Muzică

Liceul de muzică „Ciprian Porumbescu” s-a ales cu partituri din Elveţia

„Este destul de dificil de asigurat cu toate cele necesare o instituţie preuniversitară de învăţământ. Problema devine şi mai stringentă atunci când vorbim de un liceu de muzică, în care studiază sute de copii, fiecare dintre ei având instrumentul special şi cel auxiliar. Fiecare elev îşi are propriul repertoriu de studiere. E nevoie de o sumedenie de partituri muzicale care, de obicei, se iau de la biblioteca instituţiei, devenită în ultimele decenii foarte săracă din motivul deteriorării inventarului vechi, iar material nou, din lipsă de mijloace băneşti, nu se procură defel. Astfel, am ajuns la trista realitate când suntem nevoiţi să păstrăm şi să xeroxăm de pe nişte partituri foarte vechi şi extrem de uzate”, afirmă directoarea instituţiei, Galina Buinovschi.

Discipol al regretatului lutier Vladimir Dodon, Mihai Dron a absolvit cursurile de lutier la atelierul lui Nicolae Ciurba din Reghin, România, şi ulterior a câştigat o bursă de studii la şcoala performantă de lutieri din Brienz, Elveţia. Actualmente, el este student în anul IV la această renumită instituţie şi a făcut legături printre muzicienii din partea locului. Astfel, a fost posibilă aducerea în R. Moldova a unui lot de partituri muzicale donate de profesori de vioară şi violă de la Ansamblul cameral din Elveţia. Partiturile au fost transportate de Nicolae Dron, tatăl lutierului, şi dăruite câtorva instituţii muzicale de la noi.

Nicolae Dron este capul unei numeroase familii (11 copii) în care sunt respectate munca şi frumosul. Patru feciori ai săi – Mihai, Eugen, Igor şi Ştefan – se ocupă cu confecţionarea instrumentelor cu corzi, iar însuşi Nicolae Dron şi fiul său Ştefan confecţionează cobze în satul natal – Gura Galbenă, Cimişlia.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *