Vedete

Lăutarii, un popor fără nume, dar cu renume

De fiecare dată, însă, mă întrebam: dar cine oare nu-l cunoaşte pe cel mai mare lăutar şi dirijor din întreg spaţiul românesc sau pe soţia sa, interpreta de muzică populară Lidia Bejenaru? Alături de ei, s-au afirmat deja ca nume de rezonanţă feciorul Corneliu, violonist de excepţie, şi el dirijor şi compozitor, mâna dreaptă a tatălui, şi frumoasa şi talentata lui soţie, Adriana Ochişanu, dar şi nepoţelul Cristi. Şi totuşi, vine o zi când trebuie să-i dăm lăutarului ce-i al lăutarului…

Îmi spunea odată maestrul Botgros că, la o nuntă, stăpâna a trimis fiica să cheme nuntaşii în casă, zicând că e prea frig afară. „Dar, mamă, nu e nici un om în cort, în afară de muzicanţi…”, a strigat fetiţa. Aşa se întâmplă că cei care au peregrinat din sat în sat cu vioara subsuoară sau cu toba în spate, de multe ori lihniţi de foame şi frânţi de oboseală, cei care îşi trăiesc viaţa pentru înălţarea lor sufletească sunt trecuţi din rândul oamenilor în cea a hoinarilor. Este o pâine dulce-amară, pe care a mâncat-o pe săturate marele violonist şi dirijor Nicolae Botgros în cei peste 40 de ani de activitate şi, cam tot atâţia, de când se află în fruntea Orchestrei „Lăutarii”.
Un copil cu nume, al întregului neam românesc


Corneliu Botgros

Despre lăutari, încă de la Barbu Lăutarul încoace, se spune că sunt un popor fără nume. Dar, dacă şi-o fi adevărat că lăutarii sunt un popor fără nume, Orchestra „Lăutarii”, condusă de maestrul Botgros, este cea care i-a făcut renume întregului neam. Nu ştiu dacă există o palmă de pământ românesc unde n-ar fi cântat cei mai buni lăutari pe care i-a dat acest popor. Mai mult, graţie lor, folclorul nostru a fost cunoscut în toată lumea. În 2002, postul de televiziune „România Internaţional” l-a declarat pe Nicolae Botgros drept dirijorul celei mai bune orchestre de muzică populară din întreg spaţiul românesc. Nu-i vorbă, cel mai bun lăutar al nostru a fost răsplătit de-a lungul carierei sale cu mai multe distincţii, dar aceasta, se pare, îi este cea mai scumpă. E ca un titlu de nobleţe, pe care îl poartă cu destoinicie oriunde s-ar afla – la Bucureşti sau Chişinău, la Iaşi ori la Bălţi, la Galaţi sau la Cahul…

Badea nostru din Badicul Moldovenesc

Nicolae Botgros, badea lăutarilor, s-a născut pe 25 ianuarie 1953 în familia Eugeniei şi a lui Dumitru Botgros din Badicul Moldovenesc, Cahul. Tatăl său a fost un mare lăutar prin părţile sudului. De mic copil, Nicolae Botgros a făcut împreună cu el „şcoala nunţilor şi a cumetriilor”. Zic şcoală pentru că, precum afirma maestrul într-un interviu, mergând cu tata pe la petreceri, mai lipsea uneori de la şcoala cea adevărată… Aşa s-a întâmplat şi mai târziu când, după ce a absolvit Şcoala de cultură „Elena Sârbu” din Soroca (1968-1972), s-a înscris la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu”, dar… fiind prins în concerte şi turnee, l-a abandonat. La cei 50 de ani ai lăutarului, unul dintre foştii rectori ai instituţiei s-a gândit să-i facă un cadou şi l-a restabilit la Universitatea de Arte, pe care Botgros a absolvit-o cu brio. Însă, împreună cu orchestra sa, el a făcut, de fapt, cât o întreagă academie de folclor…

Fraţii, feciorul, sora, nora şi nepotul


Adriana Ochişanu

Pe urmele lui Nicolae Botgros au mers încă doi fraţi. Fratele mai mare al maestrului Botgros, Vasile, este dirijorul Orchestrei de muzică populară din oraşul Hânceşti, iar mezinul, Gheorghe – al celei din sat. Soţia marelui lăutar şi dirijor, Lidia Bejenaru, i-a fost alături o viaţă întreagă şi-n familie, şi-n scenă. La fel i-au fost alături feciorul Corneliu şi nora Adriana Ochişanu. Corneliu adeseori îl înlocuieşte şi la pupitrul dirijoral. Din urmă vine nepotul Cristi, elev la Liceul republican de muzică „Ciprian Porumbescu” în clasa de vioară a Galinei Buinovschi. La vârsta de numai 12 ani, Cristi a adunat deja o mulţime de premii la concursurile de pe ambele maluri ale Prutului.
De fapt, Prutul nu desparte niciodată familia Botgros. L-am găsit recent pe Nicolae Botgros la Bucureşti, unde înregistra ediţia de Revelion a emisiunii „O dată-n viaţă” de la TVR1, la care participă cu orchestra de patru ani de zile. De acolo va pleca la Festivalul „Maria Tănase” de la Craiova, iar pe 9 decembrie va avea un concert la Sala Palatului din Bucureşti. Pe 18-19 decembrie va acompania împreună cu orchestra participanţii la Festivalul „Nicolae Sulac” de la Chişinău. E o dinastie care se naşte o dată-n viaţă…

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *