Carte

Lecturi eminesciene cu ochii larg închişi

Treptat înţelegeai că e vorba de o literatură a iniţierii. Cine are urechi, să audă, cine are ochi, să vadă! Lecturi făcute de un iniţiat care deţine codurile şi cheile semnelor şi simbolurilor. Lectorul Patapievici e un chelar textual! Regresia la paradiziac, la începuturi şi origini, iată optica decodificatoare a lecturilor eminesciene. Dacă folclorul e un mit desacralizat, asistăm în unele texte eminesciene, de inspiraţie populară, la o sacralizare recurentă şi Horia-Roman Patapievici propune un corpus poeticum, în acest sens. Astfel, poemele eminesciene, nici pe departe, nu pot trimite la poezia fericirilor cotidiene.

Lectura vizuală, pe care o propunea auditoriului Horia-Roman Patapievici ca pe un master class, trăda o extraordinară gestiune sursologică. Perceperea panoramică a lumii textuale şi a celei reale tentează într-o epocă a vizualului 3 D. Şi dacă „paradisul se află în centrul lumii”, abordându-l prin prisma unei fizici cosmologice, vom ajunge a conchide că lumea e o sferă, astfel, oriunde te-ai afla în ea, poţi inventa un axis mundi, poţi detrona un centrism gravitaţional global şi perceperea unei lumi cu un centru concret se va surpa pe o planetă sferică. Astfel, din Europa catedralelor gotice şi universuri celeste danteşti ajungi în codrul eminescian, în „momentele astrale” ale spiritului poetic. Paradisul occidental este strămutat în muntele şi pădurea estului european cu fluenţa unui bun cunoscător al imaginilor, simbolurilor şi miturilor culturale.
Simplă până la genial e această profundă coerenţă în dimensiunea unei simetrii circulare, chiar fractale; iar „când ai geniu, te poţi dispensa de cunoaştere” – o spune oratorul şi realizezi că i se potriveşte şi lui, dar ţi-i frică să verbalizezi în gând acest fapt, ţi-i frică de patetic, de idolatrizare într-o lume neparadiziacă şi, postmodern, calculat, oprimând exaltările, asculţi „cu ochii larg închişi”, la un moment dat scufundată în interioru-ţi, într-o tăcută muzicalitate edenică, într-o pendulare în propriul cosmos atemporal. Astfel descoperi un ochi interior, o mandala din tine, o vedută asupra-ţi. Te lepezi de mintea ta „găurită de logică”, de limpezimile ideatice la care pretinzi, încerci o dresare a propriei urechi culturale şi ajungi în Paradis, un Eden al tău cu Tine şi al fiecăruia cu El, ajungi la ideea fractală de Rai, la acel obsedant arhetip al Imposibilului… 

Maria Pilchin (Catedra de literatură universală, USM)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *