Jimmy Breslin, jurnalistul american câștigător al unui premiu Pulitzer, a murit la 88 de ani

publicat în Media pe 20 Martie 2017, 11:10

Ziaristul newyorkez Jimmy Breslin, câștigător al premiului Pulitzer pentru editorialism în 1986 și autor de coloane în ziare timp de peste 50 de ani, a murit duminică în casa lui din Manhattan, la 88 de ani, a informat New York Daily News, cotidianul unde și-a desfășurat mare parte din carieră, relatează EFE. 

Jimmy Breslin, care a murit în urma unor complicații ale unei pneumonii, "a fost vocea furioasă, amuzantă, scandaloasă și atentă a oamenilor care transformă scrierea jurnalistică în literatură", a declarat redactorul șef al Daily News, Arthur Browne.

Într-unul din editorialele sale cele mai cunoscute și care i-a adus premiul Pulitzer, el a relatat despre prea puțin înțeleasă atunci boală SIDA, descriind suferințele unui bolnav, David Camacho.

Breslin a continuat să scrie până de curând deoarece, așa cum spunea el, mânia îl motivează: "Mânia este singura calitate care m-a menținut pe mine și pe oricine a studiat vreodată în viață, pentru a putea scrie editoriale în ziare", explicase veteranul jurnalist.

sursa: agerpres.ro