Actualitate

Kaufland se RETRAGE de pe piaţa din Australia

Retailerul german Kaufland a luat decizia de a se retrage de pe piaţa din Australia la scurtă vreme după ce a anunţat planuri pentru 20 de magazine, respectiv o investiţie de 500 de milioane de dolari australieni (300 mil. euro).

Nemţii anunţă că îşi vor concentra atenţia pe piaţa europeană unde văd potenţial de dezvoltare. Primele maga­zine din Australia au fost deschise în 2019, astfel că nu se vor opera multe închideri. Prin comparaţie, în Europa sunt circa 1.300 de unităţi pe for­matul de hipermarket.

„Aceasta nu a fost o decizie uşoară pentru noi. Întotdeauna ne-am simţit bineveniţi în Australia”, declară Frank Schumann, CEO Kaufland International. „Dorim să le mulțumim angajaților și partenerilor noștri de afaceri, care ne-au acordat sprijinul lor în ultimii anii. De asemenea, am dori să mulțumim autorităților că au fost foarte deschise față de proiectele noastre."

„În Europa, vedem un mare potențial de creștere pentru noi. Vom contribui activ la modelarea sectorului de retail european, consolidând astfel poziția noastră în topul companiilor din domeniu”, continuă Frank Schumann.

https://www.zf.ro/
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *