Ultima oră

Leancă – omul Vestului contra Dodon – omul Estului

Ieri, am aflat și pe cine susține Vestul. Angela Merkel l-a primit pe fostul premier, Iurie Leancă, candidat al PPEM la președinția Moldovei. Mesajul postat de Leancă pe pagina sa oficială de Facebook ne arată clar că fostul premier a primit binecuvântarea Cancelarului Germaniei:

De obicei, liderii de stat, conducătorii guvernelor ,evită ca în perioadele pre-electorale să se afișeze cu candidații la o funcție dintr-un alt stat și mai ales să transmită mesaje în favoarea unui candidat. Când momentele sau situația le-o impun, atunci se trece peste aceste uzanțe.

Situația din Moldova este cea care a împins-o pe Angela Merkel să se pozeze cu Iurie Leancă și să își dea acordul ca acesta să transmită pe Facebook faptul că are susținerea ei. ( Mesajele care se transmit public după o astfel de întâlnire se negociază între părți).

Așa cum am spus, situația din Moldova a împins-o pe Merkel să treacă peste uzanțe. Moldova este încă pe drumul european. Sondajele arată că aproape jumătate din cetățeni vor ca drumul lor spre integrarea europeană să continue. Avem la o cotă apropiată și pe cetățenii care vor în Uniunea Euro-Vamală, adică mai la est. Aceștia nu se gândesc că Rusia, astăzi, nu mai poate ajuta economic nicio țară din fostul spațiu ex-sovietic. Nostalgia vremurilor trecute îi îndeamnă pe cei care vor ca Moldova să meargă mai spre est, mai ales că în ultima vreme corupția a făcut ravagii.

Merkel vrea ca Moldova să își continue drumul spre integrarea europeană și știe că pentru acest lucru, în alegerile prezidențiale trebuie susținut un Președinte care să își dorească să țină linia pro-Vest.

Mesajul venit de la Berlin este unul cu mai mulți destinatari. În primul rând, mesajul este adresat populației care vrea ca Moldova să continue parcursul european. El s-ar putea traduce în ” Nu sunteți singuri, noi vă sprijinim”. În al doilea rând, mesajul este adresat politicienilor pro-europeni din Moldova care în aceste momente se canibalizează, mărind frustrarea cetățenilor care văd o ceartă continuă în tabăra dreptei. Desigur, mesajul nu este pentru candidații de pe dreapta care au misiunea de a sparge voturile, ci pentru cei care sunt în luptă din naivitate sau crezându-se salvatorii unei țări care încă pendulează între est și vest.

Vom vedea cât de curând care sunt efectele acestei mișcări făcute de Leancă. Până atunci, trebuie să vedem și care va fi poziția României, mai ales că o parte mare din electoratul moldovean este foarte atent și la ce spune Bucureștiul.

Sursa: Stiripesurse.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *