Astăzi 14 Noiembrie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la 13 Noiembrie 2018
Abonamente

Opinii & Editoriale 24 Iunie 2017, ora 06:39    Din editia print

Marime Font

Lecția pentru R. Moldova a Laurei Codruța Kovesi

Pe fundalul crizei politice declanșate ca urmare a căderii Guvernului Sorin Grindeanu, opinia publică de peste Prut s-a scandalizat recent în legătură cu un șir de înregistrări audio, în care procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, le cere subalternilor săi să muncească. Nu vreau s-o critic, nici s-o laud pe Kovesi, însă înregistrările respective, chiar dacă nu i-au convenit cuiva de la București, ar trebui tratate în alt mod în R. Moldova.

Materialele din presa română, în care era abordat acest subiect, aveau în titluri expresii de genul: „șocant!”, „incredibil!”, „incendiar!”. Politicieni din toate partidele au făcut-o cu ou și cu oțet pe conducătoarea DNA, iar ministrul Justiției de atunci, Tudorel Toader, a sesizat Inspecția Judiciară în legătură cu declarațiile acesteia. În replică, Direcția susținea că înregistrările conțineau într-adevăr fragmente rostite de procurorul-șef în mod public ori la ședințele de lucru cu procurorii unei secții operative, dar că între aceste fragmente au fost intercalate o serie de sintagme care nu îi aparțin Laurei Codruța Kovesi și care distorsionează conținutul celor spuse.

Nici în guvern, nici la DNA nu zboară îngeri

Nu încape îndoială că spusele procurorului-șef al DNA, pe care le voi cita puțin mai jos, pot fi interpretate în mod diferit, în funcție de interesele fiecăruia. Fiindcă, pe de o parte, Kovesi este o persoană incomodă pentru o mare parte a politicienilor, indiferent dacă aceștia sau colegii lor de partid au avut sau au în prezent dosare penale pentru corupție. De ea le este frică tuturor celor care au încălcat legea, chiar și dacă nu au ajuns deocamdată în vizorul DNA. Oricât de preacucernici s-ar arăta, puterea e o periculoasă maladie care îi corupe aproape pe toți demnitarii din spațiul ex-socialist, fie că trăiesc la București sau Chișinău, la Moscova sau Kiev. Când renunță la valorile morale, care în ultimul timp se consideră a fi demodate, și se află la guvernare, iar salariul nu-i ajunge pentru o viață confortabilă, omului îi stă în fire să obțină bani și pe căi nelegitime.

Pe de altă parte, și în instituțiile care luptă contra corupției muncesc oameni, și nu îngeri. Astfel, tentația de a cădea în ispita banului este foarte mare pentru toți. De aceea nimeni nu poate fi sigur că DNA, de exemplu, nu a activat niciodată și în interese obscure. Cel puțin Darren White, fostul șef al Secret Service în România și alte țări din Est, declara recent că „în România se face justiție selectivă, agresivă și nu există legi egale pentru toți”. Poate că el are dreptate, însă, atâta timp cât nu avem dovezi că instituția condusă de Kovesi ar fi băgat la pușcărie oameni nevinovați, nu putem pune mâna în foc.

Este un păcat dorința Laurei Codruța Kovesi?

Cu toate acestea, după cum spuneam și mai sus, pentru noi, cetățenii R. Moldova, înregistrările cu șefa DNA ar trebui să aibă o altă însemnătate. Ascultându-le atent, dacă le transpunem în realitatea noastră, constatăm încă o dată că, dacă în România chiar există justiție selectivă, situația de la noi este mult mai gravă. Să vedem de ce. Afirmația Laurei Codruța Kovesi, care a pornit scandalul de la București, este preluată dintr-o discuție a sa cu procurorul Jean-Nicolae Uncheșelu, căruia îi spune: „Uncheşelule, ştiţi ce îmi doresc? Să decapaţi instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea. „Așa cum premier la acea oră era Grindeanu, presa a făcut imediat o legătură între relațiile bune dintre acesta și fostul prim-ministru Victor Ponta, pe care același Uncheșelu l-a trimis anterior în judecată. Cu atât mai mult, cu puțin timp înainte de căderea guvernului său, Grindeanu l-a numit pe Ponta în funcția de șef al Secretariatului General al executivului. Prin urmare, unele voci au acuzat-o pe Kovesi de atitudine dușmănoasă față de echipa Grindeanu, iar altele - de depășire a atribuțiilor de serviciu.


O fi așa sau altfel, pentru noi merită atenție alt detaliu foarte important. Și anume că șefa DNA nu dă indicații directe în acest sens, ci doar își manifestă o dorință, care poate fi împlinită, după cum adaugă tot ea, doar pe cale instituțională. Iar dacă spune acest lucru, e puțin probabil că Kovesi nu are și unele presupuneri serioase despre implicarea primului ministru în dosarul la care se referă. Oricum, procurorul Uncheșelu nu e pus în situația de a-l închide la pârnaie cu orice preț pe premier, ci doar i se dă de înțeles că ar trebui să muncească mai mult și mai atent la o anume cauză penală. Evident că Laura Codruța Kovesi are această dorință și pentru a crește popularitatea instituției pe care o conduce, prin dosare răsunătoare. Dar, totuși, este ăsta un păcat? Orice șef, care se respectă, urmărește acest interes și nu poate fi criticat până când nu încalcă legea.

„Cine nu are chef de muncă să plece”

Dacă e un păcat, cred că ar trebui să vedem și ce s-ar întâmpla la noi într-o situație similară. În RM, unde tot ce se mișcă este condus de un anume partid (om), dacă acesta ar hotărî să bage la răcoare un demnitar, fie el ministru sau deputat, președinte sau premier, CNA i-ar găsi celui din urmă ac de cojoc, cât ai zice pește. Cunosc din surse demne de încredere că acest partid (om) dă indicații directe privind deschiderea unor dosare penale și atragerea la pedeapsă a unor oficiali. La noi ar fi o poveste să-l vezi pe un procuror-șef, perorând în fața angajaților săi: „Vai, ce de mult mi-aș dori să găsim probe contra lui Filat sau Șor, sau Usatîi, sau Platon!”. La noi se dau indicații fără drept de apel. Am repetat de o sumedenie de ori că unul dintre argumentele de principiu ale justiției selective din RM este protecția oferită de CNA și procurori reprezentanților formațiunilor politice care colaborează cu partidul (omul). Odată ce această conlucrare eșuează, liderii formațiunilor respective trec pe bandă rulantă prin izolatorul CNA și prin celulele Penitenciarului nr. 13. Așa s-a întâmplat în trecut cu PLDM, în prezent cu PL și, în viitor, probabil, cu PSRM. De altfel, socialiștii se bucură astăzi de imunitate absolută în fața instituțiilor de drept.

În fond, nimic din ceea ce spune Laura Codruța Kovesi în scandaloasele înregistrări nu contravine legii. În continuare, ea își exprimă regretul că numărul persoanelor acuzate de DNA a scăzut într-un an de la 673 la 270; că există dosare pornite acum șase-șapte ani, care încă nu sunt soluționate; că unii procurori fac câte numai trei rechizitorii pe an; că din opt mii de dosare nu există încă niciun inculpat. „În cinci săptămâni nimeni nu a învinuit pe nimeni la DNA. Cine nu are chef de muncă să plece”, menționează ea printre altele. De aici putem conchide că Direcția anticorupție din România nu are dosare la sertar, cum se întâmplă la noi, dacă ne amintim de ultima declarație publică a lui Vlad Filat, care încă în 2015 îl atenționa pe Mihai Ghimpu că există câteva sute de dosare contra angajaților Primăriei, care vor ieși la iveală. Și care într-adevăr acum ies la iveală...

Lecția

Intenția Laurei Codruța Kovesi de a spori imaginea DNA se face observată și dintr-o altă înregistrare. Ea le spune procurorilor că ar vrea ca aceștia să intenteze vreo trei-patru dosare importante, care să vizeze persoane sus-puse, inclusiv miniștri. „Dacă ei simt că nu mai avem curaj, o să se urce cu picioarele pe noi”, motivează Kovesi. Atenție, însă, ea nu pronunță nume de oameni sau de partide! Și aici, dacă ne întoarcem iarăși la oile noastre, nu putem să nu ne întrebăm: când s-a văzut ca șefii CNA sau ai procuraturii să viseze la niște dosare contra vreunui ministru, dacă acesta nu a supărat partidul (omul) și dacă nu cunosc exact numele victimei? În cel mai bun caz, la noi cred că s-ar spune cam așa: „Ar trebui să mai facem cumva măcar trei-patru dosare importante împotriva liberalilor sau a liberal-democraților”.

Astfel, devine certă diferența dintre independența DNA și dependența CNA. De aceea, chiar dacă fenomenul corupției într-adevăr s-a diminuat din senin și peste noapte în România și Laura Codruța Kovesi nu are dreptate, înregistrările care au pus pe jar politicienii și mass-media de peste Prut ar trebui să fie pentru noi o lecție. Oricât de visători am fi, numărul reținerilor efectuate de CNA nu poate servi ca indiciu al luptei împotriva corupției, atâta timp cât avem partide și politicieni protejați de instituțiile de drept.

Un articol de: Pavel Păduraru Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 21:57

 Moldova așteaptă de la Uniunea Europeană un raport instituțional echilibrat, obiectiv, care să analizeze implementarea Acordului de Asociere, nu un document politizat, care face jocul electoral al opoziției de la Chișinău. Declarația a fost făcută de către președintele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 21:04

Vor ca în Parlament să fie cu 40 de deputați mai puțin. Democrații au anunțat astăzi ca în ziua alegerilor parlamentare ar putea avea loc și un referendum. Alegătorii vor fi întrebați dacă vor ca în Legislativ să fie 61 de deputați, în loc de 101 cum sunt...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 20:44

Mai multe instituții media din Moldova au promovat un fals despre introducerea vizelor, fapt care a obligat treprezentanții Parlamentului European să reacționeze și să dezmintă acest fals.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 18:04

Conducătorii auto sunt îndemnați să-și echipeze autovehiculul cu pneuri corespunzătoare, să adapteze viteza la condițiile de drum și să folosească sistemul de iluminare-semnalizare, cât și pe cel de dezaburire pentru a vedea și a se face văzuți în trafic.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 17:21

Kremlinul se implică informaţional în politica din Republica Moldova, iar dezinformările şi manipulările prin intermediul presei sunt metodele preferate folosite de “experţii” de pe Lubyanka. De această părere este comentatorul politic Roman Mihăeş, într-un...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 17:20

Rusia blochează accesul observatorilor internaționali la depozitul de armament de la granița dintre Ucraina și Moldova, unde sunt stocate mai mult de 20.000 tone de muniție, a declarat Vadim Cernîș, ministrul pentru teritoriile ocupate temporar și persoanele strămutate intern din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 17:19

Uniunea Europeană nu pune problema suspendării regimului de vize pentru Republica Moldova. Declaraţia aparţine europarlamentarului roman Andi Cristea, care susţine că speculaţiile la acest subiect din partea opoziţiei şi a presei care o susţine fac doar rău Chişinăului.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 13 Noiembrie 2018, ora: 17:11

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat luni, în cursul unei vizite în capitala germană, că Berlinul este în raza de acţiune a noilor rachete ruseşti de croazieră SSC-8, capabile să poarte o încărcătură nucleară, relatează agenţia DPA, citată...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 13:33

Partidul Democrat din Moldova a găsit soluțiile ca să fie majorate și salariilor și pentru medicii plătiți prin intermediul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și nu de la bugetul de stat. Liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a declarat marți, la briefingul săptămânal...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 13:06

Hotelul Mara din Sinaia angajează bucătari și ospătari din R. Moldova

Hotelul Mara din Sinaia angajează bucătari și ospătari din R. Moldova

Hotelul Mara este singurul hotel de pe Valea Prahovei care a făcut parte din lanţul hotelier Holiday Inn Resort.Ca urmare a deciziei de dezvoltare a serviciilor turistice oferite, căutăm persoane ambiţioase, etice şi dinamice care să se alăture echipei noastre.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 12:44

Democrații vor să consulte opinia alegătorilor despre posibilitatea retragerii mandatului de deputat și reducerea numărului parlamentarilor

Democrații vor să ceară opinia oamenilor despre posibilitatea alegătorilor să retragă mandatul parlamentarilor care i-au dezamăgit. O altă reformă vizează reducerea numărului de deputați de la 101 la 61. Ambele subiecte vor fi propuse la un referendum consultativ, organizat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 12:35

Șofer agresiv, încătușat pe loc de poliție / VIDEO

Un șofer care s-a pus în poară cu poliția a fost încătușat pe loc și dus la sector.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 12:02

Pensiile mai mici de limita de existență pentru vârstnici vor fi majorate de la începutul anului viitor. Subiectul a fost discutat la ședința de astăzi a Partidului Democrat din Moldova. Liderul PDM, a declarat la briefingul susținut după ședință că astfel de majorări vor...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 11:06

Portalul Newsmaker, instituţie media afiliată trustului controlat de raiderul Veaceslav Platon, a fost prins cu minciuna. Acesta a scris ieri că Parlamentul European ar pregăti o rezoluţie care prevede anularea regimului de circulație fără vize în UE pentru moldoveni, făcând...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 11:00

Opozantul rus Alexei Navalnîi, aflat în drum spre Strasbourg pentru a participa la anunțarea deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în dosarul său, a declarat pe 13 noiembrie că nu i s-a permis să plece din Rusia.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 09:50

În ultimele trei săptămâni, prețul petrolului marca Brent a scăzut abrupt cu circa 14% şi a coborât deja sub nivelul de 70 de dolari pentru un baril şi se apropie de cota 69 de dolari, arată datele de la bursele internaționale. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 09:48

Oamenii de ştiinţă susţin că există o legătură între nivelul de inteligenţă al unei persoane şi modul în care acesta se raportează la procesul de îmbătrânire.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 09:03

La 13 noiembrie 1918 Ungaria semna armistițiul de la Belgrad cu Puterile Aliate.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 08:28

Fuga capitalului din Rusia A CRESCUT de trei ori în acest an

În perioada ianuarie-octombrie 2018, ieșirile de capital din Rusia au ajuns la 42,2 miliarde de dolari, adică de trei ori mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de Banca Centrală a Rusiei.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 13 Noiembrie 2018, ora: 08:01

La 13 noiembrie 1594, creditorii turci din Bucureşti au fost ucişi din ordinul lui Mihai Viteazul. Mihai Viteazu, fost stolnic al curţii lui Mihnea Turcitul şi ban al Craiovei, în timpul domniei lui Alexandru cel Rău, a devenit voievod al Ţării Româneşti în septembrie...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 07:55

flash Descoperire ÎNFIORĂTOARE la Nisporeni. Cadavrul unui bărbat, găsit într-un şanţ de pe marginea drumului

Descoperire înspăimântătoare în oraşul Nisporeni. Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un şanţ de pe marginea drumului, ieri, în jurul orei 20.00, de către un trecător. Speriat, acesta a sunat la serviciul unic 112. Imediat, la locul incidentului s-a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 07:50

Fâşia Gaza a cunoscut luni până târziu în noapte o escaladare bruscă a tensiunii, armata israeliană ripostând faţă de lansarea a sute de rachete palestiniene, în cadrul unor ostilităţi ce reînvie spectrul unui nou conflict în enclavă,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 07:43

Un val de aer siberian lovește spațiul românesc. Meteorologii anunţă IARNĂ AUTENTICĂ peste doar câteva zile

Un val de aer siberian lovește spațiul românesc. Meteorologii anunţă IARNĂ AUTENTICĂ peste doar câteva zile

Un val de aer siberian loveşte România şi ne pregătim de o vreme ca de început de iarnă. Temperaturile vor scădea până la pragul îngheţului, chiar şi în timpul zilei. Pe creste va fi viscol, iar în sudul ţării ar putea apărea primii fulgi de...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 13 Noiembrie 2018, ora: 04:42

HOROSCOP 13 NOIEMBRIE. Cad în sfârșit bani din cer pentru nativii unei zodii!

Horoscop zilnic 13 noiembrie. Află ce ți-au hărăzit astrele pentru ziua de marți.

( ) Citeşte tot articolul

Bună Dimineața 13 Noiembrie 2018, ora: 00:50

Statul acesta, creat prin anii ’90 ai secolului trecut, este ca o fată mare, care ba vrea să se mărite, ba nu vrea, ba-i îndrăzneață, ba-i prea timidă. Și așa, ani de ani, nu se mai mărită și… nici nu știi cum poate rămâne fată bătrână. Apoi, vai de...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)