Ultima oră

Leancă: Comuniştii pretind la o revoluţie de catifea, dar istoria ne arată că ei se pricep doar la revoluţii sângeroase

”Moţiunea etse un act politic generat de boala după putere şi generat de interesele meschine ale PCRM, nu de dezvoltarea ţării. Comuniştii nu au soluţii la problemele pe care le-au creat şi pe care noi le-am moştenit”, a declarat în discursul său în parlament.

El a precizat că este vorba de o acţiune politică în cadrul aşa-numitei revoluţii de catifea, iar scopul acesteia este de a destabiliza situaţia din ţară, de a crea o nouă criză politică şi alegeri anticipate. ”Comuniştii pretind că vor o revoluţie de catifea, dar istoria ne arată că ei se pricep doar la revoluţii sângeroase. Auzim în 2013 că PCRM îşi doreşte o revoluţie similară celei din 1917. Comuniştii au pierdut bătălia de idei şi de aceea au ieşit în stradă”, a declarat Leancă.

Comuniştii au provocat haos şi un regim autoritar în ţară iar în prezent luptă din nou pentru putere pe care au pierdut-o în urma alegerilor din 2009, atunci când cetăpţenii au demonstrat clar că vor un viitor european al Republicii Moldova, a declarat premierul. ”Avem o societate cu mult mai deschisă decât în 2001-2009. Până şi opoziţia comunistă se poate bucura de libertatea de exprimare pe care a suprimat-o cu atâta zel cât s-a aflat la putere. Comuniştii pot umbla nestingherit pe străzi şi strigă cât îi ţine gura că vor revoluţie”.

”La începutul anului 2009 Republica Moldova era la un pas de colaps, izolată de lume, şi plină de datorii, cu o economie în cădere. Toată lumea vorbea despre Moldova ca de un stat eşuat. Astăzi avem un buget echilibrat, am majorat pensiile, am reuşit să obţinem o creştere economică şi am încheiat negocierile pe marginea Acordului de asocietre şi de liber schimb”, a declarat Iurie Leancă.

El a declarat că guvernul va lucra în continuare pentru integrarea europeană a Republicii Moldova pentru a asigura bunăstarea cetăţenilor.
 
Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *