Din păcate. Întrucât cartea în cauză e chiar o carte bună. Fiind un roman despre zilele noastre, cu personaje recognoscibile, cu o intrigă bine articulată, ar fi fost normal să adune un public cu mult mai numeros, dar nu a fost să fie. Şi nu e vorba că nu i s-ar fi făcut publicitate evenimentului. Anunţul s-a transmis din ureche în ureche, atât pe internet, cât şi prin viu grai. Fuseseră lipite şi afişe, afişe bine realizate din punct de vedere grafic. Uluiala mea nu a cunoscut margini mai ales că scriitorul respectiv e şi un ziarist foarte cunoscut. Ca ziarist, e chiar un tip faimos. Articolele sale sunt curajoase şi foarte bine scrise. Cu toate astea, faima sa nu a putut strânge o sală plină. Să însemne asta că nu mai e un jurnalist chiar atât de celebru? Nu cred. E chiar un jurnalist renumit. Telefoanele din biroul său zbârnâie întruna. Oamenii îi citesc textele şi i le citează cu diferite ocazii. De ce atunci lumea nu s-a înghesuit să-i cumpere cartea? Cum se poate oare explica aceasta? Eu, unul, nu am găsit nicio explicaţie. În mod normal, situaţia ar fi trebuit să fie alta. Adică, eventualii consumatori de literatură ar fi trebuit să-i cumpere romanul cu poala sau cu roaba. Logic ar fi fost ca oamenii să se calce pe ghete unii pe alţii ca să intre în posesia vreunui exemplar din cartea sa. Cel puţin, asta se întâmplă în România atunci când scriitori de calibrul său îşi lansează cărţile. Sau în Austria. Nu pot să uit nici astăzi de o lansare de carte de la Viena la care am luat parte. Prezentarea aia de carte avea loc în curtea unui muzeu. Era un nou roman al unui scriitor austriac contemporan. Pur şi simplu, am rămas cu ochii holbaţi când am descoperit că oamenii veniseră la lansare cu o oră înainte de a începe. Şi au mai rămas cel puţin încă o oră după ce aceasta s-a sfârşit. Erau atât de mulţi oameni că nu aveai unde să-ţi arunci chibritul. S-ar putea să fi fost cam vreo mie de oameni. Curtea muzeului eminamente era arhiplină. Foarte mulţi stăteau şi pe jos. Ce diferenţă uriaşă între ceea ce am văzut la Viena şi ceea ce s-a întâmplat la Chişinău. E ca între cer şi pământ.
Peste câteva zile, după lansarea din Chişinău, am mers la Bucureşti, iar la vama Leuşeni era o coadă infernală de câţiva kilometri. Foarte multe autocare, nenumărate microbuze şi maşini, înţepenite în mijlocul drumului. Oamenii se plictiseau. Stăteau cu degetul în gură în faţa maşinilor sau numărau ciorile care zburau pe deasupra vămii. Brusc, am avut o revelaţie. Iată unde ar fi trebuit să-şi fi organizat prozatorul basarabean lansarea: la vama Leuşeni. Acolo, cu siguranţă, ar fi avut parte de un public foarte numeros. Acolo, indiscutabil, şi-ar fi putut vinde cărţile. Acolo, la vama Leuşeni, ar trebui să aibă loc toate lansările de carte, pentru că acolo e public. Tot timpul e un public foarte numeros. Acolo ar trebui să aibă loc şi premierele de teatru sau vernisajele de pictură, fiindcă ar avea asistenţă.
Lăsând gluma la o parte, însă, putem spune că aceasta e una dintre cele mai dezastruoase consecinţe ale migraţiei.
Totuşi, cultura ar putea să fie un liant între cei care au rămas şi cei care au plecat. Ar putea fi ceea ce ne leagă. Nu ştiu, însă, cum ar putea fi promovată în rândul migranţilor moldoveni din Italia, Spania sau Portugalia, dacă nu o putem promova nici măcar la noi acasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
