Femeia

Liber prin mintea femeilor. Petru Stratulat: Lacrimi din bronz

Mulţi bărbaţi se întreabă „Când ar trebui să…?”. Cel puţin cei cărora le pasă. Întrebarea nu este una fără de răspuns, numai că femeia face găsirea lui uneori aproape imposibilă. Nu ştii dacă şi pentru ea s-au lungit orele sau dacă aerul poluat al oraşului pare a fi cel mai curat. Ştiu, eventual, că o enervează ceasul. Lucrul acesta sigur îl aveţi în comun. Te frămânţi şi cauţi momentul potrivit, dar ştii că acesta nu va veni niciodată, pentru că el deja există în clipa prezentă.

Totuşi, când? Ea va avea întotdeauna momentele sale de acreală, sprâncenele încruntate şi zâmbetul ironic atunci când va simţi că te poate pune la colţ. Rişti să îţi râdă batjocoritor în faţă sau să-ţi pună la îndoială intenţia. În cel mai rău caz, rişti să rămâi pe trotuarul vieţii tale în timp ce ea trece strada pe celălalt.

Sunt câteva cuvinte nenorocite ce transportă întreaga existenţă a celui îndeajuns de responsabil să le rostească. În acelaşi timp, sunt capabile să decapiteze până şi cea mai rece statuie din bronz învechit de vreme, dacă sunt puse la indoială de făptura firavă, delicată ce i-ar provoca acesteia lacrimi din bronz lichefiat, cuvinte pentru care au fost purtate războaie şi pentru care au murit atâţia.

În doar două secunde pline, lumea se învârte mai repede, orele se contractă, frigul dispare… O aparentă banalitate pentru femei umede şi nemulţumite sau sensul clipelor de până atunci. Tu alegi semnificaţia şi tot tu alegi momentul. Ea te alege pe tine.
Când ar trebui să-i spunem „Te iubesc”?

petru@umbluliber.com

www.umbluliber.com

Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *