CSI / Rusia

John Brennan, fost director CIA, îngrijorat cu privire la contacte între apropiaţi ai lui Trump şi oficiali ruşi / Donald Trump a încălcat legea dacă a dezvăluit Rusiei informaţii clasificate

John Brennan a fost audiat marţi în Comisia pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor, unul dintre organismele care anchetează ingerinţele Rusiei în campania electorală din Statele Unite.

Congresmanul republican Tom Rooney l-a întrebat pe John Brennan dacă a descoperit vreodată dovezi directe despre legături între echipa de campanie a lui Donald Trump şi apropiaţi ai preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin.

"Au existat informaţii că serviciile ruse erau implicate direct în acest efort, cu scopul de a face unele persoane să acţioneze în numele lor, voluntar sau involuntar. Am fost preocupat de contacte pe care ruşii le aveau cu persoane din SUA", a răspuns John Brennan.

Biroul Federal pentru Investigaţii, Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor au declanşat anchete în cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi al presupuselor contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi. Un procuror special, Robert Mueller, va coordona investigaţiile.

Potrivit unor surse, Robert Mueller, "a primit autoritatea de a investiga posibilitatea unei tentative de acoperire" de către Preşedinţia SUA a ilegalităţilor comise de apropiaţi ai lui Donald Trump prin contactele cu oficiali ruşi.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a încălcat două proceduri legale dacă le-a dezvăluit informaţii clasificate oficialilor ruşi, a declarat marţi John Brennan, fost director al CIA, în timpul audierilor în Comisia pentru Informaţii a Camerei Reprezentanţilor.

Adam Schiff, un membru democrat al Camerei Reprezentanţilor, l-a întrebat pe John Brennan dacă este preocupat de speculaţiile conform cărora Donald Trump ar fi dezvăluit informaţii clasificate în cursul întrevederilor cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

"Dacă sunt adevărate relatările că preşedintele a decis să le transmită ruşilor informaţii clasificate, atunci a încălcat două protocoale. Primul interzice transmiterea unor astfel de informaţii miniştrilor de Externe aflaţi în vizite sau ambasadorilor. Sunt transmise doar prin canale de comunicaţii speciale. Al doilea este că, înainte de a le transmite informaţii clasificate partenerilor străini, trebuie să se meargă la agenţia care le-a obţinut pentru a se asigura că nu vor fi compromise surse, metode şi capabilităţi viitoare de colectare", a explicat John Brennan.

Donald Trump este acuzat că a dezvăluit informaţii clasificate în cursul întrevederii pe care a avut-o de curând cu Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, şi cu ambasadorul rus Serghei Kislyak. Numeroşi membri ai Congresului, inclusiv republicani, îi cer preşedintelui SUA, Donald Trump, să ofere explicaţii pentru informaţiile clasificate transmise Rusiei, care, potrivit unor surse citate de cotidianul The New York Times, ar fi fost primite din partea Israelului. Informaţiile clasificate dezvăluite de preşedintele SUA, Donald Trump, oficialilor ruşi proveneau de la un agent israelian catalogat de oficiali americani drept cea mai valoroasă sursă externă pentru informaţii despre reţeaua teroristă Stat Islamic, relatează cotidianul The Wall Street Journal. Potrivit unor oficiali din cadrul serviciilor secrete americane, sursa israeliană oferă informaţii foarte valoroase despre tentativele reţelei teroriste Stat Islamic de a aduce substanţe explozive la bordul avioanelor.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *