Interviu

Leancă: R. Moldova a rămas un stat condus de oligarhi doar cu masca integrării europene

Pe plan intern însă, la sfârşitul mandatului său, prin intermediul Băncii de Economii, Unibank şi Banca Socială a fost delapidat aproximativ un miliard de euro. În consecinţă, situaţia a generat o criză economică de proporţii, dar şi o răcire a relaţiilor cu partenerii occidentali. Astfel, dintr-o țară considerată povestea de succes a UE, Republica Moldova a rămas un stat condus de oligarhi doar cu masca integrării europene. Despre criză, credibilitate şi aspiraţii europene am vorbit în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru DW, cu ex prim-ministrul, Iurie Leancă.

DW: Care este situația actuală în care se află Republica Moldova și cum comentați criza prin care trece țara?

Iurie Leancă: Din păcate situația este una de criză profundă. Este o criză instituțională și economică. Atestăm un regres ce ține de inflație, precum și micșorarea veniturilor la buget, dar și a exporturilor și importurilor. Leul moldovenesc este în continuă cădere din cauza problemelor din sectorul bancar. Dar cea mai mare problemă pe care o percep oamenii vizează buzunarul lor, deoarece salariile în acest an nu au fost majorate, iar aceasta generează o sărăcire în continuare a populației. Toate aceste probleme măresc nemulțumirea populației. Din păcate, pot afirma că, după alegerile din 30 noiembrie 2014, în loc să folosim votul pro-european care a fost oferit partidelor, putem constata, cu rușine, că este un an pierdut. Este un an doar cu involuții. Acestea au generat ceea ce poate fi mai rău pentru un politician – lipsă totală de încredere și de speranță din partea cetățenilor în viitorul R. Moldova, în capacitatea elitei politice de a-și regândi rolul său în această țară.

Suntem în plină criză. Sigur că există și anumiți factori de ordin regional care au contribuit la crearea acesteia. Deși, aceștia nu sunt noi. Spre exemplu, remitențele au început să scadă anul trecut; în plus, au fost sancțiunile impuse de Federația Rusă. Dar eu nu înțeleg de ce a trebuit să ajungem la înghețarea fondurilor externe? De ce nu am putut să ajungem la un acord cu Fondul Monetar Internațional la începutul acestui an, imediat după ce a fost ales un guvern nou? De ce nu am început reformele atât de necesare? Cele trei bănci problematice trebuiau lichidate tot atunci, în primele zile de după alegeri. Era clar de atunci, iar fiecare zi ne-a mai costat ceva. La fel nu este clar de ce tarifele au fost majorate într-o manieră lipsită de transparență? Iată că prin aceste inacțiuni am pierdut nu numai încrederea cetățenilor noștri, ci și a partenerilor externi.

Spre deosebire de anul trecut, când Moldova era un șantier unde se construiau grădinițe pentru copii, drumuri naționale, apeducte și existau așteptări de investiții cu locuri de muncă, anul acesta nu am înregistrat nici o mișcare. Totul este în stagnare. Cine este de vină? Aceste tendințe externe, care au demarat anul trecut, sau totuși factorul uman? Aici nu putem acuza „mâna Moscovei” sau a nu știu cui. E, din punctul meu de vedere, vina clasei politice, iar în mod special a celor care și-au asumat actul guvernării.

DW: Dvs ați fost prim-ministru în perioada aprilie 2013 – februarie 2015. Criza din sistemul bancar, care a generat majoritatea problemelor din țară, exista și atunci. Vă asumați o partea din vină pentru această situație și regretați ceva ce nu ați făcut atunci când ați condus Guvernul?

Iurie Leancă: Problema sistemului bancar și criza la care s-a ajuns din cauza furtului din bănci, dar și în urma unei lipse totale de atitudine din partea instituțiilor care trebuiau să prevină apariția și dezvoltarea acestei crize, este o mare pată.

Eu vreau să vă zic că mi-am făcut foarte multe mustrări de conștiință pe acest subiect, deoarece întrebarea cheie pe care mi-am pus-o mereu era dacă eu aș fi putut face mai mult sau nu. Privind la situația creată astăzi, poți vedea lucrurile diferit. Atunci când ești în vâltoarea evoluțiilor îți lipsesc anumite viziuni de analiză. Dar, cel puțin, pot să zic că nu am ignorat sub nici o formă această problemă. Am depus mai multe eforturi pentru a o stăvili și a nu permite să ia proporții tot mai mari. Cert este că problema exista și înaintea mea. Eu nu am creat-o. Eu, de altfel, mi-am pus foarte multă cenușă în cap pe acest subiect. Dacă analizez cum au reacționat instituțiile la apelul meu, precum și discuțiile cu liderii politici și cei din Parlament, mă tem că, din cauza intereselor care au existat, eu oricum nu aș fi putut face ceva. Unica soluție ar fi fost să îmi dau demisia. Un lucru, de altfel, la care m-am gândit. Dar dacă făceam acest gest nu știu dacă obțineam așa succese cum ar fi, de exemplu, regimul liberalizat de vize sau semnarea Acordului de Asociere cu UE.

Eu cred că este obligatoriu să îi pedepsim pe cei care au furat. Trebuie să finalizăm cât mai repede cazul și să avem cel puțin un dosar în urma căruia cineva să stea la închisoare. La fel de importat este să înțelegem ce s-a întâmplat, pentru ca asemenea furturi să nu se mai repete. Iar, dacă e să privim astăzi asupra sectorului bancar, atunci ai sentimentul că instituțiile nu au înțeles nimic. Sunt foarte multe probleme și nu văd cel puțin o tentativă de a creiona o soluție care ne-ar permite să spunem în câțiva ani că sistemul bancar din R. Moldova este sigur și stabil.

DW: Unul din succesele Guvernului Leancă a fost și obținerea regimului liberalizat de vize cu UE. Totodată, Natalia Gherman, actualul ministru de Externe al R. Moldova, a declarat că, până la finele actualului mandat, Chișinăul va depune o cerere de aderare la UE. Cât de realist este acest demers astăzi?

Iurie Leancă: Dacă vrem să facem din R. Moldova un stat prosper, atunci obiectivul nostru trebuie să fie aderarea la UE. Totuși, trebuie să fim sinceri și să analizăm evoluțiile noastre cu această structură. În momentul în care este înghețată asistența din partea Comisiei Europene să mai vorbești despre o intenție de a depune cerere de aderare pentru mine este o chestie de pură propagandă. Eu acum aș prefera în locul autorităților să vorbesc despre ce trebuie să facem pentru a restabili nivelul de credibilitate de până la 30 noiembrie 2014 în raport cu structurile europene. Această încredere nu poate fi restabilită peste noapte, deoarece e foarte greu să demonstrezi că merită ca Europa să se implice politic și financiar în țara ta. Dar e foarte ușor să distrugi această încredere.

Pentru a restabili această încredere trebuie să ai un plan de acțiuni coerent pe toate problemele cheie cu care se confruntă R. Moldova. Începând de la corupție, prin reforma justiției și a procuraturii, reforma sistemului fiscal și terminând cu reforma administraţiei, cu sistemul de pensii, cu educația, etc. Dacă vom putea demonstra că suntem responsabili și că nu ne preocupă ambițiile proprii, ci viitorul țării, atunci vom restabili această încredere. Dar va fi mult mai greu.

DW: Germania a oferit mereu un sprijin Moldovei în parcursul european. Se mai bucură actualmente țara noastră de această susținere sau se constată o răcire a relațiilor moldo-germane?

Iurie Leancă: Germania e cel mai important actor, nu numai politic, ci și economic în lume. De felul cum își formulează opinia Berlinul depinde, în mare parte, și poziția UE. Din acest motiv am depus eforturi, în calitate de prim-ministru, dar și folosind relațiile personale, ca să conving pe cei din Bundestag că R. Moldova trebuie să fie tratată ca o țară cu un potențial mare. Dacă e să îmi amintesc ce capitale am vizitat cel mai des, atunci Berlinul se află pe prima poziție. Acest efort a meritat din plin.

Ce s-a întâmplat în acest an? Am pierdut și încrederea Germaniei. Câte vizite ale oficialilor nemți la Chișinău și viceversa au avut loc în 2015? Din ceea ce cunosc eu, contactele s-au diminuat. Nu doar cele politice, dar și cele economice de asistență tehnică. Acum nu simt că Germania consideră Moldova o prioritate.

DW: Dar dacă e să vorbim de relațiile cu România?

Iurie Leancă: Nu putem face o delimitare, pentru că vorbim de relațiile per ansamblu cu UE. România nu poate să nu țină cont de faptul că noi avem înghețată asistența din partea celor de la Bruxelles. România știe exact motivele acestei probleme. E foarte simplu să analizăm intensitatea relațiilor cu Bucureștiul anul trecut, inclusiv la nivel de proiecte extrem de importante pentru noi, și răcirea relațiilor din acest an.

Am avut un sprijin din partea României fără precedent. Niciodată nu s-a întâmplat așa ceva de mulți ani. În special în 2013-2014, când am primit autobuze școlare, autoturisme pentru diverse instituții, venirea SMURD în Moldova, care a salvat multe vieți, bani pentru reconstrucția clădirii teatrului de la Cahul, etc. De asemenea, a fost și un dialog politic constructiv. Am avut și angajamente ca în acest an să ne extindem, cum ar fi în finalizarea lucrărilor la gazoductul Iași-Chișinău, dar și interconexiunile cu sistemul energetic al României. Să vă dau un exemplu. Noi acum vorbim despre majorarea tarifelor la energia electrică. Dar, am spus-o de multe ori, în loc să cumpăram în 2016 sută la sută energie din România, care e cu 40% mai ieftină decât cea pe care o cumpărăm acum din Transnistria, noi nu am făcut în acest an absolut nimic. Cumpărăm în continuare energie mai scumpă, ceea ce a generat majorare de tarife și mai subvenționăm încă și o regiune separatistă. E perfect! Ce pot să mai zic. Pot doar să regret că, din cauza acestor animozități ale politicienilor din R. Moldova, am ajuns la o suspendare a relațiilor cu Bucureștiul.

DW: Transnistria este durerea noastră de 25 de ani. Ce facem cu această regiune și de ce oficialii de la Chișinău sunt indulgenți cu oficialitățile de la Tiraspol?

Iurie Leancă: În momentul în care a fost anexată Crimeea și s-au declanșat acțiuni militare în estul Ucrainei, precum și ținând cont că noi suntem în apropiere de regiunea Odesa, iar proiectul Novorosia nu este o iluzie, atunci cel mai important lucru a fost ca noi să găsim o formulă ca să menținem, în primul rând, lucrurile stabile și să nu erupă aici un nou conflict. Nu am fost atât de departe, pentru că au fost multe provocări, cum ar fi problemele cu poliția în Tighina sau problemele de la școlile cu predare în limba română din regiune. Și am reușit să ținem situația sub control.

Astăzi avem puțin o altă situație. Ucraina a susținut de facto de-a lungul acestui conflict de 25 de ani doar integritatea R. Moldova, însă deseori, la nivel de nuanțe, care sunt foarte importante, acțiunile Kievului depindeau nu doar de relațiile moldo-ucrainene, dar și de cele dintre Ucraina și Rusia, precum și de anumite interese ale unor grupări economice. Spre exemplu, Odesa a servit întotdeauna drept o zonă de intrare a produselor de contrabandă. În momentul în care s-a schimbat puterea la Kiev, iar Ucraina a aflat, din păcate, ce înseamnă un conflict fierbinte care generează pierderi de vieți, sigur că s-a schimbat și percepția vecinilor noștri. Astfel, vecinii noştri au luat măsuri precum interzicerea tranzitării mărfurilor pe segmentul transnistrean sau interzicerea unor forţe din această regiune să meargă în Ucraina pentru a destabiliza situaţia de acolo.

DW: Nimeni nu s-a aşteptat că în Ucraina va izbucni un război. Situaţia încă rămâne una tensionată. Ce pericole sunt pentru Europa şi cum comentaţi situaţia de acolo?

Iurie Leancă: Ceea ce se întâmplă în Ucraina este o dramă pentru cetăţenii de acolo, dar şi o mare problemă pentru tot ceea ce înseamnă securitatea mediului euro-atlantic. Noi ne aflăm pe ruinele unui sistem sovietic. Toate aceste lucruri care se întâmplă acolo ne pun pe gânduri. Trebuie găsite soluții pentru a reintegra regiunile de est în componenţa Ucrainei. Cazul Crimeei e puţin mai complicat şi este comparabil cu situaţia din Transnistria, cu toate că aceasta din urmă nu a fost anexată. Şi, nu în ultimul rând, trebuie regândit întregul sistem de securitate. Dreptul internaţional trebuie să prevaleze şi nu argumentul forţei. Aceasta ne face pe toţi extrem de vulnerabili.

DW: După ultimele alegeri parlamentare aţi dat startul unui nou proiect politic, cu care aţi participat în alegerile locale din această vară. Mai mulţi analişti au zis că rezultatele nu au fost pe măsură. Ce planuri aveţi pentru viitor?

Iurie Leancă: Rezultatele alegerilor locale le consider satisfăcătoare, luând în considerare şi graba în care guvernanţii au decis desfăşurarea acestor alegeri. Astfel, când participi fără a avea structuri organizate, când participi în cadrul unui bloc, când din lipsa timpului este greu să găseşti candidaţi la funcţia de primar, era greu să demonstrezi că o forţă nouă merită să fie aleasă. Cetăţenii au ales pe cineva care să le conducă satul şi nu au votat politic.

Obiectivul nostru după ce am fost înregistraţi la Ministerul Justiţiei ca partid este să câştigăm puterea la următoarele alegeri parlamentare, care pot fi şi anticipate. Vrem să devenim cel mai important partid de centru-dreapta. În continuare ne vom consolida structurile teritoriale şi ne vom axa pe calitatea oamenilor care vor merge cu noi. Trebuie să ne gândim şi la finanţarea partidului, pentru că nu vrem finanţări obscure, ca la alţii. Am constatat deja că partidele de la noi s-au transformat în nişte SRL-uri. Aici cred că vom miza pe cotizaţii şi donaţii. În privința donaţiilor, situaţia la noi este la fel ca şi înainte de 2009. Dacă un om de afaceri vrea să doneze unui partid, atunci a doua zi la el vine o instituţie de gen fiscul sau poliţia economică şi îl verifică „pur întâmplător”. Probleme şi constrângeri sunt multe, dar ele nu ne demotivează. Vom continua să atragem de partea noastră cât mai mulţi oameni integri.

sursa: dw.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *