Astăzi 22 Octombrie 2019, Marţi - Ultima actualizare la ora 14:12
Abonamente

Externe 26 Iunie 2019, ora 08:20    Din editia print

Kremlinul refuză să elibereze marinarii ucraineni

Marime Font

Rusia nu va elibera marinarii ucraineni, care au fost luați prizonieri de război. Purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a anunțat că Rusia nu va pune în aplicare decizia Tribunalului Internațional pentru Dreptul Mării al Națiunilor Unite, scrie Unian.ua. 

„Cazul respectiv nu intră în competențele acestei instanței de judecată. Aceasta este poziția Federației Ruse, după cum se cunoaște”, a subliniat Pescov.

Pe 25 mai, Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării al ONU a obligat Rusia să elibereze marinarii ucraineni și navele capturate. Rușii nu au recunoscut decizia Tribunalului și au refuzat să o execute. La rândul său, ambasadorul Ucrainei în Germania, Andrei Melnik, a declarat că, în cazul nerespectării deciziei, Ucraina va cere impunerea „sancțiunilor din Hamburg".


Pe 25 noiembrie 2018, navele de frontieră ale Federației Ruse din strâmtoarea Kerci au capturat trei nave de război ucrainene, care circulau în mod planificat din portul Odesa în portul Mariupol, și 24 de marinari. „Judecătoriile” din Crimeea controlate de Rusia au arestat toți marinarii capturați timp de două luni, după care aceștia au fost transportați la Moscova.
 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 14:12

 Scorpionul este unul dintre cele mai puternice și misterioase semne, pentru că este conectat cu tumultul inconștientului și oceanul emoționalității pure. Atunci când Soarele, semn al individualității și afirmării, pătrunde în Scorpion, multe trăiri ale zodiilor ies...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 14:06

Conducerea Facebook a anunţat luni că a blocat patru operaţiuni de manipulare a opiniei publice realizate de grupări ce se prezentau drept utilizatori ai reţelei sociale, dar erau susţinute de entităţi statale din Iran şi Rusia, informează Agerpres. Trei dintre campanii erau...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 13:54

Existenţa vechiului oraş Mahendraparvata, odinioară una dintre capitalele imperiului Khmer, oraş menţionat în numeroase izvoare istorice, a fost în sfârşit confirmată de arheologi, folosind instrumente de ultimă generaţie, sub jungla cambodgiană, informează Agerpres,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 13:25

 Prețul la gaz pentru consumatorii finali ar trebui să fie mai mare, spune președintele Moldovagaz, Vadim Ceban. Într-un interviu pentru Newsmaker, noul șef al întreprinderii se declară mirat că, anterior, tarifele au fost micșorate în condițiile unor tendințe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 13:10

De anul viitor, în ţara noastră ar putea fi interzise produsele care conţin plumb: jucării, vopsele şi materiale de construcţie. Propuneri în acest sens au fost elaborate deja de responsabilii Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică şi urmează să ajungă pe masa...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 13:06

Un incident șocant a avut loc weekendul trecut la Vulcănești. Un bărbat de 67 de ani a ajuns la reanimare. Un vecin al său a intrat în curtea sa și l-a bătut crunt cu o lopată.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 12:29

Pretendenții la funcția de director al Serviciului Vamal: Avere și interese

Pretendenții la funcția de director al Serviciului Vamal: Avere și interese

Cinci candidați au rămas în cursa pentru funcția de director al Serviciul Vamal: un actual și trei foști angajați ai instituției, dar și un șef de direcție de la Curtea de Conturi. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 12:00

Trecem la ora de iarnă sâmbătă spre duminică, un motiv în plus de stres pentru organism, alături de schimbările bruște ale vremii. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră și, ca să ne adaptăm schimbării, avem nevoie de cel puțin două săptămâni spun medicii....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 11:53

 Gerrit Jan van Dorsten, în vârstă de 67 de ani, apărea pe rețeaua de socializate Facebook sub numele John Eagles și avea pe profilul diverse fotografii și clipuri video. Bărbatul de 67 de ani din Olanda care și-ar fi sechestrat timp de 9 ani copiii într-o casă...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 11:49

Aeroportul Chișinău, gestionat de compania „Avia Invest”, a obținut Premiul Mare „Big See Tourism Award” la prestigiosul festival „Creative Tourism” din Slovenia. Premiul i-a fost oferit Aeroportului pentru designul conceput de compania...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 11:48

Tragedie aviatică în Brazilia. Un pieton, un șofer și pasagerul unui avion de mici dimensiuni au murit după ce aeronava s-a prăbușit pe o stradă aglomerată.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 11:00

Soția lui Năstase recunoaște că Chișinăul nu-i suficient de sigur pentru dânsa și copiii ei. Chiar dacă soțul ei e ministrul de Interne

Soția lui Năstase recunoaște că Chișinăul nu-i suficient de sigur pentru dânsa și copiii ei. Chiar dacă soțul ei e ministrul de Interne

Liderul PPDA, Andrei Năstase, este un model de înțepenire în propria importanță. În opinia jurnaliştilor de la Politics, Năstase este modelul omului care nu învață - pentru că e sigur că le cunoaște pe toate. Totodată, portalul citat demolează ipoteza...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 10:20

Cât fac 2+2x2-2x2? Exercițiul simplu de matematică care a revoltat internetul

Cât fac 2+2x2-2x2? Exercițiul simplu de matematică care a revoltat internetul

O problemă de matematică simplă, pentru elevii de clasa a patra, a revoltat internetul.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 10:08

Aliata lui Igor Dodon, Maia Sandu vrea ca Parteneriatul Estic să ofere perspective clare de aderare la Uniunea Europeană

Aliata lui Igor Dodon, Maia Sandu vrea ca Parteneriatul Estic să ofere perspective clare de aderare la Uniunea Europeană

Începând cu 2020, UE își propune realizarea unei noi agende a politicii de vecinătate. Astfel, după 10 ani, este pusă în discuție regândirea formatului și crearea unui PaE 2.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 09:59

Caz HORROR la Dubasari. Un minor a decedat, după ce a fost bătut de prieteni, pentru că nu a vrut să le cumpere alcool. A fost dus pe un câmp și pus să-și sape propria groapă

Caz HORROR la Dubasari. Un minor a decedat, după ce a fost bătut de prieteni, pentru că nu a vrut să le cumpere alcool. A fost dus pe un câmp și pus să-și sape propria groapă

Un minor a fost batut cu sange rece de catre mai multi amici, pentru ca nu a vrut sa le cumpere alcool. Baiatul a fost dus pe un camp si impus sa-si sape propria groapa, iar apoi lasat sa zaca in cimitir.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 22 Octombrie 2019, ora: 09:53

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 22 OCTOMBRIE 2019. VĂRSĂTORII POT PIERDE O FUNCȚIE

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 22 OCTOMBRIE 2019. VĂRSĂTORII POT PIERDE O FUNCȚIE

Horoscopul zilei de 22 octombrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 22 octombrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 22...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Octombrie 2019, ora: 18:54

Cazul pădurarului ucis în Maramureș a ajuns la BBC. Ce relatează postul public de televiziune de la Londra

Cazul pădurarului ucis în Maramureș a ajuns la BBC. Ce relatează postul public de televiziune de la Londra

BBC relatează că Liviu Pop avea trei copii și că ar fi al șaselea pădurar ucis în ultimii ani. Cazul lui Liviu Pop, pădurarul din Maramureș ucis săptămâna trecută, a ajuns în presa internațională. BBC, televiziunea publică din Marea Britanie, relatează,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Octombrie 2019, ora: 18:17

Ion Ceban este candidatul care a obținut cele mai multe voturi în toate cele cinci sectoare ale capitalei

Ion Ceban este candidatul care a obținut cele mai multe voturi în toate cele cinci sectoare ale capitalei

Ion Ceban este candidatul care a obținut cele mai multe voturi în toate cele cinci sectoare ale capitalei.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Octombrie 2019, ora: 15:06

Liderii UNIONIȘTI din R. Moldova sunt chemați la un CONGRES de către câștigătorul nr.3: „Suntem gata să facem un Congres pentru a FUZIONA într-un singur partid”

Liderii UNIONIȘTI din R. Moldova sunt chemați la un CONGRES de către câștigătorul nr.3: „Suntem gata să facem un Congres pentru a FUZIONA într-un singur partid”

Liderul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, cheamă reprezentanții partidelor unioniste din R. Moldova, inclusiv pe liderii acestora, la un Congres al Unioniștilor, în cadrul căruia să fie puse bazele unei formațiuni politice puternice, care să obțină victorii în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Octombrie 2019, ora: 15:05

Ion Tăbârță: Optimismul PSRM a fost supraestimat. Căderea Partidului Democrat nu este chiar atât de mare cât s-a așteptat

Ion Tăbârță: Optimismul PSRM a fost supraestimat. Căderea Partidului Democrat nu este chiar atât de mare cât s-a așteptat

La alegerile locale generale de ieri, voturile au fost divizate pe criterii geopolitice și etnice, consideră unii analiști politici de la Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)