Astăzi 26 Septembrie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la ora 08:50
Abonamente

Comentariu 19 Decembrie 2013, ora 10:50

Marime Font

Jurnal de călătorie: Turcia, între Orient şi Occident

Sfârşitul de an mă prinde de obicei în diverse călătorii legate ori de finalităţile proiectelor de cercetare sau predare în care sunt implicat, ori de responsabilităţile de totalizare pe care le am în anumite organizaţii. 

 
 

Deja al doilea an activez în Comitetul Director al Proiectului privind înnoirea practicilor de predare a istoriei în regiunea Mării Negre, proiect gestionat de Asociaţia Europeană a Educatorilor de Istorie „EUROCLIO”, o asociaţie care funcţionează sub auspiciile Comisiei Europene, dar care este în acelaşi timp un partener al UNESCO şi al Consiliului Europei. Este o experienţă unică în felul său, pentru că scopul fundamental al asociaţiei şi al proiectului este sporirea interesului pentru abordări inovative şi responsabile în educaţia culturală, ce stimulează democraţia şi dialogul intercultural într-o regiune ce cuprinde state cu multiple probleme de interpretare a istoriei, cum ar fi Turcia, Ucraina, Armenia, Azerbaidjan, Georgia şi R. Moldova.

Dacă anul trecut şedinţa comitetului avea loc în Ucraina, într-un moment extrem de complicat al existenţei sale ca stat independent, când alegerile parlamentare din 2012 decideau încotro se vor îndrepta vecinii noştri, în acest an întâlnirea noastră de totalizare a fost la Istanbul, vechiul Constantinopol, fosta capitală a sultanilor otomani timp de secole. Am vizitat cu diferite ocazii Turcia. În multe privinţe relaţia dintre Turcia şi Europa s-a modelat în timp sub efectul straniu al atracţiei şi al respingerii, la fel ca şi în cazul actual al Ucrainei. Atât Turcia, cât şi Ucraina sunt entităţi statale importante, cu resurse umane şi naturale imense, dar şi capacităţi de a-şi negocia poziţionarea geopolitică şi avantajele calităţilor pe care le au în raport cu orice jucător al politicii globale. Ambele vor şi nu vor în Europa, doar că raţionamentele acestei ezitări sunt diferite, iar Turcia posedă un grad mai important de autonomie politică în raport cu marile puteri, ea însăşi proiectând un gen de influenţă asupra statelor din regiune.

Turcia: istoria unui popor nomad la porțile Europei

Atunci când te afli la Istanbul pe podul Sultan Mehmet, care unește Europa de Asia, îți dai seama de întreaga dimensiune a transformării suferite în secole de contact cu civilizația europeană de acest popor nomad. Veniţi la porţile Occidentului ca o hoardă asiatică, otomanii au distrus Imperiul Bizantin, una din cele mai superbe forme de civilizaţie, şi au fost pe cale să intre pe cai în inima civilizaţiei europene, după ce au îngenuncheat Balcanii şi o bună parte a Europei de Est. Opriţi sub zidurile Vienei de eforturile conjugate ale creştinătăţii catolice, Imperiul Otoman a proiectat pentru secole soarta părţii de est a continentului european, inclusiv a noastră, a românilor, dar a fost la rândul său expus unor efecte de europenizare şi de occidentalizare, care i-au modelat identitatea asiatică.



În secolele 16-17, dar mai ales în timpul sultanatului lui Soliman Magnificul, Imperiul Otoman a fost unul din cele mai puternice state ale lumii, un imperiu multinațional și multilingvistic care controla cea mai mare parte a Europei de Sud-Est, Asia de Vest, Caucazul și Africa de Nord. La începutul secolului 17 imperiul cuprindea 32 de provincii și numeroase state vasale, care ulterior au fost absorbite în imperiu, în timp ce altele au obținut diferite forme de autonomie, așa cum a fost și cazul țărilor române.
În secolul 18, ca rezultat al numeroaselor înfrângeri în războaiele cu Rusia, Imperiul Otoman conștientizează că reformele după tipar occidental operate de Petru cel Mare a dat Imperiului Rus mari avantaje, ceea ce determină o necesitate de occidentalizare, în special tehnologică, pentru a evita colapsul. Artizanul primelor schimbări a fost Selim III (1789–1807), care a adoptat primele măsuri de europenizare a imperiului, în special a armatei, reforme întâmpinate cu rezistență de liderii religioși și corpul de ieniceri, fapt ce a condus la asasinarea sa, dar opera a fost continuată de succesorul său Mahmud II, care a eliminat trupele de ieniceri în 1826. În perioada Tanzimatului (1839–1876), considerată prima Epocă Constituțională, are loc prima modernizare reală după tipare occidentale care a cuprins un șir de reforme constituționale (noua constituție de inspirație franceză este adoptată în 1876), printre care armata modernă de conscripție, reformele sistemului bancar, decriminalizarea homosexualității, înlocuirea legislației religioase cu cea seculară și apariția ghildelor cu fabrici moderne.

A doua Eră Constituțională începe cu Revoluția Junilor Turci (3 iulie 1908) care anunță restaurarea constituției din 1876 și restructurarea Parlamentului Otoman, ceea ce a dat un impuls sporit vânturilor de occidentalizare și modernizare a țării.

Reformele lui Atatürk și europenizarea Turciei

Istoria modernă a Turciei începe cu fondarea republicii la 29 octombrie 1923 de către Mustafa Kemal (Atatürk, adică părintele turcilor), care devine primul președinte al noului stat. Odată cu ratificarea celei de-a doua constituții la 20 aprilie 1924, țara cunoaște în următorii zece ani un proces spectaculos de occidentalizare prin reformele lui Atatürk, care au cuprins unificarea învățământului; discontinuarea titlurilor religioase; închiderea curților de justiție islamice și înlocuirea legislației canonice islamice cu un cod civil laic de inspirație elvețiană și cu un cod penal modelat după tiparele codului penal italian; recunoașterea egalității gender și acordarea drepturilor politice depline femeilor la 5 decembrie 1934; reforma lingvistică, care înlocuia alfabetul turc otoman cu noul alfabet turc ce deriva din alfabetul latin etc.

Cronologia reformelor kemaliste este edificatoare și educatoare pentru statele aflate în procese de transformare și modernizare, când conducerea are resursele interne și voința politică de emulare a modelului occidental, în dorința de a da naştere unui model autentic de dezvoltare: 1 noiembrie 1922 – abolirea instituției sultanatului; 29 octombrie 1923 – proclamarea republicii; 25 noiembrie 1925 – schimbarea legislației în vestimentație; 1 martie 1926 – introducerea noului cod penal; 4 octombrie 1926 – introducerea noului cod civil; 1 noiembrie 1928 – adoptarea noului alfabet turc; 21 iunie 1934 – introducerea legii privind numele de familie; 26 noiembrie 1934 – abolirea titlurilor; 5 decembrie 1934 – drepturi politice depline pentru femei, de a vota și a fi alese; 5 februarie 1937 – includerea principiului laicității în constituție.

Autoritarismul „luminat” a lui Atatürk n-a fost digerat ușor în epocă de contemporanii săi, asupra sa fiind organizate mai multe asasinate, iar reformele au întâmpinat o rezistență acerbă din partea islamiștilor și tradiționaliștilor. Cu toate acestea, țara a mers ferm și după moartea sa în 1938 pe calea aleasă de conducătorul său, iar aceste reforme au creat premizele unei apropieri ireversibile ale Turciei de Europa.

Turcia și UE: o relație a atracției și respingerii

Suporterii reformelor lui Atatürk se numesc Kemaliști, ei fiind distinși de Islamiști, cele două reprezentând curente divergente privind rolul religiei în viața publică a Turciei. Kemaliștii combină în general un gen de autoritarism democratic bazat pe constituție laicizată și modul de viață occidental, care susține intervenția statului în economie, educație și alte servicii publice. Începând cu anul 1980, creșterea inegalităților în venituri și distincții de clasă au permis ascensiunea unui populism islamic, o mișcare care în teorie susține un gen de democrație islamică, cu un respect sporit față de legile și tradițiile legilor șariatului islamic în viața de zi cu zi, obligație față de autoritate, solidaritate comunitară și justiție socială.
În conformitate cu orientarea sa tradițională spre Occident, relațiile cu Europa (iar după al Doilea Război Mondial și cu Statele Unite) au fost întotdeauna partea centrală a politicii externe turce. Turcia a devenit membru fondator al Consiliului Europei în 1949, apoi a aplicat pentru a deveni membru asociat al Comunității Economice Europene și a obținut statutul de membru asociat în 1963. După decenii de negocieri politice, Turcia a aplicat pentru a deveni membru al UE în 1987, a devenit membru asociat al Uniunii Europene Occidentale, a aderat la Uniunea Vamală a UE în 1995 și este în negocieri oficiale de aderare la UE din 2005.

Argumentele pro și contra aderării Turciei au adus în prim-plan o gamă variată de aspecte, percepute atât ca oportunități, cât și ca provocări. Schițarea profilului de țară evidențiază întreaga problematică la care trebuie să dea răspunsuri Turcia pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene: de la argumente geografice, demografice și religioase (cu o suprafață de 769,6 km din care mai puțin de o treime se află în Europa și restul în Asia, cu o populație de aproximativ 90 milioane de locuitori dintre care 99,8% sunt adepți ai islamismului și o natalitate care, conform previziunilor, ar face-o în 2015 să fie cel mai populat stat din Uniune), la argumente economice, geopolitice, de reprezentare instituțională, fără a le omite pe cele care vizează segmentul democrație-drepturile omului.

Cu toate particularitățile pe care le prezintă, totuși Turcia s-a definit ca un model pentru alte state musulmane, arătând că democrația și Islamul sunt compatibile, iar tiparele civilizației occidentale pot oferi soluții viabile în realizarea unei modernizări pentru a face față provocărilor globalizării. La rândul său, promovarea multiculturalismului în Europa ca principiu de politică externă europeană devine de asemenea o necesitate pentru a face față provocărilor globale. Drumul Turciei către Uniunea Europeană se dovedește a fi unul pe cât de lung, pe atât de sinuos, iar obținerea statutului de stat membru în cadrul acestei structuri se proiectează ca o miză cu valențe multiple. Complexitatea „dosarului turc” ne determină să afirmăm că a deveni membru al Uniunii Europene a fost și este o decizie politică bazată pe potențialul statului candidat și nu pe identitatea sa. Iar atunci când te afli în Turcia înțelegi că totuși această țară este una europeană.

Un articol de:
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 25 Septembrie 2018, ora: 23:44 de Ana Marchitan

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă Din editia print

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă

Rușii consideră că nu e timpul potrivit pentru acordarea autocefaliei Bisericii de la Kiev, în timp ce ucrainenii dau asigurări că numai așa se va face dreptate

( ) Citeşte tot articolul



Opinii & Editoriale 26 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Râmătorii de sensuri

Totul e înspăimântător de simplu: când ne naștem, fiecăruia, Dumnezeu îi dă câte un Boț de lut, căruia noi îi zicem DESTIN, îi pune în față un CRONOMETRU, dă startul și în perioada de timp rezervată noi trebuie să reușim să modelăm ceva din el.

() Citeşte tot articolul

Editorial 24 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Republica Moldova cu o mână dă, cu alta lovește

Republica Moldova e un ceas cu rotițele stricate. Sau, mai degrabă, fiecare rotiță funcționează de capul ei. Iar dacă ele nu funcționează cum trebuie, nu avem nici oră, nu avem nici ceas. Moldova ca stat e de mult timp nefuncțională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md