Social

La Drochia a fost iniţiat un proiect de dezvoltare a atractivităţii turistice a raionului

Acţiunea a fost iniţiată de un operator economic, membru al grupului de lucru pentru elaborarea Programului atractivităţii turistice al Regiunii de Nord a ţării, şi este o premieră pentru această zonă.

La întrunire specialiştii Agenţiei de Dezvoltare Regională au prezentat o strategie de turism pentru raionul Drochia. Este vorba de un document amplu care include principalele atracţii turistice din raion, proiecte pentru modernizarea şi amenajarea infrastructurii, oportunităţi investiţionale, trasee şi destinaţii turistice, evenimente locale etc.

În urma dezbaterilor s-a decis ca timp de o lună Consiliul raional Drochia să formeze un grup de lucru ce ulterior va promova şi dezvolta această strategie.

Raionul Drochia este vestit prin mai multe locaţii de importanţă istorică şi culturală, protejate de stat. Printre acestea se numără Mănăstirea Nicoreni, monumentele geologice şi paleontologice “Rîpa Zguriţa”, “Aflorimentul Chetrosu”, Izvoarele din Cotova, Izvoarele şi parcul Mîndîc, Rezervaţia naturală “Pădurea Baxani” ş.a.

Potrivit autorităţilor de la Drochia, raionul dispune de un tezaur nemaipomenit, care cu o bună gestionare ar putea deveni o importantă destinaţie turistică la nivel naţional.

Sursa: Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *