Istorie

Iuliu Cireș – UN OM CA O LUMINĂ…

Tatiana Cireș (mama) în 1949satul Ustia, jud. Orhei, în familia preotului Grigore Cireș și a Feodosiei Poalelungi. A făcut școala primară în satul de baștină, după care și-a ales cariera tatălui, și pe rând a trecut prin Seminarul Teologic din Chișinău, apoi prin Facultatea de Teologie.
A fost o fire înzestrată artistic și chiar a pătimit din această cauză. Dacă participarea în spectacolele cercului dramatic de la Seminarul Teologic a trecut aproape neobservată, apoi lucrul în grupul de ajutori ai pictorului Petre Chicicu, care avea misiunea de a face pictura murală în biserica seminarului a fost însoțită de necazuri.

Felul boem de viață al pictorului a plăcut tânărului seminarist și el a început să fumeze și chiar să meargă pe la petreceri, să frecventeze localuri din oraș. Fapt soldat cu corigențe la învățătură și în cele din urmă cu repetarea clasei a opta. A fost o lecție de viață grea, dar necesară pentru viitorul preot, care în Basarabia a avut parohie în satul Bujor, din raionul Hâncești și apoi a fost și misionar în Transnistria, în timpul războiului.


Grigore Cireș și Feodosia Poalelungi în ziua când s-au logodit

Colegul lui de Seminar Teologic, dirijorul Vlad Dumbravă mai mulți ani la rând a acumulat date, documente, mărturii de la și despre foștii seminariști, în vederea scrierii unei istorii a acestei celebre și vechi instituții de învățământ. Grație acestei preocupări a și fost descoperită o parte din biografia necunoscută a preotului Iuliu Cireș. Acest material documentar este și mai prețios prin faptul că ilustrează momente dramatice și chiar tragice nu doar din destinul unui om, ci a întregii provincii dintre Prut și Nistru:

„DESPRE PREOTUL IULIU CIREŞ”

L-am cunoscut pe Iuliu Cireş, în 1940, în Basarabia, nu departe de Nistru, oraşul Tighina. Mă găseam cu Regimentul 3 Vânători, Bolgrad, pe Nistru, la executarea de cazemate. Armata sovietică, sub Stalin, începuse să ridice problema ocupării Basarabiei. Poporul şi Guvernul Regal Român se opunea. Ideea centrală era: „Nici o palmă de pământ din pământul scump al Ţării, orice încercare de a trece Nistrul prin forţă să fie sancţionată prin foc”.

Bietul student la Teologie fusese dat de organele locale, care nu ştiau că e la Teologie, ca nesupus la încorporare.
Potrivit legilor din acel timp, urma să fie judecat la Reg. 3 Vânători, de un tribunal militar, o comisie constituită ad-hoc, unde comisar special-ofiţerul licenţiat în drept, ce făcea ancheta, eram eu.

Verificat, student la Teologie, nu era obligat, conform legilor, să se prezinte la încorporare. Este achitat şi, conform legilor, rămâne în continuare să-şi facă serviciul militar.

Subsemnatul eram căpitan, ofiţer activ, şi mă ocupam de efectuarea lucrărilor de cazemate la Tighina, pe Nistru. Văzând că e foarte priceput, muncitor, l-am scos din rândul soldaţilor şi l-am introdus în rândul cadrelor, ofiţeri şi angajaţi, cu urmărirea lucrărilor ce se efectuau încă pe „Hărţi” navetă, pe care se treceau în culori cazematele proiectate, în lucru, în curs de terminare sau terminate, care, săptămânal, se trimiteau la Bucureşti, la Statul Major.

Cireş Iuliu, introdus în grupul cadrelor, lua masa cu noi şi mă ajuta foarte mult la această hartă. Aveam un teren de 15 km de-a lungul Nistrului.l străbătea şi de 2-3 ori, pentru a nota cazematele în culori. Se achita bine, excepţional.
Tatiana Cireș (mama) în 1949

Situaţia s-a complicat la 27 iunie, 28 iunie 1940, când s-a primit ultimatumul lui Stalin de a evacua Basarabia. Hitler şi Stalin, pe baza protocolului secret Ribbentrop-Molotov, ne luaseră Basarabia. Din motive politico-tactice, Franţa şi Anglia n-au putut să ne mai ajute, iar Stalin ne-a dat ultimatum.

De la Bucureşti am primit ordinul: „Cedat Basarabia. Ridicaţi muniţia şi hrana de rezervă şi vă retrageţi pe etape”. S-au comunicat şi etapele. Şi din acest moment tragic a început calvarul. Cireş Iuliu ne-a fost de un real folos întregului regiment. Sovieticii lansau manifeste, îndemnau pe soldaţi să ne atace că i-am exploatat. Regimentul avea în majoritate basarabeni, datorită principiului recrutării regionale.

Cireş Iuliu şi restul soldaţilor au fost foarte disciplinaţi, majoritatea au trecut Prutul şi numai cei învoiţi au rămas la casele lor. În schimb, ei ne hrăneau, deoarece ne fusese luată hrana de rezervă.

Cireş Iuliu îşi sfătuia soldaţii, iar la gara Basarabeasca, cu ocazia arestării în gară a comandantului de Regiment şi a ofiţerilor superiori, Iuliu ne-a dat unele date şi ne-a îndrumat până la Prut, la Huşi, tot Regimentul. Aici a fost învoit să revină la familia de acasă, mama fiind bătrână şi bolnavă. Ne-am despărţit de el cu lacrimi.

În anul 1942 l-am întâlnit la Cernăuţi. Iuliu era un om dedicat credinţei strămoşeşti. A fost o întâlnire emoţionantă, pe locul unde Ştefan cel Mare învinsese trufia regelui polon Carol Robert, temă ce era lucrarea de fine de an la Şcoala Superioară de Război, unde eram elev, reuşit cu un an mai înainte.


Pr.Iuliu Cireș (cu mâinile pe genunchi) și parohienii lui din s. Mocra, Transnistria.1942

În fine, în anul 1960, am aflat că Iuliu Cireş era protopop la Salonta, în Crișana, şi că aici a şi murit. Se bucura de o mare stimă din partea enoriaşilor, a credincioşilor, a fost un preot cu un talent de dăruire cerească, era un pictor de biserici.

La moartea sa au plâns credincioşii ca după un părinte. A murit de timpuriu, la 43 de ani, pe aceste meleaguri, departe de locul natal. A vrut să dovedească concepţia lui Vlahuţă din lectura „Ţara şi Poporul”: „Oriunde se vorbeşte româneşte e România”.

Azi, la atâţia ani de la moarte, ne rugăm lui Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. A fost tare în credinţă şi un nemaipomenit român.
Col. Preoteasa Tudor, veteran de război, Bucureşti, ianuarie 1993”

În anul 1944 s-a retras din Transnistria, apoi din Basarabia și s-a refugiat în România.

A avut parte de destinul comun al basarabenilor, teama de a fi repatriat, apoi alegerea unei parohii mai ferite de ochii autorităților comuniste și regretul permanent că nu-și poate realiza plenar talentele hărăzite de Dumnezeu. S-a stins prematur din viață, în 1960. Soția lui, Tatiana, născută în 1927 s-a stins din viață în 1992, supraviețuindu-l cu aproape treizeci și doi de ani.

Artist în suflet și devotat credinței strămoșești, preotul Iuliu Cireș a fost și a rămas pentru cei care l-au cunoscut ca o rază de lumină, lumină lină, lumină divină…

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *