Actualitate

Le Monde: Republica Moldova şi Georgia, noile linii de frontieră între UE şi Rusia

Summitul de la Vilnius, în Lituania, trebuia să ofere o nouă dimensiune Parteneriatului Estic, însă eforturile în acest sens s-au soldat cu un revers important pentru diplomaţia europeană, care a subestimat puterea de influenţă a Rusiei în regiune.

Ucraina, cel mai important membru al Parteneriatului Estic, a cedat în cele din urmă ameninţărilor Rusiei, iar, dintre celelalte cinci ţări implicate iniţial în acest proces (Armenia, Belarus, R.Moldova, Georgia şi Azerbaidjan) au rămas numai doi supravieţuitori: Republica Moldova şi Georgia, un mic premiu de consolare, relatează ediţia electronică de vineri a cotidianului francez Le Monde, potrivit Mediafax.

Prin urmare, noile linii de frontieră s-au deplasat către Republica Moldova şi Georgia, care vor fi implicate într-o "ciocnire dintre doi titani", potrivit aprecierii lui Michal Baranowki, de la German Marshall Fund.

"Conflictul în jurul Parteneriatului Estic marchează revenirea bruscă a rivalităţii geopolitice la porţile Europei", apreciază el pentru Le Monde.

"Cu Ucraina, preşedintele Putin a câştigat prima partidă şi nu intenţionează să se oprească aici", avertizează expertul polonez

În prezent, fostele ţări sovietice au în faţă două opţiuni, şi anume un proiect european, care propune asimilarea unor norme de drept şi de bună guvernanţă, şi o propunere rusă, Uniunea Euroasiatică, fondată pe coerciţie şi supunere.

În acest context, Republica Moldova şi Georgia devin noile mize, ţinând cont de faptul că sunt două dintre cele mai prooccidentale ţări din Parteneriatul Estic. Rusia îşi va folosi toate mijloacele pentru a le submina parcursul european, iar calendarul îi oferă o marjă de manevră în acest sens, întrucât Acordurile de Asociere parafate de R.Moldova şi Georgia cu UE vor fi semnate oficial abia la sfârşitul anului 2014, apreciază publicaţia franceză. Până atunci, "se aşteaptă o vastă campanie de intimidare", subliniază un apropiat al premierului moldovean. "Rusia, preconizează el, va încerca să înlăture de la putere Guvernul proeuropean de centru-dreapta sprijinindu-se pe opoziţia comunistă prorusă", relatează Le Monde.

De asemenea, autorităţile de la Chişinău se tem de o nouă tentativă de destabilizare economică, potrivit unei formule cunoscute: şantaj cu preţul gazelor şi embargo comercial.

În ceea ce priveşte Georgia, ea ştie până unde pot ajunge represaliile Rusiei, anunţă publicaţia, care reaminteşte faptul că tancurile ruseşti nu au ezitat să invadeze teritoriul georgian, în 2008, pentru a soluţiona un litigiu de frontieră. Însă, în afară de mobilizarea previzibilă a Rusiei, perioada post-Vilnius va reprezenta un test al determinării europenilor de a apăra ce a mai rămas din Parteneriatul Estic.

"Ei dispun de o întreagă paletă de instrumente pentru a atrage R.Moldova şi Georgia: eliminarea restricţiilor privind vizele, accesul la pieţele UE pentru a compensa blocadele ruseşti, deblocarea unor linii de credit, etc.", apreciază Nicu Popescu, un expert moldovean.

În caz contrar, declaraţiile de intenţie europene nu vor rezista în faţa presiunilor Rusiei, conchide Le Monde. 

Sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *