Politică

Leancă refuză să participe la pactul propus de putere

”Nu, mulţumesc! Acesta este răspunsul meu la invitaţia de a participa, astăzi, 14 octombrie, la Formul Public ca urmare a Apelului privind Pactul Social. Consider că acest Pact, semnat de președintele Parlamentului, Andrian Candu, Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti și prim-ministrul, Valeriu Streleț, vine într-un moment nepotrivit pentru Republica Moldova. Luând în considerare că ţara noastră se află într-o situaţie politică, economică şi socială extrem de gravă, cred că acest apel doar va distrage atenţia de la aceste probleme şi nu le va rezolva. Recentele rapoarte şi declaraţii ale partenerilor noştri externi, care reamintesc a câta oară că actuala guvernare trebuie să întreprindă acțiuni concrete pentru a scoate Republica Moldova din criză, reiterează cele spuse de mine mai sus. Astfel, decizia mea este de a nu merge la aceste discuţii, pentru a nu deveni un participant al unei noi farse politice. Nu vreau să particip la un eveniment fictiv, unde se vor auzi iarăşi doar promisiuni şi vorbe goale, în timp ce un plan concret anticriză încă nu a fost elaborat şi aplicat.

PPEM cere Președintelui țării Nicolae Timofti, Președintelui Parlamentuluii Adrian Candu și Premierului Valeriu Streleț să elaboreze mai intâi, în regim de urgență, un Plan de Acțiuni de scoatere a țării din criza în care se află, apoi să vină să-l consulte cu societatea. Acesta ar fi un demers constructiv și ar arăta că înțeleg măcar în ultimul moment situația în care am ajuns cu toții. Acest plan trebuia să fie demult elaborat, dacă la putere am fi avut o guvernare responsabilă”, scrie acesta pe pagina sa oficială de Facebook.

sursa: timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *