Iubirea noastră-ncet s-a stins...

publicat în Constantin Tănase pe 20 Mai 2016, 09:10

Fragment din cartea „Hoții de mituri”, 2004

Relațiile mele afective față de statul R. Moldova au intrat în faza de răcire mai demult și nu brusc, hodoronc-tronc!, ci treptat, câte-un pic, câte-un pic până n-a mai rămas nimic din termica mea iubire față de el. Primele semne că în relațiile noastre și-a băgat codița agentul frigorific au apărut pe timpul lui Mircea Snegur (Mircea Druc spre victorie ne duc), apoi răceala s-a accentuat pe vremea domniei vesele a lui P. Lucinschi, iar de când cu monarhia încruntată a lui Voronin, iubirea mea, cândva fierbinte, s-a prefăcut în sloi de gheață...

Ce s-a întâmplat, mă veți întreba, cum de a fost posibil ca o iubire curată și înălțătoare să se stingă ca o țigară? Toate au început atunci când mi-am dat seama, uluit și dezonorat, că în relațiile noastre nu există reciprocitate și corectitudine, că partenerul se poartă cu mine agresiv, dușmănos și discriminant, iar cu tot soiul de lichele și râsuri – mai mult decât afectiv și prietenos. Vă dați astfel seama că ruptura nu s-a produs din vina mea. Astăzi, am ajuns într-o situație fără soluție – deși din punct de vedere afectiv, moral, ideologic, social, politic ș.a.m.d. practic suntem divorțați, juridic nu pot legaliza această realitate, deoarece, deși el, statul îmi dă divorțul, căci îmi permite să-mi iau altă cetățenie, eu nu doresc să plec din dulcea și amara mea Basarabie. Nu mi-am luat cetățenie română, cum ar putea crede cineva, pentru că eu am un principiu în chestiunea dată – voi deveni cetățean al statului român numai atunci când muma mea istorică, România, îi va acorda cetățenie română mumei mele actuale, Basarabia. Datorită acestui principiu sunt nevoit să suport actualul stat comunist și nu voi pleca de aici măcar pentru a-i face sânge rău, deoarece acest stat mă urăște, mă umilește, mă dezonorează, mă minte, mă fură ș.a.m.d. Eu înțeleg că el ar dori ca eu să plec, să plece și alții ca mine, să rămână aici cu clienții lui, să-i alunge pe toți investitorii străini, să naționalizeze tot capitalul privat și, după ce a dat în mâinile rușilor căile ferate, industria vinului și a tutunului, portul de la Giurgiulești, comerțul, băncile ș.a.m.d., acum vrea să vândă pe nimic rușilor poșta și telegraful, iar mâine va aduce capitaliști ruși ca să le dăruiască moșii în Basarabia, ca pe timpul țarilor.
Dar să revenim la povestea noastră de dragoste. În ultimii doi ani toate acțiunile statului comunist sunt îndreptate împotriva mea, ca cetățean. Să luăm una dintre aceste acțiuni – statul nu-mi furnizează agent termic, deși sunt un cetățean disciplinat care în fiecare lună, fără nicio întârziere, achit toate facturile. Recunosc, nu-i iubesc pe comuniștii care conduc acest stat, dar față de respectivul nu am nicio datorie financiară – îi plătesc „alimente” cu regularitate, uite că dumnealui, statul, se comportă cu mine, ca un adevărat măgar: nu-mi livrează agent termic pentru că – iaca na motiv! – alți cetățeni care locuiesc cu mine în bloc, au datorii față de el! Dar ce am eu, bă distroficule, cu datoriile lor, de ce, bă, ai atâția cetățeni vulnerabili, care nu-și pot achita facturile, și de ce eu trebuie să sufăr din partea debilității tale cronice?

Mare drăcovenie – vulnerabilii nu pot plăti, statul nu se poate lămuri cu ei și își bate joc de mine, de parcă mi-ar spune: „Așa îți trebuie dacă ești prost și plătești...”. Reiese că statul nu mă încurajează pe mine, cetățeanul disciplinat, care-mi fac datoria față de el... Și nu numai că nu mă încurajează, dar mă și discriminează fără obraz, mă urăște dacă s-a pus să mă omoare prin frig. Dar parcă numai pe mine mă urăște și mă discriminează? De ce el unui profesor de liceu, care-i învață pe copii gramatica, adică crește cetățeni culți, îl plătește doar trei-patru SUTE de lei pe lună, iar unor deputați analfabeți, care nu știu gramatica, sunt inculți și fac de râs acest stat le plătește trei-patru MII de lei? De ce bieților bătrâni le dă o pensie de câteva ori mai mică decât taxa lunară pentru căldură, lumină și servicii comunale? De ce din banii mei (din impozitele pe care mi le reține statul) este plătită o televiziune și niște ziare care lucrează împotriva mea și a neamului meu? De ce „conducerea de vârf” umblă haihui prin sate și orașe („vizite de lucru”) pe banii mei? De ce acest stat nu-i pune la răcoare pe funcționarii incompetenți și corupți care-l discriminează și-i surpă temeliile, dar îi pune la dubă pe ziariștii care-i demască pe aceștia?

De ce acest stat mă minte, mă dezinformează, mă manipulează, mă urmărește, mă spionează, mă mulge ș.a.m.d.? De ce-i remunerează mizerabil pe medici, învățători, profesori, bibliotecari, actori, cântăreți, dar îi plătește gras pe securiști, polițiști, judecători, vameși, miniștri, deputați, consilieri, bodyguarzi, purtători de cuvânt, mape și oale de noapte la curțile împărătești? De ce acest stat îi urăște pe oamenii bogați, care-și adună averi prin inteligența și munca lor, dar îi iubește pe cei care nu știu a face nimic și așteaptă doar să împartă ceea ce adună alții?
De ce, „iubitule”, faci treaba asta? Și încă te bagi în sufletul meu și-mi cerșești amorul? De ce îmi ceri atât de categoric și de insistent să te iubesc? Dragoste cu de-a sila nu se poate – căci asta s-ar numi dragoste chioară și amor ghebos. Fiindcă ce însemnează, în definitiv, actuala „statalitate moldovenească”, prin ce merită iubire acest stat comunist? Ca să iubesc acest stat eu trebuie să am sentimente, cel puțin de respect, față de cei care-l conduc, nu? Cum pot eu avea asemenea sentimente față de șeful statului care și-a numit concetățenii „haită” și „pitecantropi”? Sau față de premierul Tarlev, care a numit tineretul acestei țări „pușlamale politice”? Sau față de dna Ostapciuc, care nu poate citi de pe foaie ceea ce-i scriu alții?

Așadar, pentru ce să iubesc acest stat? Pentru că-i lasă pe bătrâni să scotocească prin lăzile de gunoi, iar conducătorii lui își procură limuzine de sute de mii de dolari, organizează beții colective și își îmbată cetățenii ca oamenii să nu înțeleagă nimic și să nu le ceară socoteală? Pentru că a rerusificat orașele și izgonește limba acestui neam din viața publică? Pentru că stimulează prostia și sancționează inteligența? Pentru că a dat eterul în mâinile posturilor de radio și tv rusești și a închis TVR-1? Pentru că au vândut și vând rușilor tot patrimoniul Basarabiei? Pentru că n-a dorit să le permită copiilor noștri să plece la studii în România? Pentru că sunt gata să vândă Basarabia lui Smirnov? Pentru că partidul de guvernământ (comunist) pregătește populația pentru un război civil? (În hotărârea ultimei plenare a comuniștilor, e scris limpede: „Societatea s-a diferențiat în societatea săracă și minoritatea bogată care se străduiește din toate puterile să nu dea posibilitatea ca să fie înfăptuite transformările de orientare socială necesare în economie și, pe această bază, să fie ridicat nivelul de trai al populației țării” (vezi „Comunistul”, nr. 42, 6 noiembrie 2002). Astfel, în viziunea conducerii acestui stat, principalul dușman al R. Moldova este... „minoritatea bogată”, adică oamenii inteligenți și harnici care au rupt-o cu comunismul. Anume această minoritate îi încurcă pe comuniști să „ridice nivelul de trai al populației”, iar în concepția comuniștilor dușmanul trebuie lichidat. Cum? Prin naționalizare, sânge, deportări. Atunci de ce n-ar face-o cu Oleg Voronin, fiul președintelui, care face parte din „minoritatea bogată”? Sau cu V. Mișin, care de asemenea nu face parte din „majoritatea bogată”? Sau cu toți deputații și miniștrii comuniști care, evident, nu fac parte nici ei din „majoritatea săracă”? Pe aceștia îi lasă în pace pentru că statului comunist și comuniștilor le stau în gât nu străinii care ne fură țara, ci puținii moldoveni care au mai răzbătut la lumină, mai au câte-o afacere și nu vor să fie paznici pe la firmele și băncile lor...). Așadar, pentru ce să iubesc eu acest stat?

15 noiembrie 2002