Actualitate

Japoneza Nabi Tajima de 117 ani, cea mai vârstinică persoană din lume. Ce secret ascunde femeia

Nabi, care s-a născut la 4 august 1900 pe insula Kikai (prefectura Kagoshima) unde locuiește în prezent, a fost vizitată de autoritățile locale care i-au comunicat noul record pe care îl deține în lume, relatează NHK.

Bătrâna, care mănâncă de trei ori pe zi, nu mai vorbește, și doarme aproape tot timpul, s-a bucurat și a vrut parcă să facă câțiva pași de dans când un grup de vecini i-a cântat la un instrument un cântec tradițional, potrivit imaginilor difuzate de postul de televiziune NHK.

Nepotul lui Nabi, Hiroyuki Tajima, 64 de ani, a declarat: "Nu ne așteptam să devină cea mai vârstnică persană din lume; este ca un vis, sper să trăiască încă mult timp".

Numărul persoanelor în vârstă de 100 de ani din Japonia a crescut cu 2.132 de persoane, sau 3,2%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, ajungând în luna septembrie la cifra record de 67.284 de centenari, grație progreselor medicinii.

Este al 47-lea an consecutiv în care populația de centenari japonezi a crescut. Comparativ, doar 153 de persoane centenare trăiau în Japonia în anul 1963, pentru ca pragul de 1.000 de centenari să fie atins în anul 1983, 10.000 de centenari în 1998, 30.000 în 2007, în 2012 fiind trecut pragul de 50.000 de centenari.

Masazo Nonaka, născut în iulie 1905 la Ashono (în insula Hokkaido), este la 112 ani cel mai longeviv bărbat din lume.

AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *