al Moscovei şi Novgorodului. Liniştea Elenei avea să dureze doar trei ani. Sub influenţa soţiei sale, Ivan al III-lea şi-a îndepărtat în cele din urmă nora şi nepotul, închizându-i în temniţă, numindu-l pe Vasile moştenitor al tronului.

Ştefan era la curent cu ceea ce se întâmplase la curtea cuscrului său. De aceea, în septembrie 1502, la puţin timp după întemniţarea Elenei şi fiului ei, cerea informaţii despre aceştia de la hanul tătar Mengli Ghirei, întrebându-l: "Fi-vor în viaţă fiica şi nepotul meu?" Din necunoaştere sau din dorinţa de a-l menaja, hanul tătar îl informează pe Domnul Moldovei că nimic nu este adevărat, că "aceasta tot e minciună, neadevăr".
În 1504, Ştefan avea să treacă la Domnul, întunecat de grija fiicei şi nepotului său, neştiind exact care era soarta lor. Înainte de marea plecare, dezamăgit de faptul că mult dorita alianţă cu Moscova nu s-a concretizat şi că Europa catolică nu-i acorda un sprijin concret, de pe patul de suferinţă, caută întelegerea cu turcii şi lăsa urmaşilor ţara liberă, în pace. La 18 ianuarie 1505, greu încercata Domniţă Elena îl urma în veşnicie pe tatăl său, atât de drag, după o lungă suferinţă trăită într-un turn, legată în fiare, după cum consemnează o cronică rusească.

Dizgraţia şi moartea "Voloşancăi"

Căderea în dizgraţie a "Voloşancăi", cum o alinta socrul său Ivan al III-lea pe Domniţa Elena, a făcut obiectul analizei mai multor istorici. Alexandru Papadopol-Calimach o punea exclusiv pe seama intrigilor Sofiei Paleolog şi a complotului boierilor. În ultima vreme, s-a mai conturat o ipoteză ciudată, legată de apartenenţa Elenei la secta iudaizanţilor, apărută la Novgorod şi răspândită repede şi la Moscova. Un sobor al Bisericii ruse, întrunit în 1504, a condamnat erezia iudaizanţilor. Imediat, au început arestările, multe mănăstiri unde aceasta pătrunsese fiind închise sau chiar arse. În ceea ce o priveşte pe Domniţa Elena, se pare că ea ar fi fost convertită de Ivan Maximov la această sectă. Istoricul George Vernadsky, care s-a ocupat de subiect, este cel care a emis această ipoteză. El este de părere că ascensiunea la putere a Elenei, prin fiul său, ar fi însemnat şi ridicarea iudaizanţilor, căderea ei marcând începutul sfârşitului acestei erezii.

Un manuscris rusesc din secolul al XVI-lea cuprinde trei miniaturi, în care sunt înfăţişate scene din ultimii ani de viaţă ai Elenei: căderea în dizgraţie a domniţei şi fiului ei Dimitrie, proclamarea ca moştenitor a lui Vasile Ivanovici, arestarea Elenei şi a lui Dimitrie şi moartea Elenei. Dintr-un text explicativ, aflăm că ea a fost înmormântată în Mănăstirea Voznesenskaia, cu titlul de Mare Cneaghină, iar alteori cu numele de Elena "Voloşanca", cum o numea socrul ei....

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 28 Mai 2020, ora: 19:50

Moartea băiețelului din Hâncești - o consecință a „restricțiilor” fără logică adoptate de regimul Dodon&Chicu

Moartea băiețelului din Hâncești - o consecință a „restricțiilor” fără logică adoptate de regimul Dodon&Chicu

Pe 15 mai 2020, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis ca toate grădinițile din țară să rămână închise până pe 30 iunie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Mai 2020, ora: 19:49

Igor Șarov: „Suntem categoric împotriva comasărilor automate ale universităților”

Igor Șarov: „Suntem categoric împotriva comasărilor automate ale universităților”

Institutul de Relații Internaționale și Universitatea „Dimitrie Cantemir”, fosta Universitate a Academiei de Științe, urmează a fi absorbite de Universitatea de Stat din Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Mai 2020, ora: 19:40

Important: Mai sunt doar 3 zile până la scumpirea prețurilor la OASIS

Important: Mai sunt doar 3 zile până la scumpirea prețurilor la OASIS

OASIS Apartments anunță că au mai rămas doar 7 zile până la scumpirea prețurilor la metru pătrat la toate apartamentele din complexul rezidențial.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Mai 2020, ora: 18:12

VIDEO // Președintele Tanzaniei: Testul coronavirus la capră și fruct a ieșit pozitiv

VIDEO // Președintele Tanzaniei: Testul coronavirus la capră și fruct a ieșit pozitiv

 Președintele Tanzaniei, John Magufuli, povestește că a trimis la un laborator de testare pentru covid, fără ca laboratorul să știe, probe luate de la capră, oaie, iepure, ulei de motor, fructe (etichetîndu-le ca și cînd ar proveni de la oameni). Laboratorul a dat...

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 28 Mai 2020, ora: 16:57

Încă 6 decese provocate de coronavirus în Moldova. Bilanțul cazurilor a ajuns la 282

Încă 6 decese provocate de coronavirus în Moldova. Bilanțul cazurilor a ajuns la 282

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale informează despre înregistrarea a șase decese noi provocate de COVID-19. Este vorba despre trei femei și trei bărbați.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 28 Mai 2020, ora: 16:41

NECROLOG - Ana Rusu

NECROLOG - Ana Rusu

Comunitatea academică a Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” exprimă sincere condoleanțe și profundă compasiune familiei îndurerate, colegilor și prietenilor, în legătură cu trecerea în eternitate a regretatei Ana Rusu,...

( ) Citeşte tot articolul

Externe 28 Mai 2020, ora: 16:13

Ungaria redeschide piscinele, cinematografele şi teatrele în aer liber, cu măsuri stricte de distanţare socială

Ungaria redeschide piscinele, cinematografele şi teatrele în aer liber, cu măsuri stricte de distanţare socială

 Guvernul ungar a anunţat joi că va redeschide cinematografele şi teatrele în aer liber, precum şi piscinele şi stadioanele de fotbal, dar cu măsuri stricte împotriva contagierii cu COVID-19, relatează EFE.

( ) Citeşte tot articolul

CSI / Rusia 28 Mai 2020, ora: 16:04

FOTO / Imagini în premieră cu prizonieri români dintr-un lagăr NKVD din Kazahstan, postate de Ziua Eroilor de ambasadorul României la Moscova

FOTO / Imagini în premieră cu prizonieri români dintr-un lagăr NKVD din Kazahstan, postate de Ziua Eroilor de ambasadorul României la Moscova

Cu ocazia Zilei Eroilor, ambasadorul României la Moscova, Vasile Soare, a publicat o serie de fotografii vechi cu lagărul SPASSK 99 din Kazahstan, prin care au trecut și prizonieri români în anii 1940-1950.

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 28 Mai 2020, ora: 15:45

Tocana pentru mahmureală printre cele mai vechi rețete din lume

Tocana pentru mahmureală printre cele mai vechi rețete din lume

Vechii egipteni foloseau ceapa, usturoiul, ienupărul și chimenul în urmă cu 4.000- 5.000 de ani,. Pentru ei utilizarea acestora avea scop terapeutic sau pentru înfrumusețare. Tocana pentru mahmureală este un preparat printre cele mai vechi rețete din lume. Este de...

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 28 Mai 2020, ora: 15:41

Acest peşte îţi distruge sănătatea. Şi tu îl consumi, fără să ştii la ce pericol te expui

Acest peşte îţi distruge sănătatea. Şi tu îl consumi, fără să ştii la ce pericol te expui

Este unul dintre cei mai toxici peşti, dar, cu toate acestea, şi tu l-ai consumat cel puţin o dată! Deşi se găteşte extrem de uşor, îţi distruge sănătatea şi medicii recomandă evitarea consumului.

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 28 Mai 2020, ora: 15:31

Tot ce trebuie să știi despre 5G și cum a devenit principala sursă pentru conspirații în pandemie

Tot ce trebuie să știi despre 5G și cum a devenit principala sursă pentru conspirații în pandemie

Unii așteaptă 5G ca să se dea pe net la cea mai mare viteză. Alții, mai puțini, îl așteaptă ca să dea foc antenelor. În februarie, înainte de prima confirmare a unui om infectat cu SARS-CoV-2, am zis că infodemia e cel puțin la fel de gravă ca boala COVID-19. Trei...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Mai 2020, ora: 15:27

infografic În timp ce Elon Musk trimite oameni în cosmos. În Republica Moldova condusă de Dodon peste 80% din localități NU AU CANALIZARE

În timp ce Elon Musk trimite oameni în cosmos. În Republica Moldova condusă de Dodon peste 80% din localități NU AU CANALIZARE

În timp ce Elon Musk trimite oameni în cosmos, politicienii din R. Moldova nu pot asigură toate gospodăriile cu acces la canalizare „normală”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Mai 2020, ora: 13:48

După declanșarea pandemiei agenții economici au început să utilizeze instrumentele electronice oferite de Guvern

După declanșarea pandemiei agenții economici au început să utilizeze instrumentele electronice oferite de Guvern

După declanșarea pandemiei multe procese s-au transferat online. Restricțiile de circulație și de activitate au impulsionat agenții economici să folosească online unele instrumente pe care le oferă Guvernul, a declarat Sergiu Railean, ministrul Economiei și Infrastructurii,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Mai 2020, ora: 13:34

CAZ TERIBIL / Băiețelul de 6 ani, din Hâncești, a fost găsit MORT. Cadavrul copilului a fost găsit în WC-ul din curtea casei

CAZ TERIBIL / Băiețelul de 6 ani, din Hâncești, a fost găsit MORT. Cadavrul copilului a fost găsit în WC-ul din curtea casei

Băiețelul de 6 ani, care a dispărut de acasă pe data de 26 mai, a fost găsit mort. Informația a fost confirmată de primarul localității, Alexandru Botnari.

( ) Citeşte tot articolul

Politică 28 Mai 2020, ora: 13:03

De asta se tem socialiștii? PAS, Platforma DA și PDM sunt gata să voteze ÎMPREUNĂ / Despre ce este vorba

De asta se tem socialiștii? PAS, Platforma DA și PDM sunt gata să voteze ÎMPREUNĂ / Despre ce este vorba

Pachetul de legi necesar pentru debursarea asistenței financiare europene trebuie votat. Uniunea Europeană vrea să ne ajute, oferindu-ne asistență în condiții favorabile, dar socialiștii dau cu piciorul. Situația este înspăimântătoare.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Mai 2020, ora: 12:58

VIDEO BOMBĂ! Stoianoglo către Platon: „Salut, Veaceslav” / Platon îi răspunde zâmbind: „Bună, Alexandr Dmitrivici”. Cum comentează Procuratura și avocatul lui Platon

VIDEO BOMBĂ! Stoianoglo către Platon: „Salut, Veaceslav” / Platon îi răspunde zâmbind: „Bună, Alexandr Dmitrivici”. Cum comentează Procuratura și avocatul lui Platon

Jurnalistul Dumitru Ciorici a publicat pe canalul său de telegram un clip video cu V. Platon, după ce Alexandru Stoianoglo a devenit procuror general. 

( ) Citeşte tot articolul

ROMÂNIA 28 Mai 2020, ora: 12:46

Moment istoric, de cotitură, pentru România. Istoria nu iartă proștii

Moment istoric, de cotitură, pentru România. Istoria nu iartă proștii

Economistul Iancu Guda a transmis un mesaj tranșant după ce s-a stabilit suma pe care România urmează s-o primească de la UE. 

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 28 Mai 2020, ora: 12:45

DOVADĂ că „succesele” lui Dodon&Chicu sunt MINCIUNI SFRUNTATE / Pandemia ia aripi - Moldova vs România vs Italia

DOVADĂ că „succesele” lui Dodon&Chicu sunt MINCIUNI SFRUNTATE / Pandemia ia aripi - Moldova vs România vs Italia

Evoluția pandemiei în R. Moldova vs România vs Italia (în infografice) demonstrează că cele 2-3 luni de carantină și „măsurile” luate de guvernare n-au oprit răspândirea coronavirusului!

( ) Citeşte tot articolul

ROMÂNIA 28 Mai 2020, ora: 12:30

De când reiau zborurile companiile aeriene low-cost din România și cât costă biletele

De când reiau zborurile companiile aeriene low-cost din România și cât costă biletele

Operatorii aerieni low-cost din România reiau zborurile din iulie, iar preţurile biletelor încep de la 29 de euro. La bord, pasagerii vor primi măşti, şerveţele cu alcool şi gel dezinfectant.

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 28 Mai 2020, ora: 12:24

Marion Cotillard a fost diagnosticată cu COVID-19

Marion Cotillard a fost diagnosticată cu COVID-19

 Actorii francezi Marion Cotillard şi Guillaume Canet au fost diagnosticaţi cu COVID-19. Cotillard a mai trecut o dată printr-o pandemie, însă pe marele ecran, în filmul „Contagion”, scrie Mediafax.

( ) Citeşte tot articolul

ROMÂNIA 28 Mai 2020, ora: 12:20

FOTO / Autostrăzile spre Moldova. Toate informațiile la zi care le-au fost prezentate primarilor din regiune

FOTO / Autostrăzile spre Moldova. Toate informațiile la zi care le-au fost prezentate primarilor din regiune

Trei mari proiecte rutiere sunt în curs de proiectare sau planificate a fi scoase la licitație pentru a lega Moldova de Transilvania și Muntenia: Autostrada „Unirii” A8, Autostrada Moldovei A7 și autostrada A13 de la Brașov la Bacău. Primarii orașelor din regiune s-au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Mai 2020, ora: 12:05

Unul din consilierii deputatului Alexandru Slusari și unul de-a socialistului Batrîncea au fost testați POZITIV cu COVID-19

Unul din consilierii deputatului Alexandru Slusari și unul de-a socialistului Batrîncea au fost testați POZITIV cu COVID-19

Încă un caz de COVID-19 a fost înregistrat în Parlament. Este vorba despre șefa aparatului vicepreședintelui Legislativului, Alexandr Slusari. Despre aceasta anunță autorul canalului de Telegam “Bazar politic”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Mai 2020, ora: 10:36

Maia Sandu comentează „punga” primită de către Igor Dodon de la Vlad Plahotniuc

Maia Sandu comentează „punga” primită de către Igor Dodon de la Vlad Plahotniuc

Fostul premier Maia Sandu, lidera PAS, despre criza sanitară și criza politică din R.Moldova, în dialog cu Valentina Ursu.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)