Timpul Local

La Eurovision-2009 vreau sa ma clasez printre primii zece

Azi-dimineata, interpreta Nelly Ciobanu impreuna cu sotul ei si cu o echipa numeroasa au plecat pe calea aerului la Moscova, la Concursul International „Eurovision-2009”. Va intra in prima repetitie la ora 13.00. Pana pe 14 mai, cand va intra in marea competitie cu numarul 15, Nelly va avea un program extrem de incarcat de repetitii, de intalniri cu publicul moscovit si de participari la emisiuni TV.

In ajun, Nelly ne-a marturisit ca este bine „echipata” – cu patru dansatori excelenti de la Ansamblul Academic „Joc”, implicati in show-ul piesei „Hora din Moldova” (coregrafie – Gheorghe Chiperi, regie – Lidia Panfil si Elena Gutu). „Am renuntat la tabloul de inceput, pentru ca nu avem decat 30 de secunde la dispozitie. Ba chiar am lasat acasa si stilistul, si coaforul din RM, pentru ca organizatorii si-au asumat angajamentul sa ni-i ofere pe ai lor”, a spus Nelly.
Rodul eforturilor comune este un show armonios, cu interpreta in prim-plan. Nelly ne asigura ca au pus accent atat pe melodie, pe miscare, cat si pe vestimentatie si machiaj.
„Imi doresc enorm sa ajung in clasamentul primelor zece tari calificate si voi face tot ce depinde de mine. De remarcat ca „Eurovision-2009” este cu mult mai dificil decat concursurile din anii trecuti. Va reuni voci puternice din lumea muzicii, va fi un concurs splendid sub toate aspectele. E foarte greu sa tii piept unei concurente atat de mari, in primul rand, din cauza bugetului mic fata de alti artisti”, sustine reprezentanta noastra la concurs.
Zilnic, ea va participa la repetitii: si cu machiaj, si cu vestimentatie. Echipa va decide la care emisiuni sa participe. Cert este ca Nelly, cu siguranta, va aparea la emisiunea „Buna dimineata” de la ORT, iar pe 9 mai va evolua la un mare spectacol pe Piata Rosie. Fireste, Nelly a ramas inaripata de succesul rasunator de la Jurmala in vara lui 2004, unde a pus la picioare milioane de melomani si cei mai de seama muzicieni din spatiul postsovietic, precum Raimond Pauls sau Alla Pugaciova. Totusi, acum interpreta incearca emotii mai mari, „pentru ca va fi o competitie mai importanta pentru RM”. Incurajarile fratelui sau, ale lui Gicu Cimbir si ale autorului piesei – Veaceslav Daniliuc, o fac mai puternica.
Multi dintre fanii lui Nelly mai sunt suparati pentru faptul ca aceasta a cantat in campania electorala pentru comunisti. Nici noi nu aprobam gestul artistei, care sustine ca „nu face politica, ci canta pentru sufletele oamenilor, in localitati unde nu au fost concerte cate 30 de ani”. Sustinem insa lupta pentru frumos si ii dorim reprezentantei RM la „Eurovision”: Doamne ajuta!

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *