Ultima oră

LEV TOLSTOI, omagiat prin Google Doodle la 186 de ani de la naştere. Scrierile şi viaţa lui LEV TOLSTOI

Lev Tolstoi (sau Contele Lev Nicolaevici Tolstoi, n. 9 septembrie 1828, Iasnaia Poliana – d. 20 noiembrie 1910, Astapovo) a fost un scriitor rus. Lev Tolstoi este considerat unul dintre cei mai importanţi romancieri ai lumii. Alături de Fiodor Dostoievski, Tolstoi este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a literaturii ruse (începută în1820 cu primele opere ale lui Puşkin, şi terminată în 1880 cu ultimele lucrări ale lui Dostoievski). Operele lui Tolstoi, ”Război şi pace” şi ”Anna Karenina” au avut o influenţă hotărâtoare asupra dezvoltării romanului mondial, iar credinţele şi ideile sale filosofice şi estetice, propovăduite de-a lungul vieţii prin celelalte opere, sunt reunite şi cunoscute sub denumirea de „tolstoism”. Creaţia sa epică se impune prin capacitatea de cuprindere, adâncimea viziunii, acuitatea observaţiei sociale şi psihologice, sentimentul tragicului şi omenescului, scrie wikipedia.

Lev Tolstoi s-a manifestat, totodată, şi ca eseist, dramaturg şi reformator în domeniu educaţiei, calităţi care l-au consacrat drept unul dintre cei mai cunoscuţi membri ai acestei vechi şi aristocratice familii ruseşti. Interpretările sale literare privind învăţăturile etice ale lui Iisus Hristos l-au făcut să devină mai târziu, spre sfârşitul vieţii sale, un fervent comentator al învăţăturilor lui Hristos, în sensul lor social, pacifist şi nemediat de vreo putere lumească. Ideile sale despre rezistenţa nonviolentă, expusă în opere ca „Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” , vor fi avut un profund impact asupra unor personalităţi de referinţă din secolul al XX-lea, printre care Gandhi şi Martin Luther King Jr.

Opera scriitorului rus Lev Tolstoi este cunoscută şi admirată de iubitorii de literatură din toată lumea. Impresia pe care a produs-o în epoca sa, precum şi răsunetul de care s-a bucurat opera lui, l-au situat încă din timpul vieţii printre cei mai importanţi scriitori ai vremii. Tolstoi a fost, din anumite puncte de vedere, un om plin de contradicţii. Născut într-o familie de nobili din Imperiul Rus, pe Lev Tolstoi îl obsedau în aceeaşi măsură excesele burgheziei şi ascetismul auto-impus al stoicismului. Deşi şi-a întemeiat un sistem propriu de credinţe religioase, câştigând respectul gânditorilor laici, nu a reuşit niciodată să reconcilieze conceptele de artă şi frumos în viaţa reală. Cercetând opera lui Tolstoi, Vladimir Nabokov observa că doar două subiecte l-au atras cu adevărat pe acesta, anume viaţa şi moartea, iar ele au fost reexaminate în fiecare nouă scriere, cu o complexitate mereu sporită. E de ajuns să urmărim „Moartea lui Ivan Ilici” sau „Anna Karenina” ca să vedem că acestea sunt, într-adevăr, temele fundamentale ale operei tolstoiene.

Lev Tolstoi a lăsat omenirii o uriaşă moştenire literară care cuprinde printre altele: un roman istorico-psihologic de mari proporţii („Război şi pace”), un roman social de moravuri („Anna Karenina”), un roman social („Învierea”), o trilogie autobiografică („Copilăria”, „Adolescenţa”, „Tinereţea”), numeroase nuvele şi povestiri („Cazacii”, „Dimineaţa unui moşier”, „Moartea lui Ivan Ilici”, „După bal”, „Hagi Murad” şi altele), drame („Puterea întunericului”, „Roadele instrucţiunii”, „Cadavrul viu”), povestiri populare, basme şi istorisiri pentru copii, articole publicistice, de critică literară sau literatură ştiinţifică (studii despre probleme de artă, articole pe teme politico-sociale, tratate etico-religioase etc.), un jurnal intim şi o excepţional de bogată corespondenţă. Lev Tolstoi a oglindit în opera sa Rusia de la începutul veacului al XIX-lea (războiul împotriva lui Napoleon), dar mai ales Rusia din perioada 1861 — 1905.

În cei aproape 60 de ani de activitate pe tărâm literar, Tolstoi a cercetat cu atenţie realitatea rusă şi a meditat neobosit la rezolvarea problemelor legate de viaţa poporului. El a parcurs un drum plin de cotituri, de la clasa nobililor căreia îi aparţinea, către poporul simplu pe care-l iubea cu sinceritate, devenind în cele din urmă exponentul intereselor ţărănimii patriarhale.

Operele lui Lev Tolstoi – una din culmile cele mai înalte ale realismului mondial – nu sunt doar rezultate ale observaţiei obiective, ci transmit mai ales experienţe proprii, prin acele multe situaţii reprezentate în opere şi trăite personal de autor, prin personaje inspirate de membri ai familiei sale, de pildă, sau altele care îi exprimă măcar parţial ideile, sentimentele, ori un fragment din viaţa sa personală (Olenin din „Cazacii”, Levin din „Anna Karenina”, Andrei şi Pierre, din „Război şi pace”). Aspectele materiale exterioare îl interesează foarte puţin, cele etnografice sau pitoreşti aproape deloc. Ceea ce primează la Tolstoi este experienţa personală şi studiul psihologic.

Este chiar cazul primelor sale povestiri („Copilăria”, „Adolescenţa”, „Tinereţea”; „Dimineţile unui moşier” etc.): este observat, într-adevăr, detaliul realist semnificativ, dar este insistent transcrisă şi poezia amintirilor, sau este relatată experienţa socială încercată de scriitor pe moşia sa. În Caucaz, pătruns profund de farmecul naturii (plasticitatea descrierilor de natură prevalează în această primă fază a creaţiei tolstoiene), al vieţii simple şi al oamenilor săi – factori care produc asupra sa efectul unei regenerări spirituale – Tolstoi creează figura (un alter-ego al său) protagonistului din povestirea „Cazacii”. O serie de alte povestiri vor fi parcă ilustrări ale ideii rousseauiste despre superioritatea omului natural asupra omului produs al civilizaţiei citadine.

Între 1863 şi 1877, Tolstoi a scris cele două mari capodopere, „Război şi pace” (1869) şi „Anna Karenina” (1877). Prima redă evenimentele din timpul invaziei lui Napoleon văzută prin prisma destinului câtorva familii ruseşti şi în special prin ochii a două personaje, prinţul Andrei Bolkonski şi Pierre Bezuhov, care încearcă să descopere sensul vieţii. Cea de-a doua, reprezentând una dintre cele mai măreţe poveşti de dragoste din literatura mondială, ilustrează iubirea adulteră a Annei Karenina şi a contelui Alexei Vronski care duce la distrugerea Annei, ca urmare a refuzului acesteia de a se conforma valorilor ipocrite ale moralei clasei superioare. În paralel cu tragedia Annei, Levin încearcă să descopere o alternativă a vieţii sociale pe care o întrezăreşte în viaţa casnică, alături de ţăranii de pe moşia sa.

LEV TOLSTOI – ”Război şi pace”

Tolstoi a lucrat la „Război şi pace” timp de şase ani: din 1863 până în 1869, pornind de la diverse fragmente pe care le avea de câţiva ani, astfel dezvoltând povestea şi personajul eroului principal, un tânăr decembrist. Păstrând doar frânturi din ideile iniţiale despre intrigă şi schimbând cadrul narativ la războaiele napoleoniene, a început să contureze o operă de ficţiune istorică. Compoziţional, imensa varietate de figuri (peste 550) şi episoade este arhitecturată sub formă de cronică a vieţii, în principal a câtorva familii din înalta nobilime rusă.

Concentrându-se asupra membrilor a două familii importante, Bolkonski şi Rostov, „Război şi pace” foloseşte istoriile lor individuale pentru a portretiza Rusia în pragul unui conflict apocaliptic cu Franţa lui Napoleon Bonaparte. Evenimentele împing repede personajele centrale spre confruntarea inevitabilă. Nici un alt scriitor nu se compară cu Tolstoi în amploarea viziunii epice, ce cuprinde stările sufleteşti prin care trec oraşe întregi, mişcările armatelor, prevestirile de rău augur ce planează asupra întregii societăţi.

La 19 martie 1865 scriitorul nota în jurnalul său: „Mă pasionează istoria lui Napoleon şi Alexandru. Ideea de a scrie o istorie psihologică – romanul lui Napoleon şi Alexandru – conştiinţa posibilităţii de a face un lucru mare m-a cuprins acum ca un nor de bucurie. Toată mârşăvia, toată vorbăria, toată nebunia, toate contradicţiile din sufletul oamenilor care i-au înconjurat şi din ei înşişi.”

Dintre numeroasele personaje perfect desenate, un relief deosebit îl capătă prinţul Andrei Bolkonski, contele Pierre Bezuhov şi Nataşa Rostova. Primul este un om inteligent şi cult, voluntar şi energic, generos şi sincer, onest şi cu o bogată viaţa interioară, dar care – conştient de inevitabilul declin al clasei căreia îi aparţine şi dezamăgit de mediul căruia nu i se poate adapta, deşi caută, zadarnic, să dea prin acţiune, un sens vieţii – cade în pesimism. Pierre Bezuhov este un caracter total diferit: timid şi lipsit de voinţă, sentimental şi aplecat spre visare, fără simţ practic şi spirit de iniţiativă, snob deşi îi displace stilul de viaţă al aristocraţiei; de asemenea, un om preocupat de dreptatea socială, ajungând până la atitudini protestatare. Tolstoi l-a învestit cu anumite caractere care îi erau proprii lui, în timp ce altele le-a proiectat asupra lui Andrei. Bolkonski este un fel de om al „Secolului luminilor”, în timp ce Bezuhov pare a fi – asemeni scriitorului – un discipol al lui J.J.Rousseau. Nataşa (considerată de critici ca fiind una din cele mai bine realizate personaje feminine din întreaga literatură universală) reprezintă idealul feminin tolstoian: spontană şi simplă, delicată şi afectuoasă, devotată familiei.

În timpul celui De-al Doilea Război Mondial şi al invaziei naziste, Tolstoi a fost autorul cel mai publicat în Rusia, iar pasaje relevante din „Război şi pace” erau afişate pe străzile Moscovei pentru a servi drept pilda de eroism. Deşi atât „Război şi pace”, cât şi Anna Karenina sunt puternic ancorate în spaţiul şi vremea lor, nici unul dintre ele nu este limitat de acestea, căci Tolstoi urmăreşte dezvăluirea unor adevăruri mai ample ale istoriei şi naturii umane.

LEV TOLSTOI – ”Anna Karenina”

În 1873, Tolstoi a început să lucreze la următorul lui roman de mari proporţii, inspirat parţial din nişte evenimente ce au avut loc la o moşie învecinată, unde amanta respinsă a unui nobil s-a sinucis aruncându-se în faţa unui tren. Acest subiect, pe fundalul recitirii poeziilor lui Puşkin copiilor săi l-a inspirat să scrie despre o familie cu adevărat nefericită.

După câteva luni, la finalizarea manuscrisului, în loc să prezinte carte în forma finală, Tolstoi a decis să dezvolte şi să elaboreze textul încă şi mai mult. După corectarea şi trimiterea acestui exemplar la tipărit, a decis să editeze şi să dezvolte textul încă o dată. Stilul lui Tolstoi a fost mereu aşa. Fiecare nouă idee îi părea mai strălucită decât cea anterioară şi trebuia să revină pe text şi să-l corecteze. Totuşi, când forma finală a acestui roman ce descria istoria tragică a unei familii a ajuns să fie tipărită, aproape jumătate din text a fost tăiat, iar întârzierile de tipărire erau inevitabile. În 1877, romanul a fost publicat în cele din urmă în întregime.

„Toate familiile fericite seamănă între ele, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.” Astfel începe romanul, scris şi editat cu minuţiozitate, reflectând modul în care autorul percepea dragostea şi tragedia.

Răzvrătita Anna Karenina dă frâu liber pasiunii pentru un ofiţer îndrăzneţ, contele Vronski, şi îşi părăseşte căminul lipsit de dragoste pentru a se arunca în braţele unei iubiri pasionale, dar sortite eşecului. Ea îşi sacrifică astfel copilul şi se supune condamnării de către înalta societate moscovită. Povestea tragică a Annei este întreţesută şi contrastează cu idila şi căsătoria dintre Constantin Levin şi Kitty Şcerbaţkaia, foarte asemănătoare cu cea dintre Tolstoi şi soţia sa. Căutând adevărul, Levin îşi exprimă opiniile despre societatea contemporană, politică şi religie, care sunt adesea considerate ca aparţinând autorului.

Cu acest roman, atenţia lui Tolstoi se îndreaptă spre viaţa contemporană. În raport cu „Război şi pace”, aici sfera de realităţi şi probleme se restrânge: este un roman al vieţii de familie. Totuşi, cadrul social (romanul are circa 150 de personaje) este şi aici amplu şi atent investigat. Prezentând nu doar o poveste de dragoste, ci şi idei filozofice despre societate, romanul încearcă să evidenţieze aspecte umanitare, sensul şi scopul vieţii, condiţiile morale ale căsătoriei şi vieţii de familie, relaţia dintre viaţa şi moarte, dintre iubire şi fericire. Privirile scriitorului se extind însă şi asupra unui câmp social vast, cuprinzând negustori, intelectuali, ţărani, etc.

„Anna Karenina” este considerat cel mai „cinematografic” roman al lui Tolstoi, beneficiind de numeroase ecranizări. Nefericita Anna a fost întruchipată de actriţe celebre: Greta Garbo (1935), Vivien Leigh (1948), Jacqueline Bisset (1985), Sophie Marceau (1997), Keira Knightley (2012).

LEV TOLSTOI şi Tolstoismul

Spre sfârşitul vieţii, Tolstoi caută din ce în ce mai atent înţelepciunea supremă şi mântuitoare. O caută în sine, în mujici, în gândurile oamenilor înţelepţi. Frecventa vechea filozofie chineză, indiană, ebraică, creştină. Caută răspunsuri în operele unor gânditori şi profeţi precum Buddha, Lao Zi, Isaia, Iisus. Dintre cei moderni, îi prefera pe Pascal, Kant, Gandhi. Îi displăceau, în schimb, autorii „la modă”, un Schopenhauer, un Nietzsche, sau ruşii care puteau fi suspectaţi de decadenţă. Citind „Dama de pica” (de Puşkin), exclamă:

„Ce ciudat, au fost Puşkin, Lermontov, Dostoievski…Iar acum cine mai sunt? Mai e Cehov, plăcut dar fără de conţinut, deşi un adevărat artist. După care urmează tot acest îngâmfat fleac decadent. Mai ales îngâmfat!”.

Insistenţa lui Tolstoi în promovarea pacifismului şi împotrivirea faţă de război au dus, în cele din urmă, la întemeierea şcolii de gândire tolstoiste. În realitate, Tolstoi a încercat să îşi trăiască filozofia, luptând pentru sprijinirea victimelor foametei, donând bani pentru protejarea celor oprimaţi, şi susţinând prin alte mijloace recucerirea păcii.

După 1880, Tolstoi scrie o mulţime de broşuri în care îşi expune noile idei asupra religiei, bisericii, artei, şcolii, educaţiei, vieţii, muncii, progresului, patriotismului, guvernului, militarismului, chestiunii agrare etc., scrieri care constituie ceea ce s-a numit „tolstoism”. Iniţial, Tolstoi a fost un raţionalist. Tendinţele raţionaliste l-au ajutat ca scriitor, să prezinte critic aspectele negative ale vieţii ruse. Totodată trebuie amintită şi permanenta sa adeziune la ideile lui J. J. Rousseau.

Convingerile filantropice ale scriitorului au început să iasă la iveală în jurul vârstei de cincizeci de ani. În tinereţe, obişnuia să se îmbete cu plăcerile vieţii, scrisul era o distracţie, însă în intervalul 1873 – 1875 şi-a pierdut al cincilea şi al şaselea fiu, pruncul care i-ar fi fost a treia fiică, precum şi două mătuşi. Punându-i în pericol viaţa fericită, teama de moarte a pus stăpânire din ce în ce mai mult pe gândurile lui Tolstoi, ajungând să se gândească la sinucidere ca la singura modalitate de a avea control asupra propriei sorţi. Din acel moment, a început să caute răspunsuri în religie, însă nu în credinţa care i-a fost predicată din copilărie, cea a Bisericii Ortodoxe Ruse. Biserica pe care o cunoştea nu era altceva decât o proteză pentru Ţar, care sprijinea războiul şi promova validitatea pedepsei cu moartea. Pur şi simplu, nu putea să creadă într-o biserică ce propovăduia iubirea şi milostenia Domnului la slujba de duminică, pentru ca în restul săptămânii să accepte crima.

Astfel, Tolstoi a întreprins propriile cercetări, şi a descoperit Scripturile, fără să creadă însă în învierea lui Iisus, în Sfânta Treime sau în profeţii. Din întreaga Evanghelie, singurul lucru pe care l-a găsit demn de reţinut a fost Predica de pe Munte, şi porunca lui Iisus Hristos de a ne împotrivi răului. În urma cercetărilor, în 1879, Tolstoi a scris o serie de lucrări unde îşi concentrează eforturile în analiza credinţei. Aceste idei radicale cu privire la biserică au stârnit confuzie în rândul prietenilor, şi iritarea soţiei sale, Sofia.

În fapt, problemele conjugale ale lui Tolstoi au început cu mult înaintea acestui moment, cu accese de gelozie ale soţiei, faţă de o veche iubită. Dincolo de acestea, faptul că „viitorul omenirii” avea întotdeauna prioritate faţă de propria familie a dus la disensiuni nesfârşite. Cu cât se afunda mai mult în studiul interpretării doctrinei creştine, cu atât scriitorul era mai dezgustat de stilul de viaţă decadent al celor bogaţi şi alte apucături similare specifice timpurilor sale, astfel că a început să acorde sprijin refugiaţilor şi să protesteze cu şi mai multă ardoare împotriva acţiunilor guvernului.

Urmărit de guvern pentru idealurile sale anarhice, Tolstoi şi-a făcut prieteni noi, care îi împărtăşeau viziunea; soţia sa însă, veşnic raţională, a ajuns să îi urască pe aceşti noi prieteni periculoşi. Simţea cu stringenţă nevoia de a-şi proteja copiii de ideile periculoase şi neortodoxe ale soţului său cu privire la viaţă şi moralitate. Inflexibilitatea filozofică a lui Tolstoi, l-a determinat pe acesta să îi cedeze soţiei sale administrarea gospodăriei, forţându-l să îşi susţină întrunirile şi evenimentele activiste în altă locaţie. Cu dorinţa arzătoare de a îi elibera pe iobagi, a decis să renunţe la viaţa sa de moşier în favoarea celei de muncitor al pământului. În concepţia sa, în aceasta constă tolstoismul – nu în ritualuri de venerare şi de confesiune tipice religiilor, ci în traiul simplu şi cinstit, ca fermier sau muncitor. Un exemplu al acestei filozofii a fost detaliat în povestea populară „Doi bătrâni”. Astfel, pentru a sluji din tot sufletul divinitatea, mai degrabă decât de a pleca în pelerinaj la Ierusalim, este important să îi hrăneşti pe cei flămânzi, să duci o viaţă simplă şi onestă lucrând pământul.

În ultimii ani, Tolstoi, în dorinţa de a aprofunda educaţia populaţiei cu privirea la filozofia sa, l-a ales ca partener pe Certkov. Foarte asemănător cu Tolstoi, Certkov se născuse într-o familie bună, luptase în armata rusă, iar acum dorea emanciparea iobagilor. Cei doi au pornit astfel un proces de educare atât a celor sărmani cât şi a iobagilor, în vederea demarării acelor schimbări pe care le doreau pentru naţiunea lor. Pentru a promova viziunea tolstoistă, cei doi au înfiinţat editura „Intermediarul”.

„Să nu te împotriveşti răului prin forţa.” – este lozinca sa, care, implicit, condamnă orice acţiune revoluţionară.

LEV TOLSTOI a refuzat premiul Nobel

În 1901, Comitetul Nobel a decis să propună premiul unui scriitor ce părea să corespundă testamentului lui Alfred Nobel şi i-a scris lui Lev Tolstoi. Una dintre condiţiile acordării era recunoaşterea pe plan european a valorii operei. Trei scriitori ruşi fuseseră traduşi în limba franceză: Tolstoi, Dostoievski şi Puşkin. Traducerile fuseseră susţinute financiar de la caseta ţarului Alexandru al III-lea, în ruble-aur.

Tolstoi refuză, motivând că banul este „ochiul dracului” şi că el trăieşte în acord cu normele creştine, ca un adept adevărat al bogomilismului. Un grup de scriitori şi jurnalişti suedezi, între care şi Selma Lagerlöf, s-a constituit într-un comitet de susţinere a lui Tolstoi.

De două ori scriitorul rus a avut ocazia să ajungă şi în Suedia însă n-a mai apucat. Prima dată, atunci când refuzase Premiul Nobel iar a doua oară, atunci când a fost invitat la un Congres Internaţional al Păcii de la Stockholm.

Moartea lui LEV TOLSTOI

Contrastul dintre viaţa lui de liniştită bunăstare şi mizeria în care trăia poporul îl face să sufere din ce în ce mai mult şi îl duce la obsedanta idee de a-şi părăsi familia şi de a se refugia undeva în sudul Rusiei sau în Bulgaria, pentru a duce o viaţă simplă şi liberă.

„Sufăr din ce în ce mai mult, aproape fiziceşte – scrie Tolstoi în jurnalul său – din cauza inegalităţii, a bogăţiei, a prisosului de care ne bucurăm în mijlocul mizeriei şi nu sunt în stare să atenuez această inegalitate. Iată unde se ascunde tragismul vieţii mele.” —Tolstoi – Din jurnalul său

Acest sfâşietor chin moral îl determină pe Tolstoi ca la 28 octombrie 1910, în vârstă de 82 de ani, să părăsească Iasnaia Poliana, şi să plece, împreună cu fiica sa, Alexandra, şi medicul D. Makoviţki. Nerezistând călătoriei, Tolstoi răceşte şi moare la 20 noiembrie 1910, în mica gară Astapovo. A fost înmormântat la Iasnaia Poliana, aşa cum ceruse, în locul unde în copilărie căutase beţişorul fermecat cu ajutorul căruia urma să dăruiască omenirii fericirea.

Gandul.info 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *