Afaceri

Lectiile anului economic 2009

„Societatea moldoveneasca nu si-a dezvoltat imunitatea la totalitarism, iar R. Moldova, desi nu este tara cea mai afectata de criza financiara, inregistreaza in prima jumatate de an un declin al PIB-ului de 7,8%. Impactul declinului economic este mare”, a spus Valeriu Lazar, ministrul Economiei, in cadrul conferintei de ieri „Lectiile anului economic 2009: proiectii pentru 2010”.

Principalele cauze ale declinului economic mondial au fost descresterea consumului, care a marcat evolutiile nefavorabile in sfera economicului. In RM, anume industria a avut cea mai mare influenta asupra scaderii PIB-ului. „Din cauza ca tendintele nu se vor schimba pana la sfarsitul anului, anticipam in 2009 un regres al PIB-ului intre 8 si 11% si o crestere modesta de pana la 1% in 2010”, precizeaza Lazar. In anul care e pe sfarsite, multe contracte au fost sistate, o serie de companii – lichidate sau se afla in stare de faliment, iar pe acest fundal Moldova nu va putea sa reactioneze imediat la reluarea cresterii economice. Potrivit ministrului, rolul principal al guvernului in sustinerea cresterii economice ar fi incurajarea consumului, inclusiv prin lichidarea mecanismelor care mentin preturile la nivel artificial si sporirea atractivitatii tarii dupa o perioada lunga de instabilitate politica.

In 2009, productia culturilor agricole a scazut cu circa 19%, in timp ce in sectorul zootehnic se asteapta o crestere de 8%. „Nici primul, nici al doilea indice nu reprezinta ceva iesit din comun, deoarece agricultorii autohtoni au deja creata o imunitate in urma secetei din 2007 si a altor fenomene de acest gen”, a mentionat Igor Vatamaniuc, vicepresedinte al „Uniagroprotect”.
Pe timp de criza, rezistenta s-a dovedit a fi piata serviciilor, care a inregistrat un declin moderat de 2-3%.
Potrivit ministrului Economiei, desi se afla intr-o situatie politica incerta, economia are nevoie de relansare, de stabilizarea bugetului, pentru a putea obtine credibilitate in fata partenerilor financiari straini.

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *