Astăzi 24 Ianuarie 2020, Vineri - Ultima actualizare la 23 Ianuarie 2020
Abonamente

Constantin Tănase 20 Mai 2016, ora 09:10    Din editia print

Marime Font

Iubirea noastră-ncet s-a stins...

Fragment din cartea „Hoții de mituri”, 2004

Relațiile mele afective față de statul R. Moldova au intrat în faza de răcire mai demult și nu brusc, hodoronc-tronc!, ci treptat, câte-un pic, câte-un pic până n-a mai rămas nimic din termica mea iubire față de el. Primele semne că în relațiile noastre și-a băgat codița agentul frigorific au apărut pe timpul lui Mircea Snegur (Mircea Druc spre victorie ne duc), apoi răceala s-a accentuat pe vremea domniei vesele a lui P. Lucinschi, iar de când cu monarhia încruntată a lui Voronin, iubirea mea, cândva fierbinte, s-a prefăcut în sloi de gheață...

Ce s-a întâmplat, mă veți întreba, cum de a fost posibil ca o iubire curată și înălțătoare să se stingă ca o țigară? Toate au început atunci când mi-am dat seama, uluit și dezonorat, că în relațiile noastre nu există reciprocitate și corectitudine, că partenerul se poartă cu mine agresiv, dușmănos și discriminant, iar cu tot soiul de lichele și râsuri – mai mult decât afectiv și prietenos. Vă dați astfel seama că ruptura nu s-a produs din vina mea. Astăzi, am ajuns într-o situație fără soluție – deși din punct de vedere afectiv, moral, ideologic, social, politic ș.a.m.d. practic suntem divorțați, juridic nu pot legaliza această realitate, deoarece, deși el, statul îmi dă divorțul, căci îmi permite să-mi iau altă cetățenie, eu nu doresc să plec din dulcea și amara mea Basarabie. Nu mi-am luat cetățenie română, cum ar putea crede cineva, pentru că eu am un principiu în chestiunea dată – voi deveni cetățean al statului român numai atunci când muma mea istorică, România, îi va acorda cetățenie română mumei mele actuale, Basarabia. Datorită acestui principiu sunt nevoit să suport actualul stat comunist și nu voi pleca de aici măcar pentru a-i face sânge rău, deoarece acest stat mă urăște, mă umilește, mă dezonorează, mă minte, mă fură ș.a.m.d. Eu înțeleg că el ar dori ca eu să plec, să plece și alții ca mine, să rămână aici cu clienții lui, să-i alunge pe toți investitorii străini, să naționalizeze tot capitalul privat și, după ce a dat în mâinile rușilor căile ferate, industria vinului și a tutunului, portul de la Giurgiulești, comerțul, băncile ș.a.m.d., acum vrea să vândă pe nimic rușilor poșta și telegraful, iar mâine va aduce capitaliști ruși ca să le dăruiască moșii în Basarabia, ca pe timpul țarilor.
Dar să revenim la povestea noastră de dragoste. În ultimii doi ani toate acțiunile statului comunist sunt îndreptate împotriva mea, ca cetățean. Să luăm una dintre aceste acțiuni – statul nu-mi furnizează agent termic, deși sunt un cetățean disciplinat care în fiecare lună, fără nicio întârziere, achit toate facturile. Recunosc, nu-i iubesc pe comuniștii care conduc acest stat, dar față de respectivul nu am nicio datorie financiară – îi plătesc „alimente” cu regularitate, uite că dumnealui, statul, se comportă cu mine, ca un adevărat măgar: nu-mi livrează agent termic pentru că – iaca na motiv! – alți cetățeni care locuiesc cu mine în bloc, au datorii față de el! Dar ce am eu, bă distroficule, cu datoriile lor, de ce, bă, ai atâția cetățeni vulnerabili, care nu-și pot achita facturile, și de ce eu trebuie să sufăr din partea debilității tale cronice?

Loading...


Mare drăcovenie – vulnerabilii nu pot plăti, statul nu se poate lămuri cu ei și își bate joc de mine, de parcă mi-ar spune: „Așa îți trebuie dacă ești prost și plătești...”. Reiese că statul nu mă încurajează pe mine, cetățeanul disciplinat, care-mi fac datoria față de el... Și nu numai că nu mă încurajează, dar mă și discriminează fără obraz, mă urăște dacă s-a pus să mă omoare prin frig. Dar parcă numai pe mine mă urăște și mă discriminează? De ce el unui profesor de liceu, care-i învață pe copii gramatica, adică crește cetățeni culți, îl plătește doar trei-patru SUTE de lei pe lună, iar unor deputați analfabeți, care nu știu gramatica, sunt inculți și fac de râs acest stat le plătește trei-patru MII de lei? De ce bieților bătrâni le dă o pensie de câteva ori mai mică decât taxa lunară pentru căldură, lumină și servicii comunale? De ce din banii mei (din impozitele pe care mi le reține statul) este plătită o televiziune și niște ziare care lucrează împotriva mea și a neamului meu? De ce „conducerea de vârf” umblă haihui prin sate și orașe („vizite de lucru”) pe banii mei? De ce acest stat nu-i pune la răcoare pe funcționarii incompetenți și corupți care-l discriminează și-i surpă temeliile, dar îi pune la dubă pe ziariștii care-i demască pe aceștia?

De ce acest stat mă minte, mă dezinformează, mă manipulează, mă urmărește, mă spionează, mă mulge ș.a.m.d.? De ce-i remunerează mizerabil pe medici, învățători, profesori, bibliotecari, actori, cântăreți, dar îi plătește gras pe securiști, polițiști, judecători, vameși, miniștri, deputați, consilieri, bodyguarzi, purtători de cuvânt, mape și oale de noapte la curțile împărătești? De ce acest stat îi urăște pe oamenii bogați, care-și adună averi prin inteligența și munca lor, dar îi iubește pe cei care nu știu a face nimic și așteaptă doar să împartă ceea ce adună alții?
De ce, „iubitule”, faci treaba asta? Și încă te bagi în sufletul meu și-mi cerșești amorul? De ce îmi ceri atât de categoric și de insistent să te iubesc? Dragoste cu de-a sila nu se poate – căci asta s-ar numi dragoste chioară și amor ghebos. Fiindcă ce însemnează, în definitiv, actuala „statalitate moldovenească”, prin ce merită iubire acest stat comunist? Ca să iubesc acest stat eu trebuie să am sentimente, cel puțin de respect, față de cei care-l conduc, nu? Cum pot eu avea asemenea sentimente față de șeful statului care și-a numit concetățenii „haită” și „pitecantropi”? Sau față de premierul Tarlev, care a numit tineretul acestei țări „pușlamale politice”? Sau față de dna Ostapciuc, care nu poate citi de pe foaie ceea ce-i scriu alții?

Așadar, pentru ce să iubesc acest stat? Pentru că-i lasă pe bătrâni să scotocească prin lăzile de gunoi, iar conducătorii lui își procură limuzine de sute de mii de dolari, organizează beții colective și își îmbată cetățenii ca oamenii să nu înțeleagă nimic și să nu le ceară socoteală? Pentru că a rerusificat orașele și izgonește limba acestui neam din viața publică? Pentru că stimulează prostia și sancționează inteligența? Pentru că a dat eterul în mâinile posturilor de radio și tv rusești și a închis TVR-1? Pentru că au vândut și vând rușilor tot patrimoniul Basarabiei? Pentru că n-a dorit să le permită copiilor noștri să plece la studii în România? Pentru că sunt gata să vândă Basarabia lui Smirnov? Pentru că partidul de guvernământ (comunist) pregătește populația pentru un război civil? (În hotărârea ultimei plenare a comuniștilor, e scris limpede: „Societatea s-a diferențiat în societatea săracă și minoritatea bogată care se străduiește din toate puterile să nu dea posibilitatea ca să fie înfăptuite transformările de orientare socială necesare în economie și, pe această bază, să fie ridicat nivelul de trai al populației țării” (vezi „Comunistul”, nr. 42, 6 noiembrie 2002). Astfel, în viziunea conducerii acestui stat, principalul dușman al R. Moldova este... „minoritatea bogată”, adică oamenii inteligenți și harnici care au rupt-o cu comunismul. Anume această minoritate îi încurcă pe comuniști să „ridice nivelul de trai al populației”, iar în concepția comuniștilor dușmanul trebuie lichidat. Cum? Prin naționalizare, sânge, deportări. Atunci de ce n-ar face-o cu Oleg Voronin, fiul președintelui, care face parte din „minoritatea bogată”? Sau cu V. Mișin, care de asemenea nu face parte din „majoritatea bogată”? Sau cu toți deputații și miniștrii comuniști care, evident, nu fac parte nici ei din „majoritatea săracă”? Pe aceștia îi lasă în pace pentru că statului comunist și comuniștilor le stau în gât nu străinii care ne fură țara, ci puținii moldoveni care au mai răzbătut la lumină, mai au câte-o afacere și nu vor să fie paznici pe la firmele și băncile lor...). Așadar, pentru ce să iubesc eu acest stat?

15 noiembrie 2002

Un articol de: Constantin Tănase
 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Moldova 23 Ianuarie 2020, ora: 21:20

Mihai Ghimpu sugerează că Maia Sandu ar fi luat decizia de asumare a răspunderii la comanda cuiva: „Timpul le va arăta pe toate” (agora.md)

Mihai Ghimpu sugerează că Maia Sandu ar fi luat decizia de asumare a răspunderii la comanda cuiva: „Timpul le va arăta pe toate” (agora.md)

Fostul lider al Partidului Liberal, Mihai Ghimpu este e părere că fosta șefă a Cabinetului de miniștri, Maia Sandu ar fi luat decizia de asumare a răspunderii la comanda cuiva. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4. Mai mult,...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 23 Ianuarie 2020, ora: 19:38 de Mihaela Culcinschi

Din același salariu, Dodon a plecat în vacanță la Maldive și Seychelles, iar colegul său Tudor Deliu s-a odihnit la Cocieri și Călărași

Din același salariu, Dodon a plecat în vacanță la Maldive și Seychelles, iar colegul său Tudor Deliu s-a odihnit la Cocieri și Călărași

În timp ce președintele Igor Dodon, fiind deputat în perioada 2009-2016, a scos din buzunar zeci de mii de euro pentru cele mai luxoase vacanțe, alături de familie, în Maldive, Dubai sau Seychelles, foștii săi colegi de Parlament nu și-au permis să cheltuiască pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Ianuarie 2020, ora: 19:28

Ambasadorul Ucrainei la București pretinde că declarația lui Zelenski a fost tradusă greșit și că președintele a spus că Bucovina a fost „luată”, dar nu „ocupată”

Ambasadorul Ucrainei la București pretinde că declarația lui Zelenski a fost tradusă greșit și că președintele a spus că Bucovina a fost „luată”, dar nu „ocupată” Din editia print

Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Oleksandr Bankov, afirmă că declaraţia lui Volodimir Zelenski, anume că România ar fi ocupat Bucovina de Nord, a fost tradusă greşit din ucraineană în engleză pe pagina oficială a Preşedinţiei din ţara vecină.

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 23 Ianuarie 2020, ora: 19:13 de Silviu Tănase

Stoianoglo, moldovenii și justiția

Stoianoglo, moldovenii și justiția

Multă cerneală a curs în ultimii 10 ani despre reforma justiției... Am avut 20 de guverne în 30 ani, fiecare al doilea venea și reformă de doamne ferește totul și justiția ajungea într-un asemenea hal, încăt era numai bună s-o mai reformezi odată.

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 23 Ianuarie 2020, ora: 18:48

Alexandru Tănase: Modificarea procedurii de numire a judecătorilor la CSJ e necesară și nu trebuie legată de actualul președinte

Alexandru Tănase: Modificarea procedurii de numire a judecătorilor la CSJ e necesară și nu trebuie legată de actualul președinte

 Guvernul a aprobat un proiect de lege care vine cu unele modificări ale Constituţiei R. Moldova, care ar putea aduce mai multă independență judecătorilor şi exclud influenţele politicului din Consiliul Superior al Magistraturii. Proiectul propune ca judecătorii Curţii Supreme de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Ianuarie 2020, ora: 17:35

VIDEO/ Moarte misterioasă, la Glodeni

VIDEO/ Moarte misterioasă, la Glodeni

Moarte învăluită de mister, în raionul Glodeni. O femeie de 67 de ani a fost găsită moartă de către un vecin, el în grădină. Totul s-a întâmplat în dimineața de 23 ianuarie, în jurul orei 07.00, în satul Iabloana.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Ianuarie 2020, ora: 17:21

DILEMA BĂRBAȚILOR: cum le place femeilor, cu BARBĂ sau fără?

DILEMA BĂRBAȚILOR: cum le place femeilor, cu BARBĂ sau fără?

Cel mai nou studiu despre „bărboși” spune că dacă o femeie aleargă mâncând pământul când vede orice creatură păroasă, nu același lucru se întâmplă și în urma impactului cu un bărbat care își poartă cu mândrie barba....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Ianuarie 2020, ora: 17:13

De ce stresul provoacă încărunţirea părului. Explicația neașteptată a cercetătorilor

De ce stresul provoacă încărunţirea părului. Explicația neașteptată a cercetătorilor

Oamenii de știință spun că este posibil să fi descoperit de ce stresul provoacă încărunțirea părului dar și o posibilă modalitate de a stopa acest proces fără să apelăm la produse de vopsire. În testele efectuate la șoareci, celulele stem care controlează culoarea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Ianuarie 2020, ora: 16:59

Ministerul Român de Externe a solicitat clarificări Ucrainei după afirmaţiile preşedintelui Vladimir Zelenski

Ministerul Român de Externe a solicitat clarificări Ucrainei după afirmaţiile preşedintelui Vladimir Zelenski

Astăzi, 23 ianuarie, Dan Neculăescu, secretar de stat, a avut, la sediul MAE, o discuție cu ambasadorul Ucrainei la București, care a prilejuit o trecere în revistă a aspectelor de interes pe agenda bilaterală, cu accent asupra comisiilor mixte interguvernamentale comune.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Ianuarie 2020, ora: 16:54

Un curier care a scuipat pe o pizza înainte s-o livreze ar putea petrece 18 ani în închisoare

Un curier care a scuipat pe o pizza înainte s-o livreze ar putea petrece 18 ani în închisoare

Un procuror turc a solicitat joi până la 18 ani de închisoare pentru un fost curier, acuzat că a scuipat pe o pizza înainte de a o livra clientului, relatează AFP. Fapta a avut loc la data de 24 decembrie 2017 în localitatea Eskişehir din centrul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Ianuarie 2020, ora: 16:50

BREXITUL înseamnă mai multe locuri de muncă pentru Germania

BREXITUL înseamnă mai multe locuri de muncă pentru Germania

 Aproximativ 20 de firme britanice au comunicat autorităţilor germane în anul 2019 că intenţionează să deschidă birouri şi să creeze 680 de noi locuri de muncă în Germania, mai multe decât valoarea cumulată a precedenţilor doi ani, a anunţat joi Agenţia...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Ianuarie 2020, ora: 16:42

O șoferiță în vârstă de 31 de ani acuză că pompele din benzinării sunt „sexiste”

O șoferiță în vârstă de 31 de ani acuză că pompele din benzinării sunt „sexiste”

Melanie Morgan, în vârstă de 31 de ani, a făcut câteva poze în timp ce se lupta cu o pompă la benzinărie, potrivit dailymail.co.uk. Ea susține că pompele sunt „sexiste”, deoarece sunt proiectate special pentru bărbați, nu și pentru femei care au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Ianuarie 2020, ora: 14:29

Cod galben de vânt la Chișinău! Acoperișul unei stații de așteptare de pe bulevardul Ștefan cel Mare a fost avariată

Cod galben de vânt la Chișinău! Acoperișul unei stații de așteptare de pe bulevardul Ștefan cel Mare a fost avariată

La Chișinău apar primele „victime” ale codului galben de vânt anunțat de meteorologii moldoveni. Acoperișul stației de așteptare „Grădina publică Ștefan cel Mare și Sfânt” a fost smuls din construcție din cauza rafalelor de vânt. Potrivit...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Ianuarie 2020, ora: 14:28

Istoricul Ion Varta, despre declarațiile lui Volodimir Zelenski referitor la nordul Bucovinei: Este o eroare regretabilă. Acest teritoriu nu a fost NICIODATĂ parte a Ucrainei

Istoricul Ion Varta, despre declarațiile lui Volodimir Zelenski referitor la nordul Bucovinei: Este o eroare regretabilă. Acest teritoriu nu a fost NICIODATĂ parte a Ucrainei

Declarațiile președintelui ucrainean Volodymyr Zelenski despre faptul că România ar fi anexat în 1918 Bucovina de Nord sunt o eroare regretabilă, consideră unii istorici de la Chișinău. Ei își exprimă speranța că acesta își va retrage spusele.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Ianuarie 2020, ora: 14:26

VIDEO /// România are cel mai mare viaduct rutier din regiune. De ce nu e funcțional? Dezvăluiri-bombă făcute de George Simion

VIDEO /// România are cel mai mare viaduct rutier din regiune. De ce nu e funcțional? Dezvăluiri-bombă făcute de George Simion

George Simion, lider al Alianței pentru Unirea Românilor (A.U.R.), a vizitat recent cel mai mare viaduct rutier din Europa de Est, care, de altfel, se află în România. Cunoscut sub numele de autostrada Bechtel, românii au investit în acest proiect mai bine de...

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Liber 23 Ianuarie 2020, ora: 13:31

VIDEO /// Câștigă o vacanță la Paris de la PROIMOBIL.MD și OASIS

VIDEO /// Câștigă o vacanță la Paris de la PROIMOBIL.MD și OASIS

Proimobil.md în parteneriat cu Oasis Apartments își surprinde clienții cu un nou premiu. De data aceasta, toți cei care vor procura, cu ajutorul managerilor Proimobil.md, apartamente în complexul OASIS, au șansa de a câștiga o excursie de vis în orașul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Ianuarie 2020, ora: 13:25

Stoianoglo confirmă că Sergiu Sîrbu are un dosar penal dar declară că nu știe de ce este bănuit deputatul PDM și care este subiectul

Stoianoglo confirmă că Sergiu Sîrbu are un dosar penal dar declară că nu știe de ce este bănuit deputatul PDM și care este subiectul

Informația a fost făcută publică de procurorul general Alexandr Stoianoglo, după ședința de joi a Consiliului Superior al Procurorilor.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Ianuarie 2020, ora: 12:35

Președintele Ucrainei, REPETENT LA ISTORIE: România a ocupat nordul Bucovinei în 1918

Președintele Ucrainei, REPETENT LA ISTORIE: România a ocupat nordul Bucovinei în 1918

România a ocupat nordul Bucovinei în 1918. Declarația aparține lui Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei și a fost făcută în cadrul discursului oficial ținut cu ocazia Zilei Unităţii şi Libertăţii Ucrainei. Evenimentul este marcat anual la 22 ianuarie, deoarece...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Ianuarie 2020, ora: 12:34

Detalii „incredibile” despre autorul crimei de la Orhei - Ar fi anunțat într-un LIVE pe instagram că îl va UCIDE /// FOTO

Detalii „incredibile” despre autorul crimei de la Orhei - Ar fi anunțat într-un LIVE pe instagram că îl va UCIDE /// FOTO

Dorin Chirtoacă a publicat pe pagina sa de facebook mai multe imagini și detalii despre crima zguduitoare de la Orhei, unde un tânăr de 14 ani l-a înjunghiat pe amicul său, de doar 12 ani, pentru o consolă XBOX.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Ianuarie 2020, ora: 12:30

FOTO / Unioniștii au organizat un MINUT AL TĂCERII în fața Președinției

FOTO / Unioniștii au organizat un MINUT AL TĂCERII în fața Președinției

Unioniştii au adus lumânări şi au ţinut un minut de reculegere pentru victimele crimelor de rezonanţă care s-au produs în ultima perioadă în Republica Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Ianuarie 2020, ora: 12:25

Cine este ”ţara mică, dar diabolică”, în care americanii complotează cu trădătorii Iranului? (Deutsche Welle)

Cine este ”ţara mică, dar diabolică”, în care americanii complotează cu trădătorii Iranului? (Deutsche Welle)

Aceste cuvinte – scrie publicația germană - au fost pronunţate de însuşi liderul spiritual şi politic suprem al Repubicii Islamice, marele ayatollah Ali Khamenei, imediat după uciderea generalului iranian Qassam Soleimani.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Ianuarie 2020, ora: 12:12

Avion prăbușit. Nu există supraviețuitori

Avion prăbușit. Nu există supraviețuitori

Un incident aviatic deosebit de grav a avut loc în urmă cu puțin timp. Un avion-cisternă, care intervenea pentru stingerea unor incendii, s-a prăbușit. Avionul era în misiune. Potrivit autorităților, nu există supraviețuitori.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Ianuarie 2020, ora: 12:09

SONDAJ / Încrederea populației în Igor Dodon este ÎN SCĂDERE, iar în Maia Sandu în CREȘTERE / Doar trei partide ar trece pragul - PSRM, PAS și PD

SONDAJ / Încrederea populației în Igor Dodon este ÎN SCĂDERE, iar în Maia Sandu în CREȘTERE / Doar trei partide ar trece pragul - PSRM, PAS și PD

Potrivit unui sondaj realizat de Institutul Republican Internațional (IRI), Maia Sandu și Igor Dodon se bucură de același nivel de încredere, la nivel național, din partea cetățenilor. Ambii politicieni au acumulat 24% din simpatiile cetățenilor.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Ianuarie 2020, ora: 11:56

Ultima oră! Viorel Morari a fost suspendat de CSP din funcția de procuror șef la PA

Ultima oră! Viorel Morari a fost suspendat de CSP din funcția de procuror șef la PA

La cererea procurorului general, Alexandr Stoianoglo, Viorel Morari a fost suspendat de către membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din funcția de procuror șef la Procuratura Anticorupție (PA), scrie unimedia.info.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Ianuarie 2020, ora: 11:28

VIDEO INCREDIBIL - Racheta Viitorului: Aerospike si Ecologica /// România testează un motor de RACHETĂ ELECTRICĂ PE BAZĂ DE APĂ

VIDEO INCREDIBIL - Racheta Viitorului: Aerospike si Ecologica /// România testează un motor de RACHETĂ ELECTRICĂ PE BAZĂ DE APĂ

La data de 20 decembrie 2019, ARCA a început testele pentru un motor rachetă avansat, de tipul aerospike care folosește apă drept combustibil și electricitate. Motorul se numește Launch Assist System – LAS 25DA, și este folosit ca primă treaptă pentru racheta orbitală Haas....

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)