Astăzi 19 Septembrie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la 18 Septembrie 2018
Abonamente
 
 
 

Actualitate 1 Iunie 2016, ora 16:30

Kremlinul i-a amintit liderului turc ce trebuie să facă ca să obțină ”iertarea lui Putin”

Marime Font

Kremlinul i-a reamintit președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, că Rusia încă mai așteaptă scuze pentru doborârea bombardierului rusesc Su-24 și moartea pilotului Oleg Peșkov, vre explicații privind cauzele incidentului precum și compensații financiare.

Purtatorul de cuvânt al Kremlinului a raspuns astfel la declarația lui Erdogan care „nu înțelegea ce primi pași ar trebui să facă Turcia ca să își îmbunătățească relațiile cu Rusia”.

„Nu mă simt în măsura sa dau sfaturi președintelui unei alte țări, ar fi incorect, dar consider că este necesar să-i reaminteasc declarațiile repetate facute de președintele țării Vladimir Putin (pe această temă)” – a declarat Peskov, citat TASS.



Purtatorul de cuvant al Kremlinului a spus că, explicații similare au fost date și cu alte ocazii, la alte niveluri. „Președintele in persoana, la doar câteva zile după uciderea pilotul nostru a spus că, după o astfel de acțiune agresivă și perfidă, în mod natural, partea rusă se așteaptă la scuze, o explicație a motivului incidentului, compensații pentru avionul doborât, precum și despăgubirea familiei pilotului decedat,” – a spus Peskov, exprimându-și regretul că „până în prezent partea turca nu a fost făcut niciun pas în această direcție”.

Pe 31 mai, în timp ce se afla la Izmir, înainte de a pleca în turneul sau din Africa, Erdogan a declarat că dorește o îmbunătățire a relațiilor cu Rusia, dar a subliniat că „nu înțelege” ce fel de „primi pasi” în îmbunătățirea relațiilor așteaptă Moscova de la Ankara.

Înainte de asta, în timpul vizitei sale în Grecia, care a avut loc între 27-28 mai, Putin a spus că în ciuda incidentul cu Su-24, Rusia doreste sa reia relațiile cu Turcia, dar a subliniat faptul că Ankara încă nu și-a cerut scuze pentru incident.

„Noi nu am auzit scuzele. Nu am auzut vreo disponibilitate de a repara prejudiciul. Am auzit doar declarații despre dorința de a relua.. . Da, și noi dorim să reluam relațiile”, – a spus Putin. 

paginaderusia.ro

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 18 Septembrie 2018, ora: 19:33

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 18 Septembrie 2018, ora: 08:04

Semnificaţii istorice pentru 18 septembrie / 1923 - S-a născut Regina Ana, soţia Regelui Mihai al României

Semnificaţii istorice pentru 18 septembrie / 1923 - S-a născut Regina Ana, soţia Regelui Mihai al României Foto: Mediafax.ro/Afp

1970 - A murit, la doar 28 de ani, Jimi Hendrix, considerat unul dintre cei mai mari chitarişti rock din lume. Stilul său de a cânta la chitara electrică a influenţat majoritatea chitariştilor moderni. În 2003 a fost numit de revista Rolling Stone „Cel mai mare chitarist al...

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

Zece ani de la războiul ruso-georgian. Cauze și efecte

În această săptămână, s-au împlinit zece ani de la războiul ruso-georgian, care a condus la apariția a două noi conflicte înghețate în Regiunea Extinsă a Mării Negre: Abhazia și Osetia de Sud, recunoscute ca state independente, cu precădere, de către Federația Rusă. 

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 10 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

27 de ani

A mai trecut un an de la declararea independenței. Unii dintre noi au sărbătorit, au ţinut discursuri, au dansat, au mers la concerte. De parcă totul ar fi fost minunat. 27 de ani de dezamăgiri.

() Citeşte tot articolul

Editorial 10 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Tata cu trei feciori

Nu știu de ce, poate de-atâta că vine sezonul rece, când moldovenii (etnicii români), dârdâind de frig, revin la îndeletnicirea lor milenară – crearea folclorului – poate pentru că s-au întors deputații din vacanță și reîncepe sezonul fierbinte,...

() Citeşte tot articolul