Leancă joacă pentru Dodon, iar Lupu ar putea să rămână în cursă

publicat în Opinii & Editoriale pe 28 Octombrie 2016, 06:30

Scriu acest text joi, când încă nu se știe ce se va întâmpla în ultimele două zile de campanie electorală. Oricum, cred că nu ne așteaptă evenimente mai surprinzătoare decât a fost retragerea lui Marian Lupu din lista de candidați pentru președinție și decizia lui Iurie Leancă de a rămâne în cursă.

Totuși, marea surpriză a fost Leancă, din simplul motiv că ultimele sale acțiuni au dat apă la moară presupunerilor că el ar fi totalmente dependent de Vlad Plahotniuc. Ultimele răsturnări de situație arată că „împăratul” caută să-și păstreze puterea deplină în R. Moldova. Și el nu este atât de naiv, încât să-i acorde susținere Maiei Sandu, și astfel să-și taie craca de sub picioare, mai ales în situația în care este amenințat de oponenții săi cu ani grei de pușcărie.

Presiunea din exterior e foarte puțin probabilă

După anunțul făcut de Marian Lupu, se crea impresia că Vlad Plahotniuc ar fi fost presat din exterior să cedeze în favoarea Maiei Sandu. Acest lucru ar fi fost destul de posibil, având în vedere recenta vizită a acestuia în SUA, unde s-a întâlnit inclusiv cu Victoria Nuland, asistentul pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Secretarului de stat american, care, la rândul său, a salutat guvernarea de la Chișinău. Prin târg se mai zvonește că Plahotniuc le-ar fi promis partenerilor noștri externi că nu va admite întronarea la cârma țării a pro-rusului Dodon, ceea ce de asemenea nu poate fi exclus.

Însă de s-ar fi jucat pe această carte, în primul rând, Lupu ar fi declarat tranșant că o va susține pe Maia Sandu, și nu pe candidatul proeuropean cu cele mai mari șanse la victorie. În acest mod, el a creat confuzie în rândul electoratului, deoarece oamenii simpli care nu se interesează despre modul în care decurge această campanie, nu cunosc care sunt șansele de victorie ale fiecărui concurent. Mai bine zis, Lupu le-a dat adepților săi dreptul la alegere între Sandu, Leancă, Ghimpu, Radu, Guțu și de ce nu Ghilețchi. În al doilea rând, Maia nu ar fi avut o reacție atât de negativă față de suportul propus de Partidul Democrat. Și, în al treilea rând, ar fi părăsit competiția și Iurie Leancă, și Mihai Ghimpu.

Participarea lui Lupu la alegeri ar fi putut știrbi imaginea PD

Prin urmare, Marian Lupu și-a retras candidatura din alte motive. E posibil că, după ce a cheltuit bani berechet pentru campania electorală a acestuia, Partidul Democrat a înțeles că Lupu este o alegere greșită. Logica ne dictează că, în condițiile în care majoritatea alegătorilor sunt dezamăgiți de guvernarea actuală, un scor bun pentru candidatul partidului care deține puterea în țară putea fi obținut doar prin șantaj și folosindu-se resursele administrative. Cunosc cazuri concrete în care funcționari din raioane au fost avertizați că-și vor pierde fotoliile, dacă nu vor asigura cu orice preț un oarecare număr de voturi pentru liderul PD. Or, putem admite că rezultatele sondajelor de opinie care îl plasau pe Lupu pe primele locuri printre prezidențiabili au fost umflate intenționat, pe când în realitate PD și-a dat seama că șeful lor ar obține un scor umilitor, ceea ce ar fi lovit dureros în imaginea formațiunii.

Lupu nu a spus că o va susține pe Maia Sandu

În situația respectivă, Plahotniuc trebuia să decidă pe cine va susține în turul doi. Și aici situația este foarte delicată. Dacă oficial Lupu a dat de înțeles că se retrage în favoarea Maiei Sandu, în culise se pare că lucrurile stau altfel. În primul rând, dacă îl credem pe Andrei Năstase, care declara miercuri că primarii PD au primit deja indicații să-l voteze pe Dodon, deducem că „împăratul” face tot posibilul pentru a asigura victoria din primul tur al liderului socialiștilor. În al doilea rând, deși Năstase merge în aceeași echipă cu Maia, mass-media lui Plahotniuc scrie în continuare că în spatele acestuia stau „mafioții Țopa”. Iar în al treilea rând, după cum spuneam și mai sus, dacă Plahotniuc chiar ar fi dorit să o susțină pe Maia, l-ar fi convins cu ușurință (ca să nu folosim expresia exagerată „i-ar fi dat indicații”) și pe Leancă să scrie cerere de retragere. Deoarece voturile lui Leancă nu au cum să ajungă la Dodon și i-ar fi fost foarte utile Maiei. Nu încape deja nicio îndoială că decizia liderului PPEM reprezintă un sprijin foarte important pentru victoria din primul tur a lui Igor Dodon.

PD susține „o rușine națională”?

Pentru că s-ar face una cu pământul dacă i-ar acorda sprijin oficial lui Dodon, PD a găsit ideea „candidatului proeuropean cu cele mai mari șanse la victorie”. Cunoscută fiind relația de parteneriat dintre Plahotniuc și Dodon încă din timpul guvernului Greceanîi, care i-a dăruit „împăratului” bunuri ale statului extrem de scumpe la un preț de nimic, liderul socialiștilor nu reprezintă un pericol adevărat pentru PD. În același timp, Maia Sandu este foarte critică în privința lui Plahotniuc și această atitudine este reciprocă. Să nu uităm că acum câteva săptămâni, democratul Sergiu Sârbu afirma că „Maia Sandu este o rușine naționala pentru că fraudează alegerile și pentru aceasta va răspunde la judecata de apoi”. Aici apare o simplă întrebare, care lămurește multe dubii: cât de serios poate fi un partid care își schimbă atât de radical și peste noapte poziția și își anunță susținerea pentru un candidat despre care spunea în gura mare că va frauda alegerile?
Pornind de la aceste realități, Maia Sandu are perfectă dreptate atunci când afirmă că PD încearcă astfel să o compromită și să o denigreze în fața alegătorilor. Iar miza, din câte se înțelege, este pusă și pe faptul că o parte a electoratului Maiei ar putea să-și schimbe opțiunea de vot, văzând că aceasta este susținută de nimeni altul decât de oligarhul Plahotniuc.

Mai mult, dacă, totuși, PD ar fi intenționat sincer să o ajute pe Maia Sandu să câștige alegerile, ar fi putut să o roage prietenește pe Maia Laguta să nu încurce ițele. Și aici tind să-i dau dreptate Maiei Sandu care se dădea cu părerea că Laguta s-a înscris în lupta electorală pentru a fura voturi de la ea, folosind simbolul electoral „MAIA”. Însă Plahotniuc nu a făcut nici acest lucru, chiar dacă prezența Maiei Laguta printre concurenții electorali îi aduce lauri aceluiași Dodon, deoarece ea participă deschis la debandada de ultimă oră creată în mintea unor alegători. De exemplu, imediat după ce Lupu a ieșit din cursă, Laguta a anunțată că Sandu este „o creatură a lui Plahotniuc”.
Or, interesul lui Plahotniuc pentru a o vedea câștigătoare pe Sandu nu este nici câtuși de mic.

Lupu nu are dreptul să iasă din cursa electorală

Cu toate acestea, ultimele mișcări de pe tabla de șah a scrutinului de duminică pot fi o simplă mascaradă. Marian Lupu are toate șansele să rămână în competiția electorală, fiindcă, din punct de vedere legal, retragerea sa este aproape imposibilă. Codul Electoral interzice retragerea candidaților cu mai puțin de șapte zile până la data alegerilor și, dacă va avea prioritate buchea legii, CEC va refuza cererea lui Lupu, iar instanțele de judecată nu vor avea niciun temei legal pentru a o accepta. Atunci președintele PD va căuta să dea explicații, precum că a avut intenția nobilă de a-i oferi sprijinul Maiei Sandu, însă CEC i-a stricat toate planurile.

Mai devreme sau mai târziu, lucrurile se vor limpezi și vom afla ce a stat la temelia acestei povești, după cum am aflat cum a ajuns Voronin președinte în 2005. Astăzi, însă, alegerile ne bat la ușă și trebuie să fim treji, pentru a nu ne văicăra mai târziu că am votat iarăși greșit. Dacă va participa și Lupu, el va fi luat în seamă de și mai puțini oameni, pentru că a demonstrat evidentă neseriozitate. Dacă, însă, CEC va permite retragerea sa, vom fi nevoiți să alegem între pur și simplu Maia Sandu și Igor Dodon, prietenul ascuns al lui Plahotniuc, cel care ne-a furat și ne-a mințit atâta timp cât a fost la guvernare, dar și ulterior. Eu mă gândesc că ar fi cazul să fim în sfârșit puțin mai înțelepți, pentru că numai împreună vom mișca carul din loc.