Iurie Colesnic - În culisele Istoriei. Un ţăran ucrainean din Basarabia decorat cu Ordinul Coroana României

publicat în Istorie pe 17 Iunie 2016, 10:00

Despre minorităţile naţionale s-a scris mult şi se mai scrie. Unii deplâng soarta lor în Basarabia de odinioară, alţii dau aprecieri exagerate comportamentului lor în situaţii dificile, în momentele cruciale ale istoriei. 

.Avem ocazia, în baza unui exemplu concret, să dezvăluim nişte adevăruri. Adevăraţii minoritari n-au pus la îndoială niciodată viitorul Basarabiei şi au făcut totul pentru a-i servi interesele, fără a se situa mai presus de problemele lor de grup. Anii ’90 ai secolului XX au atestat o cu totul altă situaţie. Atitudinea grupurilor minoritare s-a schimbat, ele nu mai acceptă situaţia ca populaţia băştinaşă majoritară să aibă de spus cuvântul decisiv referitor la viitorul acestui pământ. Lucrurile au evoluat într-o direcţie cu totul şi cu totul nefirească – de la discuţii la conflicte armate.
Chestionar
BOTNARIUC, Ştefan (26.X.1875, s. Balan, jud. Bălţi - 22.VIII.1941, penitenciarul nr.1 din or. Penza, Rusia).
Mandat validat de la 21.XI.1917 până la 27.XI.1918.
Deputat din partea ţărănimii, a activat în cadrul Comisiilor: de Mandate, Declaraţii şi Statute, Arbitraj, Agrară.
La 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România.
Elev-sanitar la spitalul din Râşcani, jud. Bălţi, apoi notar comunal, cooperator, cenzor la Uniunea Băncilor Populare din Basarabia şi la Federaţia Cooperativelor din judeţul Bălţi. În timpul revoluţiei - preşedinte al Comitetului Agrar Gubernial din Basarabia (Gubernski Zemelnîi komitet).
Senator în anii 1922-1926. Colaborări la revista cooperatistă Furnica.
Distincţii:
Regele Ferdinand I, Coroana României în grad de Cavaler.
În biografia lui Ştefan Botnariuc se întâlnesc două chestionare. Cel dintâi este completat în timpul revoluţiei din 1917 de către un soldat ajuns deputat în primul parlament al Basarabiei. Fiecare rând pare să fie scris cu o demnitate aparte. Cel de al doilea este completat de către un puşcăriaş care ştie exact că drumul pe care îl mână destinul este cel de pe urmă drum al lui:
Chestionar
(Completat în l. rusă)
1. Botnariuc
2. Ştefan
3. Mefodievici
4. În al 43-lea an
5. Ucrainean
6. Balan, vol. Glodeni, jud. Bălţi
7. Şcoala de doi ani
8. Agricultor
9. Socialist-Revoluţionar
10. Fracţiunea Ucraineană
11. În Comitetul Gubernial al Partidului Eserilor şi în C.[omitetul] G. [ubernial] al Deputaţilor Ţărani.
12. Din partea Sovietului Executiv Gubernial al Deputaţilor Ţărani
13. Comitetul Funciar Gubernial
14. s.Balan
15. (Indescifrabil)
Data: 22. I. 1918

Partea luminoasă a biografiei lui Ştefan Botnariuc s-a terminat la 28 iunie 1940. De fapt, ea a mai continuat, dintr-o inerţie, până la 24 august a aceluiaşi an, când a fost luată decizia de a-l aresta. Dosarul cu nr. 824 a fost ca o groapă comună în care au fost aruncaţi de vii mai mulţi foşti deputaţi ai Sfatului Ţării:
Dosarul 824 (vol. I)
„24 august 1940, Chişinău
Decizie (despre alegerea formei de luare sub strajă):
A-l aresta.”
Decizia a fost luată în Chişinău, la N.K.V.D., unde se acumula toată informaţia despre persoanele care trebuiau închise. Se întocmeau liste, se verifica dacă n-au plecat peste Prut, dacă mai au rude care în caz de anchetă pot fi utilizate ca „material” pentru şantaj ş.a. Operaţia arestării devenea un lucru de rutină... Se întocmeau, desigur, şi o listă de martori şi una din posibilii informatori asupra cazului şi a persoanei, astfel încât ancheta să nu se reţină din motive neînsemnate. Totul se desfăşura într-un ritm de conveier industrial, care nu admite reţineri.

Chestionarul arestatului
1. BOTNARIUC
2. Ştefan Mefodie
3. 28 octombrie 1875
4. s. Balan, jud. Bălţi
5. —
6. Agricultor-ţăran.
7. —
8. —
9. Din ţărani.
10. - mijlocaş.
11. Şcoala de două clase (sau gimnaziu de două clase)
12. Membru al Partidului Ţărăniştilor - după revoluţie, până la revoluţie - membru al Partidului Socialiştilor Revoluţionari
13. Ucrainean, cetăţean român
14. N-am făcut serviciul, n-am participat
15. –
16. Şase persoane: eu, soţia, două fete şi doi băieţi. Arestat la 27.VII.1940. (Dar semnătura este de pe 22 iulie 1940 - Iu. C.)

Decizie
(despre transmiterea materialelor anchetei)
20.VIII.1940, or. Bălţi
A transmite materialele la N.K.V.D. Chişinău.
Sergent s.s. Pereşkoilov
Fiind întocmite formele primare, arestatul a fost expediat la Chişinău. Aici erau concentraţi anchetatorii care deja cunoşteau câte ceva din istoria Sfatului Ţării, în puşcărie se aflau câţiva membri pe care îi „storceau” ca să afle cât mai multe detalii. Ideea era foarte simplă: să demonstreze că primul parlament al Basarabiei a fost un fel de improvizare a oamenilor politici locali şi, prin urmare, hotărârile acestui for nu pot fi considerate legitime:

Proces-verbal, din 9/IX-40
Î.: Sunteţi acuzat conform articolelor 54-4; 54-13; 54-11 că fiind dispus duşmănos faţă de mişcarea revoluţionară, aţi luat parte activă în „S.Ţ.”, votând pentru dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi unirea ei cu România.
În anii următori, aţi contribuit la consolidarea ocupaţiei româneşti în Basarabia. Recunoaşteţi aceste fapte?
R.: Da, recunosc în deplină măsură.
Î.: Povestiţi-ne despre activitatea dvs. social-politică de până la revoluţie şi după.
R.: După 1905, am fost staroste sătesc. Am participat la lucrările primei Dume de Stat în calitate de alegător din jud. Bălţi.
Din 1906 până în 1917, am aderat la Partidul Cadeţilor. În 1905, în timpul alegerilor în Dumă, din mediul moşierilor basarabeni s-a fracţionat un grup „progresist”, care a început să se numească Partidul Cadeţilor, la acest grup, împreună cu alţi ţărani am aderat şi eu, votând pentru cadeţi.
La primirea mea în partid, doctorul Leopold Siţinschi mi-a explicat că Partidul Cadeţilor susţine autocraţia ţaristă, adică monarhia democratică-constituţională, şi mi-a explicat strategia partidului în privinţa pământului.
Aflând despre scopurile şi sarcinile cadeţilor, am aderat activ la Partidul Cadeţilor. Programa lor era ostilă prognozei bolşevicilor, deoarece, în esenţă, ea abătea muncitorii de la lupta revoluţionară.
În februarie, în revoluţie, când a venit la putere Guvernul Provizoriu, am fost ales preşedinte de voloste la Glodeni, jud. Bălţi şi, în aceeaşi şedinţă, am fost ales delegat la congresul ţăranilor din Basarabia.
La Chişinău, la Congresul Ţărănesc, am fost ales delegat la Petersburg la Congresul Soldaţilor şi Muncitorilor din întreaga Rusie, care a avut loc de la 1 până la 23 iunie 1917, adică în perioada existenţei Guvernului Provizoriu…
La acest congres, eu, împreună cu o grupă de basarabeni-delegaţi, am aderat la Partidul Eserilor, unde eram solidar cu politica dusă de Cernov şi Kerenski. Întrebarea principală pusă în discuţie era ofensiva armatei ruse pe frontul german. Noi eram pentru continuarea războiului până la biruinţa definitivă. Acest punct de vedere era susţinut de socialiştii revoluţionari şi de către socialiştii-democraţi. Bolşevicii, în frunte cu Lenin, erau împotriva ofensivei şi cereau terminarea războiului, dar întrucât adepţi ai Guvernului Provizoriu erau mai mult de o mie de persoane, iar bolşevici doar 123 de oameni, au învins adepţii Guvernului Provizoriu.
În legătură cu lansarea de către bolşevici a lozincii despre terminarea războiului, truditorii au început să părăsească tot mai mult frontul şi să adere la bolşevici. Pe de altă parte, au început să se înmulţească elementele revoluţionare.
Deşi guvernul provizoriu a şi început acţiunile militare împotriva Germaniei, ca să distragă populaţia de la revoluţie, acest plan n-a avut sorţi de izbândă - oamenii visau să se întoarcă acasă, în familie, la pământ.
În timpul Guvernului Provizoriu, în august 1917, am fost ales delegat din partea Comitetului Gubernial Basarabean la Congresul II al Ţăranilor, Muncitorilor şi Soldaţilor din toată Rusia, care şi-a ţinut lucrările de la 1 până la 12 septembrie 1917. În acest moment, eu eram în Basarabia preşedinte al Comitetului Gubernial pentru pământ.
La acest congres, eu îi susţineam pe eserii de stânga, dar majoritatea voturilor au primit-o reprezentanţii partidelor comuniste. După revenirea mea acasă, după congres, s-a şi „copt” revoluţia proletară şi la 7 octombrie 1917. La putere au venit bolşevicii şi eu, precum şi alţi reprezentanţi ai Partidului Eserilor, am ajuns să fim doar „foşti”.
Î.: Ancheta ştia că aţi fost participant activ al „S. Ţ.”. Caracterizaţi activitatea dvs. din această perioadă.
R.: În „S. Ţ.” am fost trimis din partea Partidului Ţărănesc. Comitetul acestui partid era condus de Inculeţ, Erhan ş.a. Iniţial „S.Ţ.” punea problema formării Republicii Moldoveneşti Basarabene Autonome. După aceea, sub presiunea naţionaliştilor moldoveni şi a românofililor, şi după exemplul „Radei Ucrainene”, s-a propus crearea unei autonomii basarabene independente, ceea ce s-a şi realizat în noiembrie 1917.
În interiorul „S. Ţ.”, ofiţerii naţionalişti şi soldaţii au format „B. M.”, care a şi pus problema despre ruperea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi unirea ei cu România. Aceasta s-a făcut în 1918, şi în martie, la 27, cu concursul României, a avut loc votarea pentru alipirea Basarabiei la România. Armata română se află pe teritoriul Basarabiei încă din ianuarie 1918.
Î.: Aţi participat la votarea ruperii Basarabiei de la Rusia Sovietică şi a unirii ei cu România?
R.: Da, am votat unirea Basarabiei cu România şi pentru aceasta, peste 10 ani, la intervenţia deputaţilor „S. Ţ.”, am primit şi eu, alături de alţii, 50 de hectare de pământ din partea guvernului român.
Î.: Cum aţi activat în „S. Ţ.”?
R.: În „S. Ţ.” am participat la lucrările Comisiei Agrare, unde am întocmit reforma agrară. Am participat la toate şedinţele „S. Ţ.”.
Î.: Corespundea năzuinţelor maselor truditoare unirea Basarabiei cu România?
R.: Nu. Ţăranii săraci erau împotriva unirii, deoarece ei reuşiseră să afle de programele bolşevice, care corespundeau cu necesităţile lor.
Î.: Din ce partide burgheze aţi făcut parte?
R.: Am fost membru al Partidului Naţional Ţărănist din 1922 până în 1933. Fiind activ, am fost ales primar al s. Balan, jud. Bălţi.
Î.: Ale cui interese le promova Partidul Naţional Ţărănist?
R.: Partidul Naţional Ţărănist era un instrument al statului burghez…
Î.: Ce posturi aţi ocupat în statul român?
R.: Din partea Partidului Naţional Ţărănist, din 1922, am fost – până în 1926 – senator de Bălţi…
Î.: Sunteţi acuzat că, fiind membru al „S.Ţ.” aţi votat unirea Basarabiei cu România şi ruperea ei de la Rusia Sovietică…
R.: Da, recunosc… am fost decorat cu Ordinul Coroana României şi cu medalia Ferdinand…”

Mă gândesc la acest ţăran ucrainean care a votat Unirea şi care 20 de ani a dus o viaţă paşnică, fiind preocupat doar de problemele gospodăriei sale, şi numai duminica, având o clipă de răgaz, sta la taifas cu prietenii, vorbea despre unele lucruri care se întâmplă dincolo de Nistru, deoarece ziarele sovietice nu scriau decât despre prietenia popoarelor, despre o viaţă nouă a ţăranului, despre un viitor luminos...
Acum, în puşcăria supraaglomerată, în care se aflau închişi şi unii dintre prietenii şi cunoscuţii săi, povestea frumoasă cu viaţa luminoasă promisă de comunism nu i se mai părea deloc ademenitoare. Precum nu i se mai părea potrivită nici decizia de a se despărți de pământul său. Falsa impresie că noile autorităţi „n-au să-şi pună mintea” cu un ţăran s-a dovedit a fi greşită. Noile autorităţi „aveau grijă” de fiecare individ, dar nu de prezentul lui, ci, în primul rând, de trecutul lui, de biografia şi de opţiunile lui politice.

Proces-verbal, 13/II.1941
Î.: Din ce partide româneşti aţi făcut parte după 1933?
R.: Mi se pare că după 1937 mi-am înaintat candidatura pentru alegeri parlamentare din partea Partidului „Agrar” (Partidul Argetoianu), dar n-am fost ales. Acest partid a suferit eşec în alegeri. Din alte partide n-am făcut parte.
Î.: Cu ce v-aţi îndeletnicit?
R.: M-am ocupat de agricultură…
Î.: Ce scopuri urmărea Partidul „Argetoianu”?
R.: Nu pot reproduce întocmai programul, era ceva cu pământul.

Interogatoriul s-a încheiat la 140 min.”
Dosarul lui Ştefan Botnariuc este unul „mic”. S-a început războiul. Deţinuţii au început a fi transferaţi înspre GULAG-ul siberian şi, „evident”, ca în orice lucru făcut de sovietici, existau şi pierderi. Abia în 1943, când frontul s-a stabilizat şi armatele germane au început să se retragă, organele represive şi-au reluat activităţile cu un avânt sporit. Au fost reînnoite dosarele, deoarece o bună parte din arhive s-au pierdut în evacuare. Documentele mărturisesc :
20 mai 1943, Secţia Specială a N.K.V.D. al U.R.S.S., or. Sverdlovsk
„Botnariuc Ş. M. a decedat în închisoare la 22 august 1941. Nici un fel de hotărâri pe baza dosarului lui n-au fost luate.”
Această poveste tragică a lui Ştefan Botnariuc nicidecum nu armonizează cu începutul ei, când după Unire, el a fost decorat şi a primit pământ, iar în fiecare an, cu ocazia zilei Unirii, era invitat la recepţia regală.
Şi dacă nu vom afla vreodată unde este groapa comună în care a fost aruncat cadavrul lui, suntem datori să ţinem minte pe acest ucrainean de obârşie, dar cu sufletul de român, care şi-a dus cu demnitate crucea destinului, întocmai ca patria lui – Basarabia.