Astăzi 26 Septembrie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la 25 Septembrie 2018
Abonamente

 
 

Spectacole 10 Iulie 2015, ora 12:27

La Clișova Nouă se va desfășura sărbătoarea covorului basarabean

Marime Font

Circa 40 de meşteri populari din întreaga ţară vor participa la Sărbătoarea „Frumos covor basarabean”, ediţia a II-a, care se va desfăşura mâine, la Complexul de meşteşuguri populare „Artă Rustică” din satul Clişova Nouă, raionul Orhei. 

Evenimentul este organizat de Ministerul Culturii,  în colaborare cu Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Secția Cultură Orhei şi Primăria comunei Ciocîlteni.

Potrivit organizatorilor, sărbătoarea este dedicată promovării temei "Patrimoniul industrial", în cadrul celebrării Zilelor Europene ale Patrimoniului 2015, un program al Consiliului Europei şi Uniunii Europene coordonat de Ministerul Culturii.



La cea de-a doua ediție vor participa mai mulţi meşteri populari din Donduşeni, Glodeni, Soroca, Cahul, Rîşcani şi din alte raioane.

„Meşterii sînt rugaţi să prezinte doar covoare autentice. Vizitatorii vor putea admira peste 150 de motive în covoarele confecţionate la Complexul „Artă Rustică”. Fiecare meşter va veni cu expoziţii proprii. De asemenea, vom prezenta ateliere de vopsit lâna în coloranţi naturali şi vom demonstra cum pot fi restaurate covoarele vechi”, a precizat directorul Complexului de meşteşuguri populare „Artă Rustică” Ecaterina Popescu.

Potrivit sursei citate, evenimentul se va desfășura sub formă de şezătoare. Totodată, spectatorii şi invitaţii vor participa la trei spectacole, care vor fi prezentate de ansamblurile folclorice din Clişova Nouă, Ciocîlteni şi Brăviceni. Sărbătoarea se va încheia cu un recital muzical al Ansamblului folcloric „Plăieşii”, condus de Nicolae Gribincea.

Prima ediţie a Sărbătorii „Frumos covor basarabean” a avut loc în iunie 2013.

Sursa: Moldpres

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 24 Septembrie 2018, ora: 13:44 de Ana Marchitan

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă Din editia print

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă

Rușii consideră că nu e timpul potrivit pentru acordarea autocefaliei Bisericii de la Kiev, în timp ce ucrainenii dau asigurări că numai așa se va face dreptate

( ) Citeşte tot articolul

Interviu 23 Septembrie 2018, ora: 15:40 de Ana Marchitan

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud: „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial”

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud:  „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial” Din editia print

Pentru a afla opinia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind eventuala recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Ucraina, TIMPUL a discutat cu Preasfințitul Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei, fost secretar al Sfântului Sinod al BOR.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 24 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Republica Moldova cu o mână dă, cu alta lovește

Republica Moldova e un ceas cu rotițele stricate. Sau, mai degrabă, fiecare rotiță funcționează de capul ei. Iar dacă ele nu funcționează cum trebuie, nu avem nici oră, nu avem nici ceas. Moldova ca stat e de mult timp nefuncțională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 14 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Vestirea patimilor și a învierii

„Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!” (Matei 17; 22-23)

() Citeşte tot articolul