Actualitate

Jurnalistul american Larry King a suferit un atac de cord

Potrivit unor surse din anturajul său, King avea probleme de respiraţie în ultimele luni şi era programat pentru o angiografie în ziua în care a suferit atacul de cord. Apropiaţii acestuia au declarat pentru TMZ că în timp ce era acasă pregătindu-se să meargă la spital, a intrat în stop cardiac.

El a fost luat cu o ambulanță şi transportat la spital, unde doctorii i-au efectuat o angioplastie. Apoi i-au deschis o arteră care nu mai funcţiona și i-au introdus mai multe stenturi. Legenda talk-show-rilor de televiziune a fost dus în unitatea de terapie intensivă cardiacă și urmează să fie externat în cursul zilei de luni.

King a supraviețuit atacului de cord în 1987 și a suferit o intervenție chirurgicală de by-pass cvintuplă, ceea ce l-a determinat să renunțe la fumat și să piardă în greutate.

Medicul său a efectuat cu succes angioplastia și a introdus stenturi pentru a redeschide ulterior bypass-ul din 1987, informeaza USA Today care spune ca a fost vorba de o angina pectorala, adica o durere toracica cauzata de un flux sanguin redus la nivelul inimii.

Larry King a prezentat celebra sa emisiune "Larry King Live" pe postul de televiziune CNN din 1985 pana in 2010. Emisiunea sa, "Larry King Live", intrase in Cartea Recordurilor ca cel mai longeviv talk-show TV moderat fara intrerupere de aceeasi persoana.

In 2013, fostul prezentator vedeta al CNN a starnit vii controverse dupa ce a anuntat ca talk-show-ul sau va fi difuzat de acum de televiziunea rusa de limba engleza Russia Today, un canal pro-Kremlin ce isi propune in primul rand sa prezinte punctul de vedere al Moscovei cu privire la ce se intampla in lume, transmite AFP.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *