Kremlin: Ajutorul militar al SUA pentru Kiev va duce la un comportament impredictibil şi periculos
Reacţia vine după ce, ieri, la Casă Albă, preşedintele Joe Biden i-a promis omologului său ucrainean un ajutor de 60 de milioane de dolari pentru chestiunile de securitate ale Ucrainei. În schimb, preşedintele american a fost evaziv în ce priveşte chestiunea aderării acestei ţări la NATO.
Comentând rezultatele întâlnirii de la Washington între preşedintele american, Joe Biden, şi liderul de la Kiev, Volodimir Zełenski, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat astăzi că o eventuală admitere a Ucrainei în NATO va determina Moscova să ia contramăsuri, Rusia considerând foarte periculoasă apropierea în continuare de graniţele sale a infrastructurii militare a Alianţei.
Kremlinul, pe de altă parte, nu a confirmat afirmaţiile Kievului privind pregătirea unei întâlniri între preşedinţii Vladimir Putin şi Volodimir Zełenski. Dmitri Peskov a declarat că, deşi niciuna din părţi nu respinge ideea unei asemenea întâlniri, posibila ei agendă este departe de a fi convenită şi nu există, citez, substanţa care să fie obiectul discuţiilor. El a adăugat că nu crede că o asemenea întâlnire poate avea loc în acest an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!