Leancă s-a întâlnit cu premierul român, Dacian Cioloș. Au discutat despre viitorul european al Moldovei

publicat în Actualitate pe 23 August 2016, 08:42

Relația dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană și rolul României în acest context, dar și metodele de depășire a crizei în urma involuțiilor din țara noastră, au fost unele dintre subiectele analizate de către președintele Comisiei politică externă și integrare europeană, Iurie Leancă, în cadrul unei întrevederi cu premierul român, Dacian Cioloș.

„Pe termen mediu trebuie să regândim puțin relația dintre Republica Moldova și România, pornind de la o axiomă: relația Moldovei cu Occidentul este una foarte importantă, dar rolul României în acest context este absolut diferit și special, nu doar din cauza că suntem un neam și vorbim o limbă, dar și pe motivul că frontiera estică a României este frontiera vestică a Republicii Moldova. Iar dacă ceva se întâmplă într-un context negativ în Moldova, atunci prima țară care va fi afectată va fi România. Mi-am luat angajamentul să venim cu astfel de propuneri, cu câteva obiective foarte clar conturate, cu calendar, și să le propunem partidelor principale din România, în speranța că vom putea să ne conjugăm eforturile”, a menționat Leancă.  

Sursa: Realitatea.net