Actualitate

La nivel raional vor fi deschise mai multe centre de tineret

Pentru dotarea centrelor, a fost achiziționat mobilier și echipament în valoare de 5 milioane de lei, iar pentru dezvoltarea serviciilor de tineret sunt planificate anual câte 8 milioane de lei, transmite IPN.

Ministrul Monica Babuc a spus că, frecventând aceste centre, tinerii vor avea posibilitatea să participe activ la viața socială a comunităților din care fac parte, vor fi încurajați să se dezvolte profesional. Dezvoltarea centrelor va spori nivelul activismului civic în rândul tinerilor și va dezvolta activități de educare, socializare şi de promovare a modului sănătos de viață.

„Aceste centre sunt absolut necesare pentru comunitățile noastre. Noi suntem cei care trebuie să atenționăm asupra problemelor tinerilor, să-i implicăm în activități și să-i ajutăm să se dezvolte. Tinerii astăzi se confruntă cu multe probleme din cauza că nu sunt văzuți și auziți”, a spus Iraida Bânzari, președintele raionului Fălești.

Ion Leucă, președintele raionului Glodeni, a declarat că tinerii sunt dornici de a se implica în activități comunitare, dar trebuie ghidați în acțiunile lor. În prezent, neavând un punct de pornire, activitățile sunt organizate haotic.

Cele unsprezece raioane unde vor fi deschide centre de tineret sunt: Cahul, Criuleni, Fălești, Florești, Glodeni, Leova, Nisporeni, Ocnița, Râșcani, Rezina și Strășeni. În noiembrie anul trecut, asemenea acorduri au fost semnate cu nouă raioane: Dubăsari, Edineţ, Hâncești, Orhei, Soroca, Ungheni, Anenii Noi, Cimișlia și Sângerei. 

Sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *