UE / Nato

Justiţie independentă şi climat investiţional pentru o integrare de succes

„Într-un an de zile, RM a reuşit destul de multe lucruri. În cadrul negocierilor au fost create patru grupuri tematice de lucru: dialog politic şi reforme, cooperarea economică, sectorială şi financiară, justiţia şi securitatea şi contactele interumane. Apoi au avut loc multiple întruniri, la care s-au discutat problemele privind crearea Zonei de liber schimb, aprofundată şi comprehensivă cu UE. Vom remarca, de asemenea, Forumul „Parteneriat pentru Moldova”, la care a fost aprobat programul „Relansăm Moldova”, dar şi lansarea dialogului despre liberalizarea regimului de vize. UE a acordat RM ajutor pe multiple planuri, inclusiv în domeniul consolidării capacităţilor administrative. Totodată, suportul politic a fost unul imens: am văzut aici reuniunea Grupului „Prietenii Moldovei”, cu reprezentanţi ai 24 de ţări UE, am văzut câteva vizite ale comisarilor europeni. Dar UE a fost destul de activă şi în privinţa creării noilor oportunităţi pentru soluţionarea conflictului transnistrean.

RM mai are de lucrat la capitolul instabilitate politică. Europenii aşteaptă progrese, noi nu putem sări peste trepte. Deocamdată, suntem văzuţi de UE în cadrul Politicii Europene de Vecinătate, actualizată prin Parteneriatul Estic. Pentru RM, statutul de „ţară de succes” în Parteneriatul Estic este cel mai prolific. Dar, dacă nu revenim la stabilitate politică şi nu începem reformele, UE nu ne poate ajuta. Europenii ne spun clar: o justiţie independentă, climat investiţional, o dezvoltare democratică, respectarea drepturilor omului – sunt lucruri pe care Guvernul şi cetăţenii le ştiu demult. Rămâne doar să le implementăm într-un timp cât mai apropiat”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *