Astăzi 19 Septembrie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la ora 17:58
Abonamente

Editorial 20 Octombrie 2017, ora 06:00    Din editia print

Marime Font

Jurnalul Morții sau Ultimul Editorial

Pe când eram student, cred că am fost la sute de lansări de carte la Uniunea Scriitorilor și pe la fel de fel de biblioteci. O făceam din două motive, care se cam ceartă între ele, dar n-am ce să le fac - e treaba lor.  

 
 
 

Pe de o parte, îmi plăcea să mă mir de dizabilitățile unor volume și de laudele excesive pe care le primeau autorii lor de la cei mai de vază literați și critici ai ţării. Mă întrebam cum de nu le este rușine acestora să vorbească și de ce se fac de toată rușinea, iar acest gând mă amuza. Pe de altă parte, fiind student și fără tată, mai ales pe timpul lui Lucinschi, când ne prăpădeam cu toții de sărăcie, voiam și eu să mănânc ceva mai bun. Iar lansările de carte la care mă refer se încheiau întotdeauna cu burta plină și cu capul plăcut amețit, ceea ce era destul de ispititor pentru un tânăr de 20 de ani. De aceea, ca să fiu și vesel, și sătul, făceam tot posibilul ca să nu pierd astfel de șezători, la care mergeam ca la nişte zile de naştere.

Sunt scriitor ilegal de două ori

Odată cu anii, am prins firul celor întâmplate la lansările de carte despre care vă povestesc. Poţi să fii tu scriitor sau academician, poet sau critic literar, dar când îți urlă mațele de foame, ești gata să-ți mai calci pe inimă și să mergi la câte un compromis. La urma urmelor, nu-ți calci în picioare demnitatea, ci doar numele și, în mod prioritar, foamea. Așa se împăca varza cu capra şi bun mai era vinul ghiurghiuliu...

Puțin mai târziu, am înțeles că sau eu sunt un nenorocit, sau trăiesc într-o lume debilă. S-a întâmplat în anul 1998, când mi-a apărut prima carte, care a fost premiată de Uniunea Scriitorilor și, chiar dacă statutul acestei instituții o obliga să mă primească în rândurile sale, Consiliul Uniunii a decis să nu mă ia în seamă. Fiind deja la curent cu toate regulile ascunse ale scriitorilor, am rugat-o pe mama să-mi facă două ceaune cu sarmale și am cumpărat vreo cinci votci, pe care le-am cărat cu un taxi la Uniune. Am aşteptat cu masa plină vreo patru ore, ca să iasă la urmă Nicolae Esinencu și să-mi spună: „Măi Pașa, rahaţii ăștia nu te-o acceptat”… Ok, i-am lăsat să se îndoape cu găluștele mamei și am tuns-o de acolo, jurându-le la despărţire că niciodată în viață nu voi fi membru al Uniunii Scriitorilor. Dar așa cum în ţara asta toate se întâmplă pe de-a-ndoaselea, acum câțiva ani m-au primit în Uniune fără voia mea. Adică, au încălcat statutul de două ori. De ce s-a întâmplat așa, ar fi urât s-o spun acum, dar sper că o voi scrie cândva într-o carte.



Scriind aceste rânduri, nu intenționez să afirm că unii dintre scriitorii noștri sunt proști. O mare parte din ei sunt necitiți. Poate că în tinerețea lor unii, îndrăgostindu-se, i-au scris unei fete o sută de poezii și s-au crezut scriitori, după care au uitat literele… Totuși, asta nu e o dovadă a talentului, pentru că toți studenții de la facultățile de litere și jurnalism scriu poezii. Din păcate, mulți oameni fără carte se cred erudiți în aceeași măsură în care politicienii noștri se cred salvatori ai țării…

Un scriitor nou

Într-adevăr, noi avem foarte puțini scriitori buni. De aceea mă simt nevoit să recunosc că zilele trecute am fost fericit, când am citit doar câteva pagini, care pot reprezenta o filă de aur din istoria literaturii române din Basarabia. Este vorba despre jurnalul unui om plecat dintre noi care, înțelegând din timp că moartea îi bate la ușă, și-a descris în detalii ultimele emoții. Când scriam romanul „Karlik”, am discutat și eu cu mai mulți muribunzi de prin spitalele Chișinăului, dar nici unul nu mi-a vorbit atât de limpede. Nici mai mult, nici mai puțin, așa ceva nu mi-a fost dat să citesc niciodată în literatura noastră. De aia sunt convins că aceste pagini merită toată gratitudinea juriilor literare nu numai din ţara noastră.

Mă refer la paginile de jurnal scrise de Constantin Tănase înainte de moarte, care au văzut lumina tiparului în volumul proaspăt editat ULTIMUL EDITORIAL. Tănase a fost șeful meu mulți ani și l-am cunoscut doar ca publicist, dar niciodată n-am crezut că el poate fi şi un prozator de asemenea valoare. Nu exagerez când spun că cele câteva zeci de pagini de jurnal prin care el şi-a descris ultimele zile înainte de deces, devansează toate cărțile scrise de majoritatea membrilor Uniunii Scriitorilor din Moldova și de o parte importantă a membrilor Uniunii Scriitorilor din România.

Din aceste considerente, citind ULTIMUL EDITORIAL, am trăit şi o dezamăgire. Chiar mi-a părut rău că în acelaşi volum sunt publicate și articole de presă ale autorului, care pun în umbră paginile de jurnal. Dacă editorialele lui Tănase sunt foarte bune, dar sunt cunoscute ca idee şi stil, jurnalul său sparge tiparele. Iată de ce consider că aceste pagini şi-ar fi găsit mult mai bine locul într-un volum aparte.

Lecția morții

Aș cita câteva fragmente din acest jurnal, dar nu vreau, pentru că vă aştept la lansare astăzi, la ora 15.00, la Teatrul „Alexe Mateevici” din Capitală. Dacă vreți să-l cunoașteți pe Constantin Tănase altfel, sunt sigur că nu veţi ignora acest eveniment. Iar când veţi avea cartea în mâini, să nu uitaţi de pagina 289! În primul rând, atunci vă veţi convinge şi voi că s-a mai născut un prozator român în țara noastră. În al doilea rând, veţi simţi gustul adevărat al morţii şi veți învăţa o lecţie foarte utilă, pentru că Tănase explică totul de-a fir a păr. De aia, citiți-l, dacă vreți să fiți curajoşi în clipa în care veţi constata că vi s-au terminat toate drumurile.  

Un articol de: Pavel Păduraru Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 18 Septembrie 2018, ora: 19:33

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul



Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

Zece ani de la războiul ruso-georgian. Cauze și efecte

În această săptămână, s-au împlinit zece ani de la războiul ruso-georgian, care a condus la apariția a două noi conflicte înghețate în Regiunea Extinsă a Mării Negre: Abhazia și Osetia de Sud, recunoscute ca state independente, cu precădere, de către Federația Rusă. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 10 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Tata cu trei feciori

Nu știu de ce, poate de-atâta că vine sezonul rece, când moldovenii (etnicii români), dârdâind de frig, revin la îndeletnicirea lor milenară – crearea folclorului – poate pentru că s-au întors deputații din vacanță și reîncepe sezonul fierbinte,...

() Citeşte tot articolul

 

 


Cele mai citite articole Timpul.md